Atentat sinucigaș la o nuntă kurdă. Cel puțin 22 de persoane au murit, câteva zeci au fost rănite

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, printre victime se numără și mirele, un luptător al Forțelor Democratice Siriene — alianță a arabilor și kurzilor împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI).
Un corespondent al AFP a relatat că a văzut mulți răniți într-un spital din orașul Hasake din apropiere. Agenția de presă locală Hawar și activiștii media kurzi au publicat fotografii în care se văd dărâmături, distrugeri și sânge într-un local de genul celor folosite de obicei pentru nunți în Siria, transmite DPA.
Gruparea Stat Islamic, care a atacat de multe ori atât civili, cât și ținte militare kurde, a transmis prin canalul său media Amaq că un luptător de comando a atacat o adunare a unor kurzi înarmați în apropiere de Hasakeh — știre care, potrivit AFP, ar constitui o revendicare a atentatului.
sursa: agerpres.ro