„La revedere, dragul meu, la revedere”. Este cântecul intonat pe la petrecerile bomondului artistic de la Moscova în anii `60, după ce la Școala teatrală „B. Șciukin” a venit să învețe o minune de fată, Marica Balan. În cei 35 de ani, cât a trăit în Rusia, artista noastră a avut o carieră de excepție la celebrele teatre „Romen” și „Sovremenik”. În 1980, însă, dorul de Moldova a adus-o acasă, unde și-a triăit ultimii 13 ani prin azilurile de bătrâni. Când era întrebată cum a ajuns la azil, Marica răspundea întotdeauna în doi peri că a dus-o acolo o nepoată… Dar cu un an înainte de a muri, în 2013, ea ne-a relatat în premieră cutremurătoarea dramă a vieții sale, din care se înțelege că, de fapt, nu nepoată-sa a dus-o la azil, ci o oarecare pseudo-nepoată, pe nume Paula.
A ales Moldova, în loc de Germania
„Matale ești anchetator?”, au fost primele cuvinte pe care le-am auzit de la Marica Balan, când am intrat în odăița ei de la Azilul republican pentru invalizi și pensionari din Chișinău și m-am interesat cum a ajuns ea acolo. Vocea îi tremura și mă scruta cu suspiciune. „Da eu îs actriță…”, a adăugat. Ulterior, aveam să aflu că ea se temea atunci să nu fiu vreun sol din partea Paulei.
Recunosc, am insistat până când mi-a dezvăluit marea taină a vieții ei și marele său regret. Îi părea foarte rău că, în 1980, a venit în Moldova, în loc să plece în Germania, împreună cu soțul ei, renumitul disident, scenarist și scriitor Friedrich Gorenstein. „Eu l-am sfătuit să plece, fiindcă rușii nu-l publicau. Trebuia să plec și eu, dar la un moment dat mi-am zis că nu-mi trebuie nici Germanie, nici Moscovă, dacă am Moldova. Mai târziu, prietenii noștri: Mihalkov, Tarkovski, Koncealovski îmi spuneau cât de bine trăia el. Dar eu am venit acasă și am făcut un mare păcat”, ne mărturisea Marica.
„M-am purtat ca un copil…”
Și-a schimbat apartamentul din Moscova pe unul din Chișinău, de pe strada Ștefan cel Mare 6. Aici se afla „blocul elitelor”, în care locuiau cei mai cunoscuți ștabi sovietici. Marica a ales această adresă și pentru că se afla în apropiere de Teatrul „Luceafărul”, unde se angajase și unde s-a înfiripat ultima ei aventură de dragoste – cea cu artistul Petru Cataraga, cu care mai târziu s-a căsătorit.
În 1990, Marica Balan a fondat primul teatru al unui singur actor din Chișinău, „Mono”. Pe atunci, își amintea ea, s-a trezit pe nepusă masă cu o nouă vecină de etaj, Parascovia Antohiev, zisă și Paula. „Părea a fi bună și frumoasă și mi-a intrat în încredere. Mi-a propus să-i vând apartamentul meu și n-am fost împotrivă, căci, fiind ani grei, vroiam să mă mut într-o locuință mai modestă. Ne-am înțeles cu 9 mii USD, dar ea zicea că nu are așa bani și că se va achita în rate”, ne spunea Marica. În 1998, când au semnat contractul de vânzare/cumpărare, Paula ar fi instruit-o să nu pună întrebări notarului. „Tot ce zicea ea, îmi plăcea. M-am purtat ca un copil, naivă de Doamne ferește”, preciza artista.
Petru Cataraga a murit în brațele Maricăi și în casa Paulei
Suma indicată în contract a fost de 18 mii lei, deși potrivit Maricăi, la acel moment ea primise doar 4-5 mii de lei. Artista își mai amintea că, după încheierea tranzacției, Paula ar fi întâlnit-o cu un psihiatru, care-i punea întrebări stranii. În zilele următoare, Paula ar fi dus-o la diferite spitale din Chișinău, unde încerca să o cazeze… În cele din urmă, au ajuns la Costiujeni. „M-au băgat într-un salon mare, unde erau patru bătrâne, despre care am aflat că erau lăsate pentru toată viața acolo. Nu-mi dădeau nici un fel de medicament și umblam dintr-un ungher în altul. Întrebam doctorii de ce m-au adus aici, că nu-s țicnită la cap, și-i rugam să mă lase să plec, ca să nu înnebunesc”. Doar datorită insistențelor sale, consideră artista, peste câteva luni a fost eliberată.
Din spusele Maricăi, Paulei nu-i venea să creadă când a văzut-o ieșită de la nebuni. Și atunci a dus-o într-o casă din s. Coșernița, r-nul Criuleni, unde mai târziu a venit și soțul artistei. „În acea casă nu era sobă și iarna înghețam bocnă. Trei ani am trăit acolo, trei ierni. În iarna lui 2000, într-o bună dimineață, Petrică a murit de frig în brațele mele și mi-a spus că mă iubește”, își deapănă cu durere gândurile Marica. Regretatul artist Petru Cataraga este înmormântat în același sat.
„Minunea cea mare” de la Cocieri
Era deja anul 2001, continua artista, când într-o zi Paula a urcat-o într-o mașină și s-au pornit într-o direcție necunoscută. Marica ne povestea că a plâns tot drumul, însă Antohiev îi ștergea lacrimile și o asigura că o duce într-o „minune mare”. Astfel, au ajuns la Centrul republican de reabilitare a invalizilor, veteranilor muncii și ai războiului din s. Cocieri, r-nul Dubăsari. După o discuție între patru ochi cu cineva de acolo, Paula a lăsat-o la azil și dusă a fost. I-a promis că-i va restitui datoriile, dar în realitate i-a trimis doar de câteva ori câte 100-150 de lei. Despre aceasta cunosc și angajații, și locatarii azilului, care confirmă că artista a trăit ani buni cu speranța că Paula îi va plăti banii pentru apartament. „Când vorbeau la telefon, dna Balan întotdeauna o ruga să-i trimită bani măcar pentru lecuire”, ne spune asistenta medicală, Claudia Bejan. Potrivit Maricăi, peste câțiva ani, ea a vrut să o acționeze în judecată pe Parascovia Antohiev, însă aceasta ar fi amenințat-o cu moartea. Și ea a tăcut 13 ani, de frică…
În ce temei a fost primită la azil, Marica nu a știut niciodată, deși avea unele presupuneri. Ea menționa că, în drum spre Cocieri, Paula ar fi anunțat-o că a plătit pentru aceasta „bani serioși la ministerul protecției sociale”. Conform legii, pentru a fi internată la azilul de bătrâni, orice persoană trebuie să depună cerere la asistența socială, unde i se pregătește dosarul, care ulterior este expediat la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF). Doar în cazul unei decizii pozitive a ministerului, solicitantului i se eliberează un bilet de trimitere, numit și „îndreptare”. Fără acest act, nimeni nu poate deveni rezident al azilurilor din RM.
A fost internată la azil în mod ilegal
Marica Balan ne asigura că nu a scris nicio cerere pentru a fi internată în azil, ea neștiind nici unde o va duce Antohiev. Mărturiile sale sunt confirmate și de Direcția generală asistență socială a Primăriei Chișinău. „N-am idee cum a fost internată dna Balan. Am căutat în arhivă, dar n-am găsit absolut nimic referitor la ea. Probabil că ministerul este persoana implicată. Sau poate că cineva i-a falsificat semnătura”, susține Valeriu Negru, șeful direcției.
Cererea Maricăi Balan nu există nici la minister. Mai mult, potrivit ministrului Valentina Buliga, în dosarul de la Cocieri al artistei, nu există nici biletul de trimitere obligatoriu din partea ministerului. „Dosarul dnei Balan trebuia să fie însoțit de o îndreptare semnată de ministrul și șeful de plasament la instituțiile rezidențiale, care lipsește. Fără acest act, directorul azilului nu avea dreptul să o primească. Iar responsabilii de la minister trebuiau să fie preocupați ca îndreptarea să se păstreze în dosarul dnei Balan. În viziunea mea, este o încălcare, care s-a admis la acea etapă”, consideră Buliga.
Fostul responsabil de la minister are alte gânduri…
La rândul său, Alexei Gurițenco, directorul azilului din Cocieri în 2001, susține că Marica a venit cu actele în regulă. „Pentru noi, îndreptarea de la minister servea ca bază. Dar cum a dobândit ea îndreptarea, nu știu…”, a adăugat Gurițenco.
Responsabil pentru internarea la azilurile din RM este șeful Direcției instituții sociale a MMPSF. La acea vreme, funcția respectivă era ocupată de către Ilie Melnic, care în prezent este medic la Salvare. Același Melnic, din spusele Maricăi, a dat aviz negativ cererilor ei repetate de a fi transferată la azilul din Chișinău, unde artista a ajuns tocmai în 2012.
Din păcate, Ilie Melnic ne-a spus că nu ține minte nimic: „Nu-mi mai amintesc, acolo erau cu miile. Și eu acum am alte gânduri”. Când i-am spus că Marica este o persoană cunoscută, Melnic ne-a tăiat-o scurt: „Lăsați-mă voi cu artistismul ăsta. Eu nu sufăr chestiile astea, că-s mincinoase”. Iar când l-am anunțat că actele obligatorii pentru internarea Maricăi Balan lipsesc, el s-a arătat deranjat: „Care-i motivul că, după atâția ani, se ridică problema în cauză?”. Nici laie, nici bălaie, totuși, Melnic a recunoscut apoi că uneori documente dispar din dosarele rezidenților…
Paula a operat cu datele personale ale judecătoarei Lilia Vasilevici
Potrivit ministrului Valetina Buliga, în dosarul Maricăi este indicat numele unei nepoate de-a artistei, ca persoană de contract. Ministrul a refuzat să ne divulge numele nepoatei, precizând doar că aceasta este o persoană publică. Am aflat despre cine e vorba din registrul de internare de la azilul din Cocieri. Aici se arată că Marica a fost adusă în instituția respectivă de către Polina Vasilevici, care este sora artistei și mama judecătoarei Lilia Vasilevici. Anume magistrata este nepoata despre care Marica Balan spunea că a adus-o la azil. „Ziceam că m-a adus Lilia pentru că mă temeam de Antohiev”, ne-a explicat artista.
Și Claudia Bejan, asistenta medicală de gardă care a primit-o pe Marica Balan la azilul din Cocieri, confirmă că aceasta a venit cu Antohiev. Potrivit asistentei, aceasta dădea de înțeles că ar fi rudă cu artista și s-a prezentat drept Paula. Poate că ea a recurs la acest șiretlic, deoarece numele Paula seamănă mai mult cu cel al surorii artistei, Polina?
Vasilevici: „Am încercat să-mi ajut mătușa”
Amintim că Lilia Vasilevici a fost președinte al Judecătoriei Centru în perioada guvernării PCRM, ea fiind supranumită „judecătorul de buzunar al comuniștilor”. Se știe că anume ea examina cele mai scandaloase dosare contra presei. În special, ea s-a făcut cunoscută după ce l-a condamnat pe Valeriu Pasat la zece ani de pușcărie, dar și prin dosarele: Șarban, Platon, Modârcă. Fiind supusă comuniștilor, pe atunci nimeni nu îndrăznea să-i calce pe bec acestei judecătoare. De aceea, apare întrebarea: cum și-a permis Parascovia Antohiev să lase la Cocieri numele, adresa și telefonul Polinei Vasilevici, fără știrea fiicei acesteia – a magistratei? Mai mult, dacă l-a băgat pe Pasat la ani grei de închisoare, dacă a luat decizii dubioase și în alte dosare, pierdute ulterior de RM la CEDO, nu putea ea să-i dea măcar din deget Paulei, pentru a o pune la punct?
Solicitată de noi, Lilia Vasilevici ne-a spus că a încercat să-și ajute mătușa și până la semnarea contractului de vânzare/cumpărare, dar și apoi. Însă, adaugă ea, Marica i-ar fi refuzat sprijinul. „Ea credea că vreau să-i iau apartamentul și mi-a spus să nu mă implic. Mai târziu, când era la Cocieri, am văzut că mătușa a semnat contractul, dar și că a primit banii, și am înțeles că nu puteam face nimic”, a adăugat Vasilevici. Astfel, înțelegem că judecătoarea a făcut cunoștință cu documentele privind înstrăinarea apartamentului Maicăi. Totodată, nu putem înțelege de ce, în cadrul aceleiași discuții, ea ne-a spus: „Eu nici n-am înțeles ce a fost acolo: ori contract de vânzare/cumpărare, ori contract de schimb, ori contract de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață”.
Antohiev: „Lilia mi-a spus că nu are nevoie de acest apartament”
De fapt, și Parascovia Antohiev susține că Marica a semnat că a primit 7-11 mii USD până la semnarea contractului de vânzare/cumpărare, însă nu ne-a prezentat nici un document care i-ar confirma spusele. Povestea Paulei despre cele întâmplate începe de la un fost comisar care, chipurile, ar fi încercat să o deposedeze pe Marica de apartament, după care artista i-ar fi cerut ei ajutorul. „Înainte de a cumpăra apartamentul, m-am sfătuit și cu soră-sa, și cu nepoțica, știind că lucrează în organe. Dar ele au spus că n-au nevoie de apartamentul cela. Am întrebat-o și pe Lilicika de ce nu-și ajută mătușa, dar ea mi-a răspuns: „De unde, cu salariul meu…”, ne spune Antohiev.
Nu știm cât adevăr conțin vorbele Paulei, dar cert este că ea uneori minte, iar alteori se contrazice. De exemplu, ea afirmă că-i trimite des Maricăi ceapă, usturoi, brânză și cafea, deși artista ne asigură că niciodată nu a primit de la ea ceva de-ale gurii. Deși recunoaștea că nu a vizitat-o demult, Paula spunea că îi poartă dorul: „Vreau s-o văd la nebunie! Vreau s-o văd numaidecât!”. Însă atât Marica, cât și angajații de la Cocieri susțin că nici picior de-al Paulei n-a călcat la azil de 12 ani. „Dna Paula a adus-o, după care n-am mai văzut-o niciodată”, ne-a spus asistenta Claudia Bejan. „La ea nu venea nimeni. Am înțeles că au uitat de ea”, confirmă ex-directorul Gurițenco.
Întrebată cum a obținut biletul de trimitere de la minister, Antohiev s-a gândit nițel. Apoi ne-a spus că Marica a trecut analizele la policlinică… Apoi a adăugat că nu-și amintește nimic. În altă zi, ea a schimbat macazul, spunându-ne deja că nu ea a luat biletul de trimitere, ci niște cunoscuți de-ai Maricăi.
„Doamne ferește să credeți că Lilia s-a ales cu ceva…”
Mai mult, Paula ne-a spus că a cerut ajutoare pentru artistă de la minister și de la asitența socială, dar nu a primit nimic. Însă responsabilii celor două insituții ne dau de înțeles că lucrurile stau altfel. „Ea vine și cere foi de odihnă la sanatoriu, dar numai pentru ea”, ne-a spus Eudochia Parancenco, șefa Direcției asistență socială Centru.
În discuțiile pe care le-am avut cu Parascovia Antohiev, ea a repetat două lucruri de mai multe ori. În primul rând, a insistat să nu-i trimitem Maricăi bani, asigurându-ne că artista oricum o duce foarte bine la Cocieri. „Eu cred că dânsa poate să trăiască acolo, numai fără bani. Eu, de pildă, am s-o frezez. Pot să-i duc două rochii, ceva de încălțat”. În al doilea rând, femeia încerca să ne convingă că judecătoarea Vasilevici (pe care ea o dezmiardă „Lilicika”), nu a câștigat nimic din tranzacția cu apartamentul Maricăi. „Doamne ferește să credeți așa ceva!”, repeta Antohiev, deși noi nici nu i-am adiat despre aceasta.
Antohiev fuge de interviuri
De fapt, Parascovia Antohiev s-a eschivat să discute cu noi în calitate de jurnaliști. Când i-am cerut un interviu, ne-a spus că e bolnavă, pe urmă – că se află în spital, deși era acasă, apoi ne-a rugat să așteptăm să se facă cald afară, iar mai târziu ne-a anunțat că cineva a amenințat-o la telefon că va avea probleme, dacă va vorbi despre Marica Balan… În cele din urmă, a refuzat să vorbească cu noi, invocând că se teme de cel care a telefonat-o…
Despre bizara internare la Spitalul de psihiatrie din Chișinău, despre care ne-a relatat Marica Balan, n-am reușit să aflăm nimic. Vicedirectorul instituției, Vadim Aftene, ne-a dat asigurări că nimeni nu poate fi băgat la Costiujeni, dacă nu-și dă consimțământul. „Legea privind sănătatea mintală și legislația RM prevede internarea fără liberul consimțământ doar în două cazuri: când este pericol social direct din partea persoanei sau când aceasta își pune în pericol viața. Însă aceste momente sunt decise de către instanța de judecată și nu de spital”, a precizat Aftene. El i-a recomandat Maricăi să se adreseze după informații către administrația spitalului sau, eventual, către instituțiile de drept.
Din păcate, artista nu a mai reușit să-și găsească dreptatea în această lume. La 21 februarie 2014, după o boală necruțătoare, ea a murit. Înainte de a fi internată în spital, unde s-a stins din viață, Marica Balan a rugat să fie lăsată încă două zile la azil. Ne-a spus că, în sfârșit, hotărâse să o dea în judecată pe Parascovia Antohiev. De fapt, și ministrul Valentina Buliga se arată dispusă să pună la dispoziția instituțiilor de drept toate actele necesare pentru a scoate la iveală nelegiuirea comisă față de Marica Balan. Să vedem ce reacție vor avea aceste instituții.
Odihnește-te în pace, Marica!
P.S. Drama Maricăi Balan este descrisă și în episodul ZERO al filmului la „La Hanul Morții”, realizat de către subsemnatul și Sandu Talev. Filmul poate fi vizionat pe site-ul: www.timpul.md
Andrei Bivol, avocat
În mod normal, asemenea tranzacții sunt încheiate cu respectarea tuturor formalităților obligatorii impuse de lege. Astfel, acestea urmează a fi contestate în procedură civilă. Iar din punct de vedere penal, în cazul încheierii tranzacției prin abuz de încredere sau prin înșelăciune a victimei, aceste acțiuni urmează a fi calificate drept escrocherie. Însă din cauza lipsei unei delimitări foarte clare între caracterul penal și cel civil al acestor fapte, infracțiunea de escrocherie este, în general, foarte greu de demonstrat.
