Actualitate

Batrîncea a depus o PLÂNGERE penală pentru a verifica DE CE AU a fost pornit un dosar penal împotriva PSRM pentru finanțare ilegală

„Fosta guvernare oligarhică a dat ordin Procuraturii Generale sa pornească un dosar împotriva PSRM, pe niște fapte inventate, ca mai apoi să fie folosit, acest dosar, împotriva președintelui Igor Dodon și a colegilor noștri din PSRM. De cîte ori lui Plahotniuc nu-i plăcea o acțiune a președintelui sau a fracțiunii PSRM, scotea aceste dosare abuzive din sertar. Președintele Igor Dodon și PSRM nu s-au temut nicio clipă de astfel de dosare. Dovada este și faptul că noi am fost cei care în cele din urmă am făcut pasul decisiv pentru înlăturarea regimului oligarhic, cel care a fabricat astfel de dosare ilegale împotriva noastră”, a spus Batrîncea.

Socialistul a făcut trimitere și la conferința de presă a procurorului general, Alexandr Stoianoglo, în care cel din urmă ar fi „confirmat indirect că ar exista mai multe întrebări privind modul în care a fost intentat acest dosar și modul în care a evoluat”.

Într-un final, Batrîncea a anunțat că PSRM va depune o plângere penală.

„Vom cere să fie verificat modul în care a fost pornit acest dosar, contextul în care a fost instrumentat și folosit acest dosar, inclusiv cel politic și inclusiv acel moment controversat de la sfîrșitul lui 2019, cînd acest dosar a fost redeschis tot de cei care l-au închis înainte”, a mai spus deputatul, subliniind că socialiștii cred că redeschiderea dosarului „este doar o continuare a șantajului la adresa PSRM”.

Precizăm că Alexandr Stoianoglo s-a referit, într-o conferință de presă, la subiectul finanțării Partidului Socialiștilor. El declarat că acesta s-a derulat cu multiple încălcări de procedură.

„Cauza a fost pornită pentru pretinse acțiuni de spălare de bani. Este un dosar voluminos și complex. Activitățile procesuale au pornit în iunie 2016, la fel cu un caracter neplanificat și neconsecvent. A fost făcută numai o acțiune de urmărire penală în 2016 și în 2017, iar în 2018 și 2019 – nicio acțiune de urmărire penală, trezind interes numai când anumite evenimente social-politice au fost folosite de anumite grupuri de interes politic”, a subliniat procurorul general.

În plus, pe final de ianuarie, procesul penal pe faptul unei eventuale finanțări din exterior a PSRM a fost conexat la cauza penală pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari cu implicarea „Exclusiv Media”, al cărei fondator este deputatul socialist Corneliu Furculiță. Amintim că, pe 10 decembrie, Viorel Morari vorbea într-un interviu pentru DW că ar fi fost suspendat din funcția sa de la Procuratura Anticorupție peste câteva zile după o solicitare la Fisc. Aceasta viza dosarul finanțării din exterior a Partidului Socialiștilor.  Jurnaliștii de investigație au scris că, înainte de prezidențialele din 2016, socialiștii s-ar fi grupat în jurul unei afaceri secrete cu o companie off-shore conectată la Federația Rusă și creată în Bahamas. Astfel, în țara noastră ar fi ajuns 30 de milioane de lei, în baza unor contracte de împrumut. Ulterior, banii ar fi fost donați PSRM-ului. În urma apariției acestui material, socialiștii au negat toate acuzațiile.

https://agora.md 
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *