Nefericitele evenimente care s-au consumat în această lună au provocat multă durere şi compasiune nu doar printre rude şi cei mai apropiaţi prieteni. Plecarea lor la Ceruri a fost deplânsă şi de zeci, sute, poate chiar mii de amatori ai sportului din republică şi de peste hotare.
Am avut ocazia să discut şi să colaborez cu ambii colegi de breaslă. Omenia şi bunele gânduri pe care le emanau aceste personalităţi în comunicarea cu cei din jurul lor se regăseau în numeroase interviuri pe care le acordau sau le solicitau, evenimente sportive pe care le organizau sau la care participau, dar şi în simple discuţii pe care le purtau.
Experienţa lor bogată în domeniul sportului şi al jurnalisticii de gen a constituit, pentru mine un veritabil ghid prin toate hăţişurile acestui traseu lung numit presa sportivă. Şi dacă Tudor Scripcenco m-a ajutat să regăsesc elementul competiţional în cele mai banale partide de şah, Alexandru Gheorghiţă m-a impresionat prin ardoarea cu care promova limba română corectă în activitatea sportivă cotidiană.
Mai există o tangenţă între aceste două personalităţi notorii pentru sportul şi presa din R. Moldova. Ambii erau „căpitani”, promovând o constantă evoluţie în instituţiile în care activau. Procesul organizatoric şi competiţional al Federaţiei Moldoveneşti de Şah părea de neimaginat fără aportul lui Tudor Scripcenco. Iar microfonul de la „Teleradio-Moldova” va răsuna mult mai trist fără reportajele şi comentariile lui Alexandru Gheorghiţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
