Armata Națională a R. Moldova a primit echipamente de protecție din partea NATO

Armata Națională a Republicii Moldova a primit astăzi, 9 decembrie, echipamente noi din partea Alianței Nord-Atlantice (NATO). Donația include căști și costume de protecție împotriva agenților radioactivi, chimici și biologici (CBRN), mulaje medicale, tehnică de calcul, unități de transport și mobilier, destinate pentru efectivul responsabil de recrutarea și menținerea resurselor umane.
„Militarii Armatei Naționale vor fi mai protejați și mai bine dotați pentru a-și îndeplini misiunile. Noul lot de asistență recepționat astăzi vine să sprijine direct acest obiectiv, oferind condiții mai bune de pregătire și activitate. Cu siguranță, NATO este un partener care ne ajută concret să menținem pacea și stabilitatea, mai ales în aceste timpuri complicate. Mă bucur că acest parteneriat aduce rezultate reale: o armată mai bine pregătită înseamnă un mediu mai sigur pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, a spus ministrul apărării, Anatolie Nosatîi.
La rândul său, Secretarul General Adjunct al NATO, Boris Ruge, le-a mulțumit partenerilor moldoveni pentru că au făcut progrese mari în procesul de transformare a instituției de apărare, modernizare a Forțelor Armate și sporire a rezilienței în fața amenințărilor noi și complexe.
„Munca voastră asiduă face Moldova mai sigură, iar NATO vă va sprijini în continuare în acest drum!”, a declarat Boris Ruge.
Echipamentele de protecție individuală vor fi distribuite, ulterior, în unitățile Armatei Naționale, iar mulajele medicale vor merge la Spitalul Clinic Militar Central pentru a fi utilizate de efectiv în cadrul activităților de instruire.
Totodată, echipamentul, tehnica și mobilierul destinate recrutorilor va fi transmisă Centrelor militar-teritoriale și Secțiilor administrativ-militare din toată țara, pentru a moderniza condițiile de lucru ale celor care se ocupă de recrutarea și menținerea resurselor umane în Armata Națională.