Băuturile light cresc riscul de diabet
Oamenii de știință au ținut sub observație 66.188 de femei din anul 1993, iar studiul a confirmat existența unei legături între băuturile îndulcite și diabetul de tip 2, potrivit afp.com.
Astfel, cercetătorii de la Inserm au demonstrat că riscul de diabet este mai mare la cei care consumă băuturi light decât la cei care consumă băuturi răcoritoare îndulcite normal.
Rezultatele au arătat că femeile, care consumă băuturi light, beau mai mult decât cele care preferă băuturile îndulcite normal. Însă, chiar și la o cantitate egală, băuturile light se asociază cu un risc mai mare de diabet.
În acest mod, consumarea unei jumătăți de litru de băuturi light pe săptămână crește riscul cu 15 la sută, iar a unui litru și jumătate cu 59 la sută.
Cu toate acestea, cercetătorii precizează că sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma aceste rezultate și a stabili o legătură de la cauză la efect.
Fluorul scade nivelul coeficientului de inteligență
Chiar dacă este considerat o substanță chimică „terapeutică” necesară pentru prevenirea cariilor, fluorul poate avea și efecte negative asupra sănătății. Acesta reduce coeficientul de inteligență, calcifiază glanda pineală și afectează fertilitatea, potrivit rezultatelor obținute în urma cercetării epidemiologice de înaltă calitate, relatează Sayer Ji pentru Wakeup-world.com, citat de finaciarul.ro.
Potrivit oamenilor de știință, toxicitatea fluorului nu este specifică doar pentru un singur tip de ţesut, cum ar fi cel neurologic, dar se extinde de-a lungul întregului organism uman şi a fost asociată cu cel puţin 30 de probleme de sănătate diferite, de la calcifierea ţesuturilor moi şi a glandelor endocrine şi până la hipotiroidism.
De asemenea, în 1994, un studiu a descoperit că expunerea la concentraţiile mari de fluor din apa potabilă este asociată cu o rată redusă a natalităţii. Oamenii de știință au revizuit literatura biomedicală privind toxicitatea fluorului şi au descoperit un nivel redus al fertilităţii la majoritatea speciilor de animale studiate.
Fructele și legumele reduc viciul fumătorilor
Persoanele care mănâncă, zilnic, patru porții de fructe și legume au șanse mari să renunțe la tutun. Declarațiile au fost făcute în urma unui studiu realizat de The State University of New York, potrivit ziarulring.ro.
La cercetarea care a durat 14 luni au participat o mie de voluntari fumători. În urma studiului, oamenii de știință au declarat că o treime din fumătorii care au respectat acest regim alimentar au renunțat la viciu.
Cercetătorii americani susțin că acest lucru se datorează faptului că multitudinea de fibre din fructe şi legume dă senzaţia de saţietate şi, spre deosebire de alte alimente, potenţează gustul neplăcut al ţigărilor, iar acest fapt reduce dorinţa de a fuma.
Astfel, 16 la sută din fumătorii participanţi la studiu au afirmat că nu suportă ţigara dacă înainte au mâncat fructe sau legume crude, în timp ce 45 la sută au declarat că au simțit nevoia de a aprinde o țigară, după ce au consumat cafea sau alte băuturi care conțineau cafeină.
De asemenea, potrivit oamenilor de știință, persoanele care doresc să reducă numărul ţigărilor fumate sau chiar să renunţe la acest obicei, în afară de fructe și legume, ar trebui să consume brânză şi multă apă, deoarece apa reduce pofta de tutun şi ajută la eliminarea toxinelor din organism.
Rozmarinul, soluția pentru o memorie bună
Mirosul uleiului esenţial de rozmarin stimulează memoria, la această concluzie au ajuns mai mulți cercetători britanici. Potrivit lor, pentru a avea o memorie mai bună este necesar doar un singur lucru – să miroși această plantă.
Astfel, echipa de psihologi de la Universitatea Northumbria a testat efectele uleiului esenţial de rozmarin punând patru picături pe un aparat doar cu cinci minute înainte ca participanţii la studiu să intre în încăpere. Cei 66 de voluntari au fost împărţiţi în mai multe grupuri, astfel că doar o parte din ei au intrat în camera unde mirosea a rozmarin. După care, toţi participanţii au fost rugați să completeze teste de memorie.
În acest mod, oamenii de știință au observat că participanții care au intrat în camera în care mirosea a rozmarin au avut cele mai bune rezultate la testele de memorie.
Mierea are efecte miraculoase
Eliminarea celulitei, îmbunătățirea circulației sangvine la nivelul pielii și mușchilor, restabilirea tonusului muscular, hrănirea țesuturilor cu oxigen și nutrimente, acestea sunt doar câteva proprietăți benefice ale mierii în combinație cu masajul.
Masajul cu miere ajută la reducerea greutății corporale, absoarbe toxinele și elimină impuritățile. Astfel, pielea devine mai catifelată, elastică și mătăsoasă.
În afară de aceasta, masajul cu miere este și un tratament preventiv împotriva durerilor de cap, insomniei, extenuării fizice și intelectuale, bolilor psihosomatice și slăbirii imunității.
O sesiune de masaj cu miere este formată din 12-15 ședințe și se face în zile alternative, pentru ca pielea să aibă timp să respire și să se regenereze. Pentru zonele cu probleme, masajul cu miere durează între 15 și 20 de minute, iar cel general, incluzând tot corpul, durează aproximativ o oră.
Berea germană, în atenția Organizației Mondiale a Sănătății
Unele sortimente de bere germană conţin un grad prea ridicat de arsenic, potrivit unor oameni de știință de la Universitatea Tehnică din Munchen, potrivit „Science Daily”, citat de AGERPRES.
Echipa de experţi a analizat 140 de sortimente de bere germană în cadrul cercetării ce a vizat testarea licorii amărui pentru metale grele, cum ar fi arsenic şi plumb, scrie AGERPRES.
Potrivit normelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), nivelul admisibil de arsenic este de 10 micrograme. Cu toate acestea, unele sortimente de bere germană au depăşit această cifră.
„Când nivelul de arsenic din bere este mai mare decât în apa utilizată la fabricarea berii, acest exces trebuie să provină din alte surse”, spune unul din autorii studiului, Mehmet Coelhan. Potrivit lui, acest lucru pentru experți a fost un mister, aşa că aceștia au verificat toate ingredientele, inclusiv malţul şi hameiul utilizate în industria berii.
În consecinţă, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că excesul de această substanţă intră în compoziţia berii din filtrul cu kiselgur, care este utilizat tradiţional pentru eliminarea particulelor de drojdie şi hamei din băutură, obţinându-se astfel un lichid clar şi limpede.
Chiar dacă testele au arătat că unele mostre de kiselgur conţineau un nivel ușor crescut de arsenic, experții susțin că berea nu prezintă un pericol real de intoxicaţie pentru consumatori.
Pagină îngrijită de Stela Televca
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!