Belarusul formează o nouă brigadă de asalt aerian la granița cu Ucraina

Forțele Armate ale Belarusului au început formarea celei de-a 37-a brigăzi separate de asalt aerian, care va fi dislocată în regiunea Gomel, la aproximativ 40 de kilometri de granița cu Ucraina. Anunțul a fost făcut pe 2 august de comandantul Forțelor pentru Operațiuni Speciale ale Belarusului, Aleksandr Iliukevici, într-o intervenție la postul de televiziune „VoenTV”.
Aleksandr Iliukevici susține că un batalion de asalt aerian este deja format complet, iar până la sfârșitul anului este planificată crearea unui al doilea. Brigada va include subunități de sprijin de luptă, artilerie, apărare antiaeriană, cercetare și logistică. Potrivit lui, corpul de ofițeri al noii unități ar fi deja completat.
„Novaia Gazeta Europa” precizează însă că stadiul real de pregătire al unității nu este clar din declarația oficială, iar dislocarea este planificată abia pentru anul viitor.
Iliukevici a declarat că decizia de creare a brigăzii este legată de modul în care se desfășoară conflictul armat din Ucraina și de utilizarea tot mai intensă a dronelor pe câmpul de luptă.