Occidentalii cred că raiderii sunt un fenomen propriu culturii şi civilizaţiei lor. Mişcarea raiderilor, ca să-i zicem aşa, este un fenomen curat naţional, românesc. Primii noştri raideri au apărut şi au activat (cu succes) încă pe atunci când nu existau băncile, ci numai cămătarii. Ei se numeau haiduci sau, cum li s-a zis mai târziu, răzbunători ai poporului! Opinia publică, cu mici excepţii, nu i-a condamnat, ci, dimpotrivă, i-a cântat şi i-a eternizat în balade şi cântece de raiderie, pardon, de haiducie. Cine nu cunoaşte, de exemplu, balada raiderului Codreanu?! El făcea dreptate, lua de la cei care aveau şi dădea celor care nu aveau, dar nu le lua totul, ci pe dreptate. Atunci exploatatorii poporului truditor nu deţineau acţiuni în bănci, ci direct în pungi, de aceea, dacă un raider popular îl prindea pe unul cu două pungi pe una i-o lăsa, pe a doua i-o lua şi o împărţea cu cei săraci.
Repet, mişcarea haiducească (raiderească) a fost înveşnicită în cântece. Unele din ele şi azi îs şlagăre. (Şi azi auzim la radio: „Cine trece-n Valea-Seacă/ Cu hamgerul scos din teacă / Şi cu pieptul dezvelit?/ Andrii-Popa, hoţ vestit!”) Dar Radu mamei nu tot raider a fost? Şi azi se cântă cu aceeaşi plăcere, dovadă că faptele şi amintirea primilor noştri raideri naţionali sunt vii în memoria poporului nostru truditor. Poporul i-a simpatizat pe raideri, i-a ascuns de poteră (miliţie, poliţie). Să ne amintim ce poezii frumoase s-au scris despre „vulturul din Hânceşti”! Apropo, s-a crezut greşit până acum că ultimul haiduc (raider) a fost Grişka Kotovski. Am avut haiduci şi după declararea Independenţei R. Moldova, numai că ei preferau anonimatul. Cred că cea mai mare mişcare de raideri din istoria Moldovei a fost privatizarea – zeci de raideri, preluând averea statului, au devenit milionari. Avem raideri şi azi, dovadă că mai nasc şi azi la Moldova raideri, că mişcarea raideristă nu a murit. (E adevărat, raiderii de azi nu sunt iubiţi de popor, fiindcă aceştia nu împart cu săracii acţiunile luate de la cei bogaţi)…
…Şi nici nu putea să moară când te gândeşti ce tradiţii adânci are. Analiştii care dezbat pe la televiziuni acţiunile haiducilor moderni nici nu bănuiesc că „Mioriţa”, de exemplu, este balada despre primii raideri naţionali, care nu operau prin oraşe şi prin bănci, ci pe un picior de plai, pe o gură de rai, în dosul stânei, să nu-i audă câinii… Vă întreb: ce a fost destrămarea Alianţei dintre cei trei baci şi preluarea oilor baciului moldovean de către baciul vrâncean şi cel ungurean dacă nu o operaţie clasică de raider?! Vă amintiţi cum aceşti doi „mări se vorbiră şi se sfătuiră”, adică au elaborat în taină schema preluării acţiunilor (oilor) celui de-al treilea acţionar, pardon, baci fără ca potera (poliţia) să se implice? Şi încă un detaliu. Nici pe atunci moldovenii nu credeau în justiţie, din care motiv bietul acţionar moldovean nu s-a dus să se plângă judecătorilor (tv, presa scrisă şi online nu existau), ci unei mioare în care avea deplină încredere. Dacă i se plângea unui judecător, totuna baciul moldovean rămânea fără oi, fiindcă sunt sigur că cei doi acţionari, adică baciul vrâncean şi cu cel ungurean, au coordonat operaţia cu judecătorii (i-au mituit) şi aceştia ar fi închis gura şi n-ar fi deschis dosare.
Un singur om ar fi putut să-i facă dreptate baciului moldovean, un om care ar fi avut curajul să ia o decizie asumată, pe alocuri, plenară… Dar, din păcate, nu a fost să fie, fiindcă, pe atunci, acest om încă nu se născuse şi, prin urmare, pe alocuri, nici nu exista, precum nu existau pe atunci alegeri, parlament, preşedinţie, presă, bloggeri, PR şi războaie de imagine…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
