Cultură

Biserica pe roate a lui Stefan Andronic

Pe 22 decembrie, distinsul dirijor si profesor Stefan Andronic a implinit 70 de ani, iar Corala „Vocile Primaverii”, pe care o conduce – trei decenii. Cu aceasta ocazie, astazi, la Sala cu Orga din capitala va avea loc concertul aniversar cu genericul „Roua vesniciei”.

Stefan Andronic, scria intr-un eseu regretatul poet Grigore Vieru, este cel care a distrus treptat, prin partile noastre, imperiul marsurilor pionieresti, inlocuind sunetul galagios si desert al tobelor si trompetelor cu sunetul divin al colindelor stramosesti, al cantecelor patriotice clasice si, mai ales, al muzicii clasice universale: Mozart, Beethoven, Ceaikovski, Schumann, Brahms, Strauss, George Enescu, Ciprian Porumbescu etc. Poetul compara Corala „Vocile Primaverii” cu o biserica pe roate, care trebuie sa umble din sat in sat, din scoala in scoala.

De-a lungul anilor, corala evolueaza pe cele mai prestigioase scene in compania unor reputati interpreti: Ana Strezev (orga), Vasile Iovu (nai), Maria Biesu, Mihai Munteanu, Elena Gherman s.a.

Maestrul Stefan Andronic este dirijorul si profesorul prin a carui stradanie, dintr-o simpla idee, a luat fiinta renumita scoala de instruire muzicala, nationala, artistica, estetica, ai carei discipoli au absolvit academiile de muzica din Chisinau, Iasi, Bucuresti, Cluj-Napoca. „Vocile Primaverii”, pe parcursul a 30 de ani de activitate, s-au constituit ca o scoala autentica cu cel mai inalt grad de profesionalism.
Prin arta corala pe care a desavarsit-o prin munca si har, mentorul Stefan Andronic si-a confirmat trecerea prin istorie. In colaborare cu poetul Grigore Vieru, el a publicat peste 30 de culegeri si crestomatii muzicale pentru toate varstele. Tot el este cel care, pe parcursul anilor 1989-1991, a reusit sa deschida, in circa 20 de scoli si licee, clase cu studierea aprofundata a artelor: muzica corala si instrumentala, teatru, coregrafie, arte plastice si arhitectura, folclor etc.

La aceasta frumoasa aniversare, ii dorim multa-multa sanatate, inspiratie si traditionalul „La multi ani!”.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *