CSI / Rusia

Avionul prăbușit în Sudanul de Sud nu îndeplinea condițiile de siguranță, confirmă producătorul rus

Avionul, construit în URSS în anul 1971 și înmatriculat în Tadjikistan, nu trebuia să mai fie în exploatare, întrucât compania care-l deținea nu a respectat procedurile de întreținere, inclusiv cele de securitate, precizează într-un comunicat producătorul avionului.

Acest aparat era închiriat societății sud-sudaneze Allied Services Limited de către compania aeriană tadjică Asia Airways și efectua o cursă între capitala Juba și orașul Paloich. După decolare, avionul s-a prăbușit la numai 800 de metri de aeroport.

Deși era un avion cargo, la bordul său se aflau zeci de persoane, dar nu se cunoaște numărul exact al acestora. Conform ultimelor informații preluate de agenția EFE, există cel puțin 40 de morți, printre care se numără și cei șase membri ai echipajului, cinci fiind armeni și unul rus. Inițial s-a anunțat că trei pasageri au supraviețuit, dar ulterior doi dintre ei au murit, în prezent mai fiind în viață doar un copil mic.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *