Breasla jurnalistică în faţa noilor provocări
Cei prezenţi la evenimentul din scuarul Operei s-au felicitat reciproc, iar câţiva jurnalişti au ţinut şi câte un discurs, spunându-şi părerile şi preocupările vizavi de condiţia meseriei lor în actualele condiţii de deschidere a societăţii moldoveneşti către democraţie.
Valeriu Saharneanu, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor, a racordat acest miting la provocările care vin în urma schimbărilor din 29 iulie anul trecut şi a dat citire Memoriului privind libertatea presei din R. Moldova în perioada 3 mai 2009 – 3 mai 2010, care vine să reprezinte un studiu asupra situaţiei presei, elaborat de mai multe organizaţii media.
La eveniment a fost prezent şi decanul de vârstă al jurnalismului moldovenesc, Tudor Ţopa, care a menţionat că, dacă vrem să avem o ţară liberă şi democratică, trebuie să existe şi o presă independentă.
Cornelia Cozonac, directoarea Centrului de Investigaţii Jurnalistice, a spus că angajaţii din mass-media au motive serioase pentru care trebuie să se întrunească şi să dezbată problemele cu care se confruntă. „Situaţia jurnalismului s-a îmbunătăţit, dar mai sunt multe carenţe şi probleme cu care se confruntă acesta. Încă mai sunt demnitari care încalcă legea şi, dacă situaţia presei s-a schimbat, noi trebuie să fim cu ochii pe ei”, a spus vorbitoarea.
Prezent la eveniment, Vlad Filat, în calitatea sa de prim-ministru, a adus mulţumiri jurnaliştilor pentru activitatea lor, îndemnându-i să fie cu ochii pe guvernare, dar şi pe opoziţie. „Astăzi manifestăm paşnic, iar cetăţenii au posibilitatea să fie informaţi corect şi acest lucru se datorează vouă”, a menţionat premierul, adresându-se celor prezenţi.
Directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente (API), Petru Macovei, a identificat ca problemă solidaritatea jurnalistică: „Trebuie să fim solidari cu colegii din exil, chiar dacă nu este cazul R. Moldova. Totodată mass-media trebuie să-şi cultive şi să-şi dezvolte aprecierea critică”.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a lansat un îndemn ca libertatea presei să fie verificată prin exemplele de progres de care aceasta ar trebui să dea dovadă.
În cadrul întrunirii a fost făcut un apel prin care s-a cerut eliberarea imediată şi necondiţionată a jurnalistului Ernest Vardanyan, care, din aprilie, este arestat la Tiraspol, fiind acuzat de către autorităţile separatiste de „spionaj şi înaltă trădare”.
Nelly Gâştemulte, stagiară la TIMPUL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!