Barroso: Serbia ar trebui să facă parte din Uniunea Europeană
Cu această ocazie, Barroso s-a declarat foarte mândru de faptul că se afla la cârma executivului european în momentul în care s-a pus problema deschiderii negocierilor de aderare cu Serbia, remarcând că procesul a început și se desfășoară așa cum trebuie. ‘Știu că premierul Aleksandar Vucic a primit un mandat puternic din partea populației sale și sper că un progres real va fi realizat pe drumul Serbiei spre UE. Eu cred Serbia ar trebui să fie în UE’, a subliniat Barroso într-un interviu publicat luni de Tanjug, notează Agerpres.
Responsabilul de origine portugheză se așteaptă ca Serbia și UE să dezvolte relații mult mai apropiate, dar a refuzat să speculeze cu privire la eventualul calendar al procesului de aderare la UE. Trebuie realizate progrese în negocieri, dar și în ceea ce privește reformele din domeniul economic, al administrației centrale și al statului de drept din Serbia, a spus el.
Rugat să comenteze cu privire la aceste eforturi, Barroso a reluat o poziție exprimată deja de Comisia Europeană pe parcursul mandatului său de președinte. "Recunoaștem progresele realizate în mai multe domenii, statul de drept, independența justiției, reforma administrației și cooperarea regională, mai ales cu privire la relațiile cu Pristina’, iar acest lucru este benefic pentru Serbia și pentru regiune, a explicat el.
Totuși, rămân zone unde eforturile trebuie să continue cu mare hotărâre, precum ‘libertatea presei, respectarea tuturor principiilor statului de drept și anumite elemente de reformă economică’, a conchis Jose Manuel Barroso.
sursa: radiochisinau.md