A ajuns în România când avea puțin peste 20 de ani. A devenit student la Universitatea Tehnică și a învățat inginerie. Astăzi, două decenii mai târziu, este mai român decât mulți alții.
Deși îl auzeam vorbind arabă cu cele două nepoate ale lui, cu mine discuta lejer în română. Într-o zi, mi-a povestit despre Ramadan și m-a rugat să-i aduc bomboane Bucuria. Emana mărinimie și un soi de înțelepciune orientală. În seara concursului Eurovision, Adel urmărea cu atenție prestația României și a Moldovei. A doua zi, l-am auzit spunând unui prieten: „Frații noștri basarabeni ne-au dat 12 puncte. Cine altcineva?!”. Trecând dincolo de caracterul geopolitic al competiției, Adel chiar ne consideră frați. A reușit să absoarbă tradiția și istoria României. Nu și-a uitat originea, dar a înțeles că trăind în România, este dator să-i cunoască limba. Iar o viață armonioasă presupune să fie deschis comunității din care a ales să facă parte.
Cu tristețe și supărare, urmăresc comunitățile noastre etnice, care numără peste 700 de mii de cetățeni. Chiar și după destrămarea URSS, foarte mulți mai refuză să învețe limba română și să respecte obiceiurile țării în care (repet!) au ales să trăiască. În acele clipe în care resping normele casei, mi-aș dori să-l vadă pe Adel, irakianul care a îmbrățișat România.
Îmbrățișați Moldova! Cu limba românească și dulcele ei grai, caracterul rustic și oamenii buni. Iar diversitatea să vă facă toleranți, dar nu delăsători.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
