Internațional

Biserica Ortodoxă Rusă, despre cei care nu vor să se vaccineze: Sunt păcătoși, trebuie să se căiască

Biserica Ortodoxă a Rusiei i-a îndemnat pe credincioşii ruşi să se vaccineze împotriva COVID-19, spunând despre cei care refuză că sunt „păcătoşi care trebuie să se căiască pentru tot restul vieţii lor”. Declarațiile au fost făcute în contextul în care numărul zilnic de infectări şi de decese provocate de COVID-19 este în cresștere în Rusia.

Alte 24.353 de cazuri au fost confirmate luni, inclusiv 6.557 la Moscova, în urma cărora bilanţul oficial la nivelul întregii ţări a ajuns la 5.635.294 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei.

Grupul guvernamental de lucru pentru combaterea pandemiei din Rusia a anunţat că alte 654 de persoane au murit din cauze asociate noului coronavirus în ultimele 24 de ore, iar bilanţul total al deceselor raportate la nivel naţional a urcat la 138.579.

Agenţia federală pentru statistică din Rusia ţine un registru separat al deceselor şi afirmă că Rusia a înregistrat aproximativ 270.000 de decese asociate COVID-19 din aprilie 2020 până în aprilie 2021.

Exprimându-se la televiziunea de stat, mitropolitul Ilarion, conducător al Direcţiei de Relaţii Externe din cadrul Patriarhiei Moscovei, a spus că persoanele care refuză să se vaccineze comit „un păcat pentru care vor trebui să se căiască pentru tot restul vieţii lor”, scrie Reuters.
„Văd în fiecare zi astfel de situaţii, oameni care vizitează un preot pentru a mărturisi că au refuzat să se vaccineze – sau apropiaţi ai lor – şi au cauzat, fără să vrea, moartea unei alte persoane”, a adăugat el, citat de Agerpres.

„Păcatul apare atunci când te gândeşti doar la tine, nu şi la o altă persoană”, a mai spus mitropolitul Ilarion.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *