În rest, nimic luminos. Un oraș paralizat de o atmosferă sufocantă, sfâșiat de urletele stridente ale girofarurilor, ambuteiaje pe la toate intersecțiile, devieri de rute, interdicții de circulație, dintre care cele mai neverosimile și absurde. Un oraș plin cu polițiști cu chipuri de piatră, în uniforme noi, strălucitoare – adevărată țară latino-americană, după o lovitură de stat, unde a venit la putere o juntă militară. Numai o imaginație bolnavă ar putea găsi justificare unor asemenea măsuri draconice pe timp de pace, într-un oraș celebru prin cumințenia și ospitalitatea locuitorilor săi.
Până la urmă, „istoricul” summit s-a dovedit a fi un sfârâiac și cred că înșiși organizatorii își amintesc acum cu jenă de propriile acțiuni care au confirmat vechea vorbă românească: pentru un lucru de nimica joacă baba de se strică. Nimic din tam-tamul ridicat la Chișinău, începând cu măsurile absurde de securitate și terminând cu cheltuielile enorme de bani publici, nu a avut justificare – summitul s-a încheiat, cum era și de așteptat, cu nimic, dacă facem abstracție de crocodilul de cristal pe care i l-a dăruit Voronin lui Putin cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de … lei. (Voronin a spus că „crocodilul este animalul care nu dă înapoi …Basarabia” luată la 1812.) Înainte de summit, Voronin mărturisise că marea problemă ce-l frământă, e ce cadou să-i pregătească lui Putin. Nu știm la care consiliu de securitate și cine din consilieri i-a băgat strâmba asta lui Voronin – să-i „cadoneze” lui Putin, care aduce la chip cu Ceburașka, un … crocodil. Bănuiesc însă că acesta amintindu-și în acel moment de cântecul crocodilului Ghena („potomu cito deni rojdenia, tolko raz v godu”), s-a simțit ușor pălmuit. Unde mai pui că crocodilul (o fi fiind el în imaginația cuiva animalul care nu dă niciodată înapoi), în percepția comună, este simbolul ferocității și al fățărniciei – să ne amintim de expresia „lacrimi de crocodil”. La un moment dat, după ce Voronin i-a înmânat lui Putin crocodilul, sugerându-i să fie și el crocodil, mi s-a părut că summitul de la Chișinău este o adunătură de crocodili – care mai mari, care mai mici, dar toți în ochi cu „lacrimi de iubire” față de marele crocodil de la Kremlin gata să se (și să-l) sfâșie la prima ocazie potrivită.
S-ar putea întâmpla ca R. Moldova să plătească scump pentru acest „cadou” făcut de Voronin lui Putin… Și cred că a și plătit. L-am văzut pe Voronin la conferința de presă de luni, derutat, zăpăcit și am înțeles că „crocodilul” de la Kremlin nu și-a trădat vocația speciei și nu a devenit drăgălaș precum vestitul crocodil Ghena. După atâtea cheltuieli (făcute, vorba lui Eminescu, „din sudoarea prostitului popor”), după atâtea salamalecuri în fața lui Putin, Voronin a rămas cu buzele umflate, pentru că președintele rus n-a venit la Chișinău să facă daruri economice, cu atât mai puțin teritoriale, vasalilor săi. Prestația lui Voronin a fost lamentabilă. L-am urmărit (la televiziune) în mai multe situații și nu puteam scăpa de senzația de umilință când vedeam cum chipul lui, încruntat în prezența subalternilor, devenea, brusc, în fața lui Putin și a celorlalți înalți dregători ruși, mieros, zâmbăreț și slugarnic. Am crezut că slugărnicia lui Voronin a atins culmea la conferința de presă când acesta i-a așezat lui Putin, sub fund, scaunul, ca un garson dintr-un restaurant… Dar m-am înșelat. Culmea obedienței și a lipsei de demnitate a fost urarea de sănătate adresată lui Putin, urare care trebuie reținută pentru istorie. Voronin i-a dorit lui Putin mari succese în opera de – fiți atenți” – „renaștere a marii Rusii” („vozrojdenie velikoi Rossii”). Adică a marelui imperiu rus, acel „jandarm al Europei” plin până la coate de sânge care a ocupat și a asimilat toate popoarele din jurul lui. Sună sinistru, macabru această dorință în gura unui reprezentant al Basarabiei. Probabil, anume astfel arătau și se comportau generalii-guvernatori ai Basarabiei în fața țarilor ruși. Ce dovadă mai trebuie pentru a demonstra că acest om nu poate apăra interesele și demnitatea propriei țări?
Gestul excentric al lui Putin de a-și serba ziua de naștere la Chișinău este de fapt o „emulație” a spiritului feudal rusesc, o manifestare a conștiinței de „samoderjaveț” a acestuia. Securist de carieră, „crocodilul” de la Kremlin știe să poarte profesionist masca indiferenței față de onoruri și lingușiri, dar toți văd cum lui îi cam cresc urechile unui mare cult al personalității – anume prin aceasta se explică dorința lui de a-și serba ziua de naștere în compania supușilor și de a fi adulat de ei. Și cel mai vasal, mai supus și mai slugarnic a fost, desigur, Voronin.
Ca să înțelegem ce (nu) s-a întâmplat la Chișinău, trebuie să vedem ce reprezintă, totuși, azi, acest „spațiu ceseist?” După destrămarea URSS, singurele foste „republici-surori” care au cunoscut o evoluție democratică normală au fost Țările Baltice. Celelalte au moștenit toate bolile congenitale ale fostului regim comunist sovietic, la care s-au mai adăugat cele „achiziționate” pe parcurs. Practic, fiecare fostă republică sovietică are azi grave și multiple probleme. Moscovei îi vine tot mai greu să le „țină în șah”, iar așa-zisul CSI este folosit de ea pentru a crea o arhitectonică geopolitică postsovietică convenabilă Rusiei. Este un lucru aproape imposibil, deoarece relațiile reciproce dintre ele sunt marcate de adânci contradicții. Moscova încearcă să mențină această structură vasală, numită CSI, speculând pe contradicțiile existente între statele-membre, miluindu-le pe unele și șantajându-le pe altele. Ca mod de organizare politică și economică CSI este antipodul UE, iată de ce e aberant „conceptul” potrivit căruia este compatibilă mișcarea „simultană” a R. Moldova în două direcții diametral opuse spre lumi total diferite – spre CSI și UE. Acest „nou concept moldovean” demonstrează – a câta oară! – că Voronin nu are idee pe ce lume trăiește. Când acesta vorbește la modul serios despre „apropierea standardelor juridice și economice ale SCI de standardele UE” și afirmă că „CSI și UE tind spre aceleași idealuri, urmărind aceleași scopuri”, îți dai seama că îmbătrânitul și îmbrejnevitul Voronin a pierdut cu totul simțul realității. Care om serios poate crede că, de exemplu, un Schroeder al Germaniei și un Lukașenko al Belarusiei „tind spre aceleași idealuri” sau că un Tony Blair al Marii Britanii și Saparmurat Niazov al Turkmeniei (care și-a imprimat chipul pe moneda națională și a schimbat calendarul denumind două luni ale anului cu numele lui și al mamei sale) „urmăresc aceleași scopuri”?
CSI-ul reprezintă o lume total diferită ca religie, tradiții, nivel de cultură, o lume care nu poate fi adunată într-o singură „organizație”, și încă una dominată de Rusia. Această lume „forfotește” ca un vulcan activ, multe din aceste țări se află între ele în relații de război declarat sau „camuflat”. Pot oare aceste state „să tindă spre aceleași idealuri” și „să urmărească aceleași scopuri”?! În majoritatea acestor state sunt instalate niște regimuri corupte, totalitare, autocrate, care au grave probleme cu democrația și drepturile omului. CSI-ul asiatic este plin de bei și beliberbei, de hani și hanate, sultani și sultanate neocomuniste care nu ard de dorința de a se sincroniza cu standardele și idealurile europene… Uzbekistanul, vecin cu Afganistanul, este țara comerțului cu armament și droguri, prin care se exportă extremismul; Georgia este în prag de război cu Rusia, din cauza Ceceniei și Abhaziei; Armenia este un stat militarizat cu armată de peste 80 de mii de oameni și se află în stare de război cu Azerbaidjanul și Turcia; Kazahstanul își menține stabilitatea grație unui regim dictatorial camuflat, Kârgâzstanul are mari probleme cu exodul refugiaților din Afganistan și cu bandele islamice; Ucraina are grave probleme interne, iar pe plan extern este acuzată că ar vinde armament Irakului, Tadjikistanul, vecin cu Afganistanul, este țara controlată de militarii ruși; Turkmenistanul este țara personală a lui Saparmurat Niazov care și-a cultivat un aberant cult al personalității; Belarus este țara dictatorului Lukașenko; Azerbaidjanul, aflat în stare de război cu Armenia, este țara clanului lui Haydar Aliev. Și, în sfârșit, R. Moldova, este singura țară din lume unde a fost restaurat și reinstalat un regim comunist de tip sovietic, condus de un fost general de miliție. Iar deasupra acestor țări postsovietice se află „măreața Rusie”, o țară mafiotizată, care construiește un capitalism criminalizat, țara marilor paradoxuri – a miliardarilor, dar și a unei populații aflate în ghearele unei cumplite sărăcii, țara care continuă să domine prin șantaj militar, politic și economic, țara care și-a ales ca președinte un fost ofițer al KGB-ului…
Ce are în comun acest amalgam de regimuri totalitare și mafiotizate cu valorile democrației europene? R. Moldova a fost și ea atrasă în această companie dubioasă. Voronin, psihologic, se simte bine NUMAI în această companie. Ros de megalomanie, atins și el de boala cultului personalității, timorat și complexat în fața „crocodilului” de la Kremlin, micul nostru „crocodil” a vrut să-și potolească orgoliile prin organizarea, pe acest „picior de plai”, în această „gură de rai” de la Cricova, în miez fascinant de toamnă, unui bairam de pomină, pentru toți dictatorii și beii asiatici.
Astăzi, R. Moldova se înscrie perfect în „compania” ceseistă, fiind țara cu cel mai scăzut nivel de trai din Europa, cu o populație îmbătrânită și nostalgică după fostul regim, cu o conducere comunistă fără un elementar simț al demnității naționale și cu o Opoziție șantajabilă și manipulată de Putere. O astfel de țară satisface pe deplin „standardele” unei lumi postcomuniste în agonie.
… Bairamul crocodililor s-a încheiat. Spectacolul a luat sfârșit. Cortina a căzut. În Moldova e frig și întuneric – e întuneric, domnilor, e prea întuneric în această țară fără de noroc.
11 octombrie 2002
Fragment din cartea „Hoții de mituri”, 2004
