Ca să „supraviețuiască”, liceele înmatriculează și elevi cu media cinci
Dacă la unele instituții superioare pentru un loc de studiu la specialitatea dorită luptă și câte 20 de pretendenți, atunci la licee situația este exact inversă. Din cauza situației demografice înregistrate în republică în ultimii ani, liceele au ajuns să lupte pentru a-i atrage pe elevi, iar concursul de admitere a fost transformat într-o procedură formală.
Media de concurs 5(!)
Potrivit raportului privind admiterea în instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău, în ultimii patru ani, media minimă de concurs a fost sub nota 5,5 la ambele profiluri teoretice. Astfel, în 2011anul trecut, în cele aproape o sută de licee din municipiu practic nu a existat concurs de admitere, la licee fiind înmatriculați toți pretendenții indiferent de notele obținute pe parcursul anilor de gimnaziu. Și asta pentru că la profilul real au fost admiși toți candidații cu nota medie de concurs mai mare de 5,02, iar la profilul umanist – până la nota 5.
Ba mai mult, dacă conform Regulamentului de admitere în învățământul liceal pentru funcționare un liceu trebuie să asigure formarea a nu mai puțin de două clase liceale, câte una pentru fiecare profil teoretic, fiecare clasă cu un număr de elevi în conformitate cu normele în vigoare: 30-35 în localitățile urbane și 25-30 în localitățile rurale, atunci datele statistice arată că anul trecut în 144 de licee nu s-a înregistrat un număr suficient de copii pentru a crea cel puţin două clase, și au activat cu câte o singură clasă de a X-a, încălcând flagrant regulamentul în vigoare.
Cantitate, nu și calitate
Solicitată de TIMPUL, viceministrul Educației, Tatiana Potâng, a menționat faptul că „atunci când nu se înregistrează un număr suficient de candidaţi care ar asigura gradul de complexitate, dar și de calitate, şi ar întruni toate condiţiile regulamentare, nu poate să aibă loc procesul de înmatriculare a elevilor”. Viceministrul recunoaște însă că aceste prevederi nu sunt întotdeauna respectate și spune că nu de puține ori „se antrenează factorul politic, se merge pe varii speculaţii, uitând care este menirea liceului. Şi atunci ne trezim la sfârșit de an că avem absolvenţi cu media 5, care aplică ulterior la facultate şi care peste trei ani devin „specialiști”, remarcă viceministrul.
„Din păcate, accepţia generală cu privire la liceu este una deformată. Se uită că învăţământul liceal nu este unul obligatoriu, că elevii după absolvirea gimnaziului au mai multe opţiuni: pot să-și continue studiile la o școală profesională unde beneficiază pe lângă bursă, cazare şi hrană, și de o meserie, există și colegii. Liceul este cel care-i pregătește pe elevi pentru învăţământul superior. Practic toţi elevii de liceu teoretic ar trebui să fie aspiranţi la învăţământul superior, viitori deţinători de diplome de licenţă. Or, de obicei în mediul rural se consideră important ca acest copil, după clasa a noua să rămână cât mai aproape de casă, lângă părinți, și mai puțin se preocupă de calitatea studiilor primite”, consideră viceministrul Educației, Tatiana Potâng.
Astfel, anul trecut, din cele 493 de licee din republică, în șase instituții admiterea în clasa a X-a nu a avut loc, iar 144 de licee au funcționat cu o singură clasă de a X-a și situația riscă să se repete și anul acesta. Spre exemplu, la Stăuceni, unde și anul trecut a funcționat o singură clasă de a X-a, până în prezent au fost depuse doar 19 cereri din partea absolvenților de gimnaziu. Totodată, Tatiana Potâng menționează că anul acesta ar putea fi sancționați managerii care în mod deliberat încalcă prevederile legale.
Activează contrar Regulamentului de dragul copiilor
Directorii însă se arată deranjați de această prevedere a regulamentului și spun că ar încălca dreptul copiilor la studii. Astfel, solicitată de TIMPUL, directoarea liceului din Truşeni, instituție unde anul trecut a funcționat o singură clasă de a X-a, întrebată fiind de ce a încălcat regulamentul, s-a arătat indignată, și a ținut să sublinieze că „decizia de a organiza o clasă de liceu a fost luată pentru că avem unii copii care nu au posibilitatea de a pleca la oraş să înveţe, şi orice copil are dreptul la studii. Am discutat cu părinţii anterior”, după care a închis telefonul.
Totodată, Tatiana Moldovan, director adjunct pentru instruire în cadrul Liceului Teoretic Stăuceni, a menționat: „Anul trecut am înmatriculat o singură clasă de liceu. Noi ne-am consultat cu părinţii, cu elevii, cu administraţia publică locală, am mers la directorul general, apoi la ministru, şi la cererea părinţilor, susţinuţi fiind de administraţie, s-a permis funcţionarea unei singure clase de liceu. Părinţii vor ca odraslele lor să înveţe în localitate pentru că este obositor în oraş”. De asemenea, un alt motiv care i-a împiedicat să lichideze clasele de liceu, potrivit Tatianei Moldovan, a fost teama de a li se retrage statutul de liceu, care va fi greu de câștigat înapoi, iar în contextul creșterii demografice „de pierdut vor avea elevii care vor trebui să meargă în altă parte”.
În R. Moldova există aproape 1500 de instituții preuniversitare de învățământ, dintre care 493 sunt licee. Anul trecut la Chișinău au activat 21 de licee cu o singură clasă de a X-a, la Râşcani – 6 instituţii, la Nisporeni – 7, Călăraşi – 8, Făleşti – 9, Basarabeasca, Donduşeni și Drochia – câte 5.
Ion Spinei, prorector la Institutul de Formare Continuă
Trebuie să avem un filtru şi la admiterea în liceu, și la absolvire. La admitere îi dai o şansă să se manifeste, dar dacă nu poate susţine examenul de absolvire atunci nu poate accede la universitate. În prezent, la facultate, cu părere de rău, nimeresc practic toţi care au dat BAC-ul, de aceea trebuie ca examenul de absolvire să fie unul cât mai corect. Credibilitatea lui astăzi este zero. Dacă ar fi să vorbim de rata promovabilităţii, atunci cifra reală ar fi de circa 40%. Eu văd problema principală nu în admiterea la licee, ci în absolvirea acestora, cât si spectrul îngust de posibilităţi pe care ni-l oferă sistemul educaţional. Școlile profesionale nu sunt atractive pentru tineri şi clasa muncitoare nu are unde să se formeze. Învăţământul profesional este incompatibil cu piaţa muncii, la fel și învăţământul superior.
500 de licee pentru Moldova sunt de ajuns. Sunt multe licee unde nu pot acoperi două profiluri, unde nu pot forma o clasă de 25 de elevi, după cum prevede regulamentul de funcţionare al liceelor. Aceste licee trebuie închise. Nu înţeleg de ce nu se insistă pe aceasta. Dacă nu întruneşte aceste condiţii, liceul nu are dreptul să funcţioneze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!