Febra este bună, atunci când aceasta se instalează e semn că organismul începe să-și activeze sistemul imunitar și se mobilizează împotriva afecțiunii, învingând-o, în cele din urmă. Atât capacitatea naturală a omului de a face față bolii, fără tot felul de „suplimenți alimentari” inventați de om pentru a îmbogăți o structură umană care se numește „industrie farmaceutică”, cât și boala însăși, sunt niște încercări, niște probe ale destinului. Prin care orice om, oricât de slab i s-ar părea că este, trece cu fruntea sus și iese mai puternic decât a intrat.
Ceea ce nu te omoară, te face mai puternic, spune o vorbă universală, prezentă în toate limbile și la toate popoarele, în diferite variante. Acum vedem cum Republica Moldova, atacată nemilos de o boală cu sursă de infectare exterioară în 2014, care a lipsit-o de cam o optime din sângele ei financiar, adică, dacă ar fi să o comparăm cu un om adult, i-a consumat cam 0,6 litri de sânge, o pintă și jumătate, se recuperează după o perioadă de incubație și dezvoltare a bolii.
Republica Moldova reușește, în ciuda slăbiciunilor ei congenitale și endemice, să reziste. Ea și-a mobilizat leucocitele, acestea au încercuit și au distrus bacteriile dăunătoare, iar după șocul provocat de febra delirantă, însoțită de manifestații de stradă de o violență verbală și fizică extremă, nemaivăzută în istoria politică a republicii de după răsturnarea regimului autoritar voroninist, s-a instalat ceea ce pare a fi o luciditate promițătoare.
Cu toate acestea, agentul patogen nu a dispărut cu totul, republica duce boala pe picioare. Aparent, ea a trecut de perioada de reală amenințare pentru existența ei. Corpul ei s-a însănătoșit, capul nu-i mai vâjâie, urechile nu-i mai pocnesc. Însă undeva în ea, sursa infecției încă nu a fost extirpată și amenință să revină în forță cu o nouă răceală, însoțită de friguri, dacă republica nu va apela la ajutor.
E vorba, bineînțeles, despre reîntoarcerea în forță a infecției roșii, într-o variantă nouă, cu propria imunitate făcută mai puternică de lupta pierdută cu corpul Republicii Moldova. Acesta din urmă a ieșit sănătos dintr-o boală grea, în 2009. Apoi, începând cu 2014, simptomele s-au întors, iar în 2015-2016 boala a recidivat și a reînceput să lupte cu leucocitele și cu ganglionii limfatici ai statului moldovean.
În sfârșit, în 2016, boala roșie a reușit să captureze un organ important, chiar dacă nu cel mai important, al republicii – Președinția.
Afecțiunea, prin intermediul ADN-ului ei purtător de informație genetică, știe că nu are mult timp la dispoziție pentru a captura întregul corp politico-juridic al republicii. De aceea, ea încearcă din răsputeri să lucreze repede, eficient, și să captureze sediul volitiv, decizional, al corpului politic al republicii. Guvernul, cu alte cuvinte. Și apoi, cu forțe reîmprospătate prin consumarea de substanțe vitale, și sediul deliberativ, legislativ. Parlamentul.
Boleșnița roșie e slabă. Ea se dă mult mai puternică decât e în realitate, ca să intimideze toți membrii de bună credință ai corpului cetățenesc al republicii. Nu trebuie să ne temem de ea, ci trebuie s-o înfruntăm și s-o ironizăm, să-i arătăm unde e locul ei – într-un ungher îndepărtat al corpului instituțional. La Pruncul, Cricova, la penitenciarul 13. Și prin alte locuri răcoroase și întunecoase, cu temperatură mică, în care boala, neavând la dispoziție lumina și temperatura necesară, dă înapoi, bate în retragere, apoi dispare.
Cu toate acestea, boala roșie nu trebuie subestimată. Ea trebuie contracarată atent, cu grijă, cu precizie chirurgicală chiar – dacă e nevoie.
Asta trebuie să se întâmple din două motive simple.
O dată, că locul Republicii Moldova este printre corpurile cetățenești sănătoase, care se află în Vest, în Occident. Acolo unde există mai multă curățenie, iar boleșnițele de roman clasic dostoievskian, de secol XIX, sunt tratate înainte de a afecta organismul, prin cel mult două-trei pastile de calitate.
Apoi, boala roșie nu mai trebuie să ne afecteze niciodată sufletul, atât de pus la încercări în ultimele două secole, indiferent că ne-am numit Basarabia, RSSM sau Republica Moldova. Sufletul nostru a mai fost distrus pe vremuri. În 1940-1941 și 1944-1953, străini veniți de la est, purtătorii bolii roșii, ne-au văduvit de o treime din sufletul nostru. Acum, în 2014, boleșnița roșie recreată în laboratoarele din Est nu a reușit decât să ne ia o optime din bani. Într-atât de slabă este.
Noi ne-am confruntat cu amenințarea morții ființei noastre, a sufletului nostru, în fapt, în secolul XX. De facto. Și am ieșit învingători. Nu au reușit niciodată să ne coboare, realmente, pe noi, autohtonii, în acest teritoriu, sub două treimi din totalul populației.
Și dacă am supraviețuit atunci, vom supraviețui și acum. Avem imunitatea bine adaptată. Și nimeni nu ne poate lipsi de sufletul nostru.
De sufletul nostru românesc.
Panta rhei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
