Istorie

Calendar 21 octombrie: Ferdinand Magellan a descoperit strâmtoarea care-i va purta numele

1805 – Bătălia de la Trafalgar: Flota britanică condusă de amiralul Horatio Nelson a obținut o strălucită victorie împotriva forțelor navale franco-spaniole. Amiralul englez și-a pierdut viața în această luptă.

Bătălia de la Trafalgar, din 21 octombrie 1805, reprezintă unul din cele mai importante momente ale istoriei britanice, fiind una din cele mai faimoase victorii ale englezilor. Cu toate acestea, argumentează Nam Rodger pentru BBC History, e surprinzător că istoricii nu s-au pus de acord nici până astăzi ce anume exact s-a realizat prin această victorie.

La momentul respectiv, dar și după aceea, englezii au crezut că amiralul Nelson, prin victoria care i-a adus moartea, a distrus planurile de invazie ale lui Napoleon și a asigurat victoria Marii Britanii în fața Franței napoleoniene. În cealaltă tabără, istoricii francezi au preferat să caracterizeze bătălia de la Trafalgar drept un incident nefericit, dar marginal în marea istorie a războaielor napoleoniene, căzut în umbra marilor victorii de la Ulm sau Austerlitz, prin care Austria și Rusia au fost învinse, confirmând astfel dominația Franței asupra Europei continentale.

În mod surprinzător, istoricii contemporani nu au idei prea diferite, însă au schimbat taberele. Specialiști francezi cunoscuți, precum Jean Tulard, marea autoritate franceză în istoria Franței lui Napoleon, acceptă că „după Trafalgar, împăratul era învins, numai că nu o știa încă.” În Marea Britanie în schimb, istoricii sunt de părere că victoria de la Trafalgar nu a făcut altceva decât să confirme un lucu știut de toată lumea: Marea Britanie era marea stăpână a mărilor. Ce-i drept însă, englezii controlau mările cu mult înainte de amenințarea napoleoniană, și ar fi făcut-o în continuare și în absența acestui pericol.

De asemenea, mulți istorici englezi susțin că victoria de la Trafalgar e cel mai important element al situației strategice britanice, așa cum o văd ei, în raport cu puterile continentale. Interpretarea este următoarea: puterea maritimă britanică, deși esențială pentru supraviețuirea țării în fața amenințării franceze, nu a fost suficientă pentru a-l învinge pe Napoleon. În cele din urmă, Wellington și armata britanică, luptând alături de aliații continentali, au fost cei care au asigurat victoria engleză. Istoricii cred că marile dispute dintre statele europene au fost întotdeauna decise prin confruntările armate din câmpiile Flandrei și Westfalia, în timp ce puterea navală a avut doar un rol secundar.

1833 – S-a născut chimistul și industriașul suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei și fondatorul Premiului Nobel (d. 1896).

1858 – La Paris, a avut loc premiera operetei „Orfeu în infern” de Jacques Offenbach.

1925 – S-a născut cântăreața cubaneză Celia Cruz, supranumită Regina muzicii salsa (d. 2003).

1944 – În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aliații au ocupat primul mare oraș german Aachen, după șase săptămâni de luptă.

1960 – Primul submarin nuclear britanic, HMS Dreadnought, a fost lansat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

1980 – A murit ziaristul și prozatorul Pamfil Şeicaru (n. 1894). 

historia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *