Politică

Buzu: Reforma APL în Găgăuzia rămâne blocată până la alegerea Adunării Populare

Reforma administrației publice locale în Găgăuzia nu poate avansa, deocamdată, din cauza lipsei unei Adunări Populare funcționale, susține secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu. Într-un interviu pentru IPN, oficialul a menționat că discuțiile privind amalgamarea primăriilor din regiune, inclusiv cea voluntară, vor putea fi reluate după alegerea unei noi legislativ la Comrat.

Alexei Buzu a menționat că procesul este diferit în Găgăuzia, întrucât regiunea are anumite competențe în ceea ce privește delimitarea hotarelor administrative.

Potrivit oficialului, în restul țării, deciziile privind amalgamarea voluntară sunt transmise Guvernului și ulterior Parlamentului, în timp ce în Găgăuzia acestea trebuie să treacă mai întâi prin Adunarea Populară.

„Problema este, în acest moment, că nu avem o Adunare Populară funcțională. Trebuie să avem alegeri libere și corecte acolo, fără interferențe. Asta este primul aspect, după care vom demara și vom vedea și acolo cum putem să consolidăm efortul”, a spus Alexei Buzu.

Potrivit lui, până la clarificarea situației cu Adunarea Populară, structura administrativă a Găgăuziei va rămâne neschimbată, însă ulterior și primăriile din regiune trebuie să treacă prin procesul de consolidare, inclusiv prin amalgamare voluntară, pentru a putea asigura servicii mai bune, dezvoltare și investiții în infrastructură.

Alexei Buzu a precizat că în Găgăuzia sunt 15 primării cu mai puțin de 3 mii de locuitori, iar scăderea populației afectează atât capacitățile administrative, cât și baza fiscală a acestora.

Secretarul general al Guvernului a mai menționat că a discutat cu primarii din regiune și consideră că există deschidere pentru consolidarea localităților. Totuși, procesul va putea fi reluat după depășirea blocajului instituțional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *