Actualitate

BREAKING NEWS / Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare, iar Ioana Băsescu la 5 ani

Fostul ministru al Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, a fost condamnat marți de Curtea de Apel București în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009.

În același dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului președinte al României, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare iar jurnalistul Dan Andronic a fost achitat.

Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, a primit 6 ani de închisoare pentru luare de mită în timp de fostul președinte al Consiliului Județean Tulcea Victor Tarhon a primit 4 ani de închisoare cu executare.

Ioan Silviu Wagner, director general al companiei Oil Terminal, a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

Acuzațiile DNA
În mai 2017, procurorii DNA i-au trimis în judecată la instanţa supremă pe:

fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, pe care o acuză de instigare la luare de mită şi spălare a banilor
fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Gheorghe Nastasia
fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Victor Tarhon, pentru luare de mită
Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor
Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare
jurnalistul Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii menţionează în rechizitoriu că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era făcută de către Elena Udrea, care, la momentul respectiv, conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare.

Remiterea foloaselor infracţionale era disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă, menţionează procurorii DNA.

La audierile din fața instanței, care au avut loc anul trecut, fostul ministru PDL al Dezvoltării și-a susținut nevinovăția.

„Nu mă consider vinovată de comiterea infracțiunilor. (…) Am finanțat personal campania electorală din 2009, alocând sume totalizând peste 300 de mii de euro. Veniturile personale și ale soțului aferente anului 2009 mi-au permis această finantare. Cred că sunt printre puținii politicieni care au adus bani personal la campania electorală și nu au plecat cu bani acasă în urma lor”, a declarat Udrea la Curtea de Apel București.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *