(Bloomberg) Provocarea refugiaților se mută în Balcani. Riscul fragmentării UE rămâne în continuare mare
"Este un test limita pe care Europa trebuie să-l înfrunte. Vom fi nevoiţi să facem paşi înainte pentru a depăşi această situaţie", a precizat cancelarul german în cadrul întâlnirii, conform Bloomberg.
Fără ocolişuri
Liderii de stat prezenţi la întâlnire, printre care şi preşedintele României, Klaus Iohannis, au avertizat că Europa se clatină sub povara reprezentatata de venirea sutelor de mii de refugiaţi sirieni, afgani şi irakieni.
O mare parte a problemei o reprezintă tendinţa unor state de a se baricada în interiorul graniţelor, forţând coloanele de refugiaţi să găsească alte cai de acces către vestul continentului şi transmiţând astfel presiunea către ţările vecine.
Printre măsurile rapide pe care Angela Merkel şi Jean Claude Junker le-au cuprins în calendarul perioadei următoare se numără şi asigurarea unor adăposturi de urgenţă pentru cel puţin 100.000 de imigranţi prinşi de venirea sezonului rece pe ruta balcanică de tranzit.
"Trebuie să fie clar pentru toată lumea că împingerea imigranţilor de la granţia unui stat către ţările vecine trebuie să înceteze. Nu avem soluţii minune pentru această criză", a specificat Jean Claude Junker în faţă liderilor de stat.
Reuniunea de duminică a adus la aceeaşi masă şefii de stat şi de guverne din Albania, Serbia, Macedonia şi Germania, Grecia, România, Austria, Ungaria, Croaţia, Slovenia, Bulgaria şi miniştrii din Luxemburg şi Olanda.
Statele balcanice, cele mai afectate
Situaţia cea mai gravă se întâlneşte în peninsula balcanică, unde imigranţii veniţi pe ruta Turcia-Grecia s-au trezit blocaţi în faţă graniţelor închise ale unor state ex-iugoslave.
Cei mai mulţi dintre refugiaţii opriţi din drumul lor spre occident s-au trezit "captivi" în Serbia sau plimbaţi dintr-o parte în altă între Croaţia şi Slovenia.
"Dacă nu vom acţiona de urgena în următoarele zile şi săptămâni, cred că Uniunea Europeană şi Europa în sine se vor destramă", a declarat premierul sloven Miro Cerar.
Grecia, principala poartă de intrare în UE a refugiaţilor sirieni şi irakieni va adăposti 30.000 de refugiaţi până la finalul acestui an. Alte 20.000 de locuri vor fi asigurate în taberele construite de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi pe teritoriul elen.
Încă 50.000 de locuri vor fi dispuse pe traseul urmat de refugiaţi prin Balcanii de Vest, au anunţat liderii de stat după întâlnire.
Graniţe sigure
Frontierele dintre Turcia şi Bulgaria, precum şi cea dintre Grecia şi Macedonia vor urmă să fie întărite pentru a opri traversarea rapidă a unui număr larg de refugiaţi dinspre Turcia către UE.
De altfel, premierul Greciei, Alexis Tsipras, s-a arătat deranjat de faptul că Turcia nu a avut niciun reprezentant la discuţii. "Turcia este la baza problemei, are un rol cheie în această criză", a spus şeful guvernului de la Atena.
În procesul de întărire a pazei la frontiere, ţările din flancul estic al UE vor acţiona atât cu mijloace proprii, cât şi cu sprijinul agenţie europene Frontex.
sursa: business24.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!