În 2009, UE a lansat Parteneriatul Es­tic (PE) pentru a aprofunda relații eco­no­mice și politice cu cele șase state post­so­vietice. În contrapondere, Rusia a resus­ci­tat ideea integrării eurasiatice, ve­hicu­lată încă de la mijlocul anilor ‘90, pentru re­integrarea spațiului postsovietic. În 2010, Moscova a sponsorizat formarea Uniunii Va­male Rusia-Belarus-Kazahstan (UV RBK). În 2012, această formațiune a devenit, cel puțin în acte, un Spațiu Eco­no­mic Comun (SEC), iar spre 2015 in­te­gra­rea trebuie să ia forma Uniunii Eura­sia­tice (UEA).

Spiritul competitiv

Rusia aduce o serie de argumente în fa­voarea proiectului eurasiatic. Moscova afir­mă că proiectul eurasiatic este o ale­gere naturală pentru statele postsovietice care împărtășesc o istorie comună. Po­trivit unor oficiali ruși, este mai bine să fii membru cu drepturi depline în UEA decât să beneficiezi de un statut de aso­ciere ambiguu cu UE, care nu îți oferă drept de a influența decizii. Prin urmare, Moscova invită statele postsovietice în UEA pentru a extrage termenii mai avan­tajoşi în relații economice cu UE. Dat fiind accederea în 2012 la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), Rusia nu vede niciun obstacol de ordin juridic pen­tru adâncirea relațiilor UEA cu UE. Toto­dată, Moscova susține că UEA va re­pre­zen­ta o piață imensă care va permite sta­telor postsovietice să reziste șocurilor eco­nomice sau financiare externe. Fi­nal­mente, argumente economice în favoarea UEA sunt suplimentate de cele ecu­me­ni­ce, care îmbracă forma solidarității orto­doxe, uniunii spirituale și rezistenței în fața imoralității de sorginte occidentală.

Acest discurs însă necesită o abordare cri­tică. Este oare integrarea eurasiatică fe­za­bilă ca proiect regional? Este oferta Mos­covei atât de atractivă cum pare la prima vedere? Care sunt efectele adverse po­si­bile sau reale ale integrării eurasiatice? Aces­­te întrebări pot fi developate prin elu­cidarea naturii politice a proiectului eu­ra­siatic, examinarea instrumentelor uti­­li­za­te de Moscova pentru a clădi UEA și eva­lu­area efectelor integrării până în pre­zent.

Natura autoritară a proiectului eurasiatic

Idee lansată în ajunul alegerilor pre­zi­den­țiale din 2012, UEA este o ambiție per­so­nală a actualului președinte rus, pentru realizarea căreia este mobilizată o ma­și­nărie birocratică impresionantă (struc­turi guvernamentale și organizații non­gu­vernamentale). Prin urmare, nu este de­loc surprinzător că Vladimir Putin este prin­cipalul promotor al proiectului eura­siatic. Deși se bucură de sprijinul elitelor po­litice, proiectul UEA neglijează un cu­rent popular critic, la adresa oricărei ini­țiative de subvenționare nu doar a sta­te­lor din „vecinătatea comună“, dar și a re­giunilor mai puțin dezvoltate din Rusia, cum ar fi Caucazul de Nord. Însă regi­mu­rile autoritare nu au timp și nici dorință pentru dezbateri pe teme de politică in­ter­nă sau externă. Președintele rus și echi­pa sa încearcă să realizeze în cinci ani ce­ea ce UE a edificat în aproximativ 50 de ani, după numeroase eșecuri, blocaje și progrese neașteptate. Saltul în domeniul integrării pe care intenționează să-l facă Rusia lui Putin dă dovadă de înțelegere de­ficitară a naturii proiectului european pe care Moscova încearcă să-l reproducă. În timp ce procese de integrare euro­peană erau inițiate pentru reconciliere în Europa după un război devastator, pro­iectul eurasiatic este o nouă tentativă a Ru­siei de a reclădi sfera intereselor pri­vi­legiate în spațiul postsovietic. În timp ce integrarea europeană multiplica sfere de cooperare economică și politică între foș­tii beligeranți, integrarea eurasiatică țin­tește spre amplificarea și consolidarea con­trolului Rusiei asupra statelor postso­vietice.

În 2018, expiră mandatul președintelui Pu­tin. Dacă va mai candida pentru un nou mandat sau va încerca, la presiunea so­cietății obosite de prezența sa sufo­can­tă pe scena politică timp de aproape do­uă decenii, să realizeze scenariul „suc­ce­sorul“ este o întrebare relevantă pentru des­tinul UEA. Ca oricare proiect perso­na­lizat, odată cu răcirea motorului inte­gră­rii eurasiatice, UEA e foarte posibil să se dezintegreze înainte să-și ia avânt sau, în cel mai bun caz, să urmeze soarta Co­munității Statelor Independente (CSI), care ulterior a fost descrisă drept un me­canism pentru „divorț civilizat“.

Coerciție și avantaje iluzorii

Este adevărat că Rusia promite can­di­da­ților la UEA o serie de avantaje. Pe lângă cele specificate anterior, pachetul de be­neficii include livrarea gazelor naturale la un preț redus, accesul nerestricționat la piața rusă de desfacere și mișcarea li­beră a persoanelor, inclusiv a mun­ci­to­ri­lor. Dar oferta Rusiei nu este în toate si­tuațiile credibilă, iar în altele ceea ce pro­pune Rusia este vital pentru economia ei. De pildă, oferta Moscovei pentru ac­ces nelimitat la piața muncii în cadrul UEA deseori este prezentată ca o favoare făcută statelor postsovietice. Însă, po­tri­vit oficialilor ruși, în următorii ani eco­no­mia Rusiei va avea nevoie de un influx de peste 300.000 de muncitori anual. În ceea ce privește prețul gazelor, Rusia a de­monstrat de câteva ori că reducerea nu înseamnă și un preț mai mic. Ucraina cumpără gaze naturale din Rusia cu o reducere de 100 dolari SUA, contabilizată în contul chiriei pentru baza militară în Crimeea, dar prețul este mai mare decât cel achitat de Germania. Iar dacă sis­te­mul de distribuție a gazelor este con­tro­lat de Gazprom, Rusia poate ușor neglija promisiunile, cum este cazul Armeniei. Nu în ultimul rând, accesul pe piața bu­nurilor din Rusia nu este garantat de un acord sau chiar statut de membru al UV RBK sau UEA, ci de loialitate politică și fa­cilitarea participării capitalului rus la pri­vatizarea sectoarelor strategice din eco­nomie. Belarus, care prin cumul este mem­bru al Uniunii Statale Rusia-Bela­rus, teoretic o formă mai aprofundată de integrare, a simțit pe propria piele efec­tele nihilismului juridic practicat de că­tre partenerii de la Moscova.

Atunci când argumentele sunt epuizate, Moscova recurge la presiuni. Astfel, avan­tajele promise se transformă în pârghii de șantaj la adresa statelor postsovietice. Prețul la gaze se majorează, muncitorii sunt expulzați, iar bunurile sunt blocate în vama rusă. Comentând presiunile eco­nomice exercitate asupra Ucrainei, un di­plomat rus întreabă: „cum să vorbești alt­fel, dacă ei nu înțeleg?“. Proiectul eu­ropean, la origine, urmărea reconcilierea franco-germană, ale cărei efecte benefice s-au extins asupra întregului continent. Proiectul eurasiatic, cel puțin până în pre­zent, a generat o atmosferă dominată de teamă, ostilitate sau suspiciune nu doar în rândurile celor care fac parte de­ja din UV RBK, dar și ale celor care sunt „invitați“ cu insistență să se alăture gru­pării. În timp ce forțarea Armeniei de a opta pentru UV RBK, în dauna acordului de asociere cu UE, a generat multe reacții negative la Erevan, presiunile asupra Ucra­i­nei au mobilizat, cel puțin tem­po­rar, eli­ta politică să facă o serie de pași în ve­derea semnării acordului de asociere.

Perspectiva stagnării

Până în prezent, integrarea eurasiatică nu s-a ridicat la nivelul promisiunilor. Ka­zahstan a fost nevoit să crească tarifele vamale în acord cu cele adoptate la ni­velul UV RBK, Rusia servind drept punct de referință. Prin urmare, piața a devenit mai puțin competitivă, iar prețurile la bunuri de consum s-au majorat simțitor. În Kazahstan se înregistrează mișcări so­ciale pentru organizarea referendumului cu privire la ieșirea din UV RBK. Bela­ru­sul, în ciuda numeroaselor războaie co­merciale cu Rusia, a reușit să păstreze aproape intact sistemul economic do­mi­nat în proporție de 70% de companii de stat. Însă subvențiile acordate de Gaz­prom (prețul la gaze sub nivelul pieții) descurajează reforme structurale care ar ajuta Belarusul să reducă dependența fa­ță de Rusia și să construiască un sistem eco­nomic competitiv. În Belarus, unii oa­meni de afaceri nu sunt mulțumiți de con­strângerile generate de UV RBK. Mem­bru anunțat, Armenia va suferi și mai mult. Aplicând tariful vamal unic, ea nu va putea beneficia de avantajele UV RBK, de­oarece nu are legătură terestră cu niciun stat membru. Mai mult de atât, Armenia riscă să piardă accesul preferențial la pia­ța europeană (asigurat prin sistemul ge­neralizat de preferințe tarifare), UE fiind principalul partener comercial al său.

Nu în ultimul rând, perspectivele de apro­piere între UE și UEA nu sunt în­cu­ra­jatoare. După accederea la OMC, Rusia a refuzat orice inițiativă de a aprofunda re­lațiile comerciale cu principalul partener eco­nomic al său – UE (cu o pondere de 42% în comerțul exterior al Rusiei), ce­rând răgaz pentru a digera normele și a im­plementa obligațiile asumate în ca­li­ta­te de membru OMC. În același timp, Ru­sia a solicitat ca UE să poarte discuțiile pe marginea relațiior comerciale cu re­pre­zentanții instituțiilor UV RBK, și nu cu fiecare stat în mod individual. Din mo­ment ce există mari semne de întrebare cu privire la autonomia Comisiei Eco­no­mice Eurasiatice în raport cu Kremlinul, în realitate foarte probabil Rusia va fi ace­ea care va determina poziția UV RBK. De­oarece Rusia evită să adâncească relațiile comerciale cu UE, celelalte state membre UV RBK vor fi nevoite să urmărească po­ziția Moscovei. Sintetizând efectele deja produse sau cele anticipate ale integrării eurasiatice, practic, la etapa actuală, aceas­ta poate fi echivalată cu o invitație din partea Rusiei la stagnare colectivă.

Sursa: contributors.ro