Voi fi, dacă vreți, ca un hoț de buzunare, care, deși și-a băgat degetele în geanta cuiva, nu va scoate nimic de acolo. Sau ca un hoț de apartamente care bate pur şi simplu pe la uși. Dacă nu i se deschide, pleacă mai departe, iar dacă i se deschide, își cere scuze de deranj.

Infantilii nu acceptă dialogul

Vreau să vă povestesc că, în activitatea mea de jurnalist, am avut tot felul de întâlniri cu politicienii noștri, de la ‘90 încoace. Atât cu cei, pe care îi simpatizam în anumite perioade, cât şi cu cei pe care îi criticam, când era cazul. Dar și printre politicieni, de dreapta or fi ei sau de stânga, există oameni cu scaun la cap. Numai infantilii nu acceptă niciodată dialogul și admiră demagogia stearpă. Fac această remarcă, deoarece și demagogia poate fi mai mult sau mai puțin efectivă, când vorbim despre manipularea maselor. Pe de o parte, omul care crede într-o idee și vrea s-o transmită și celor din jurul său nu va refuza niciun interlocutor, fiind un inteligent. Iar pe de altă parte, omul care nu poate gândi, dar învață poezii pe care le recită la nesfârşit, este un fricos.

N-am făcut o introducere atât de lungă, pentru a divulga nişte secrete. Dimpotrivă, vreau să vorbesc despre un lucru la fel de firesc cum e apariția soarelui în fiece dimineața sau a lui Pavel Filip la ședințele Guvernului. Nu voi face publice nici numele politicienilor despre care vreau să vă povestesc, pentru a nu încălca normele bunului simţ. Contează însă ce am auzit de la ei.

Limba moldovenească este un obiect electoral

Astfel, încă din timpul guvernării lui Vladimir Voronin și până azi, am avut mai multe întâlniri, la o cafea sau la o bere, atât cu unii comuniști, cât și cu unii foști comuniști, precum şi cu actuali socialiști sau democrați, care au plecat din PCRM în ultimii ani. Aceştia toţi îmi spuneau, de la bun început, că cetăţenii R. Moldova, inclusiv noi doi, că vorbesc limba moldovenească. Dacă vorbeam uneori cu ei, în glumă, cu accent ardelenesc, dar cu aceleași cuvinte, ei ziceau deja că eu vorbesc limba română. Când treceam apoi la o moldovenească plină de regionalisme, unii dintre ei îmi strângeau mâna, chiar dacă nu înțelegeau toate cuvintele pe care le pronunțam. Recunosc, era o distracţie, însă una utilă.

Așa avea loc preludiul, după care ne antrenam în partidă. Se întâmpla că aproape, întotdeauna, aceşti comunişti sau foşti comunişti, sau socialişti, îmi dădeau de înţeles, în cele din urmă, același lucru. Chipurile, da, bre, e aceeași limbă, dar noi o numim moldovenească, pentru că trebuie să luăm voturi de pe stânga. Cu alte cuvinte, politicienii de orientare stângă folosesc limba moldovenească ca pe un obiect de propagandă electorală, cu singurul scop de a obține mai lesne voturi. Chiar dacă avem de a face cu o înşelăciune şi, respectiv, cu un fals, procurorii nu pedepsesc pe nimeni pentru aceasta.

Sau o armă pentru tortură psihologică…

Prin urmare, atunci când apără limba moldovenească şi luptă pentru a o menţine în Legea Supremă, politicienii noştri nu pornesc de la principii patriotice, nici de la dragoste de neam. Ei îşi dau seama că mint, pentru că nimeni nu e atât de handicapat mintal, încât să creadă că fiul său e monstru sau că iubita sa e bicicletă. Cu atât mai puțin, acest lucru îl poate spune Igor Dodon, ai cărui copii învață limba română și a cărui mamă este profesoară de limbă română. De aceea ruşinea acestor oameni şi lipsa lor de demnitate constau în faptul că ei folosesc limba moldovenească ca pe un obiect de tortură psihologică contra deznădăjduiților, care speră la o viață mai bună. Pentru a le fura voturile, ei le promit altceva decât le făgăduieşte guvernarea și astfel îi prind lesne în plasă. Pe cât de urâtă e această poveste, e pe atât de simplă… Sunt sigur că, mai devreme sau mai târziu, acest joc meschin va ieși la iveală pentru toată lumea.

Zilele trecute, Curtea Constituțională a decis că Parlamentul poate purcede la modificarea art. 13 din Legea Fundamentală, care face referință la limba de stat a R. Moldova. Cu o solicitare în acest sens s-au adresat Curții un grup de deputați PLDM, PL și PPEM. Printre argumentele lor, se numără prevederile Declarației de Independență, care face referire la legile și hotărârile Parlamentului, privind decretarea limbii române ca limbă de stat. În continuare, pentru a modifica Legea Supremă, Parlamentul are nevoie de o majoritate constituțională de 67 de voturi. Acest lucru pare a fi imposibil în condițiile în care niciun socialist nu va vota pro. De aceea jocul e la limită, deși fiecare socialist și comunist este convins în inima sa că limba noastră se numeşte română şi că modificarea art. 13 din Constituţie nu înseamnă Unirea cu România, ci doar renunţarea din partea lor la un viciu şi recunoașterea unui adevăr științific.
Dacă, însă, vom băga şi mai departe fantome prin casele muritorilor de foame, aceștia se vor răzvrăti, dacă nu astăzi, atunci mâine. Pentru că, în ultimă instanţă, toate minciunile ies la iveală, iar acest lucru îl cunoaște și Vladimir Voronin, și Igor Dodon…