Ultima oră
Bani pentru a reconstrui o grădiniță arsă
La şedinţa de astăzi a Cabinetului de Miniştri, Marcel Răducan, ministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiei, a declarat că reconstrucţia grădiniţei este practic imposibilă şi a propus să fie edificat un alt imobil pentru cei 120 de copii de vîrstă preşcolară care sînt în localitate. „Este problematic să consolidăm această construcţie. Propunerea este ca aceşti pereţi să fie demolaţi şi să construim o altă grădiniţă”, a spus Răducan.
Banii pentru reconstrucţia grădiniţei vor fi alocaţi din fondul de rezervă al Guvernului.
Grădiniţa din satul Săiţi, raionul Căuşeni, a ars în noaptea de 10 octombrie curent, notează MOLDPRES.