Sentimentul că, odată cu separarea părinţilor, aceştia vor divorţa şi de copil se instalează foarte repede, iar ca urmare a acestei trăiri va apărea întrebarea: Eu cui rămân?
Ce şi cât îi spunem copilului? Exprimă întotdeauna adevărul! Copiii au dreptul să ştie adevărul despre decizia voastră, dar nu este necesar să-i oferiţi multe detalii, căci ar putea crea confuzii. Frazele scurte pot fi suficiente pentru ei. De exemplu: „mama şi cu tata nu se mai înţeleg şi vor să se separe, dar tu rămâi în continuare copilul nostru şi vrem să ştii că te iubim la fel de mult amândoi”.
În comparaţie cu copiii mici, adolescenţii sunt mai curioşi şi vor pune multe întrebări, fiind şi la vârsta când caută răspunsuri despre ei şi despre viaţă. Aşa că fii disponibilă pentru întrebările lor, dar cu limită, unele lucruri chiar vă privesc doar pe voi doi. Nu e cazul să ştii toate răspunsurile, doar fii deschisă şi spune-i copilului că odată ce vei şti răspunsul i-l vei comunica.
Totodată, asigură-l de fiecare dată când e cazul, pe un ton blând, că sentimentele voastre nu se schimbă faţă de el. Este firesc să îi transmiteţi copilului că unele lucruri se vor schimba şi altele nu – că mama şi cu tata nu vor mai locui împreună sau că el împreună cu unul dintre părinţi se vor muta în alt oraş şi, prin urmare, la o altă şcoală, într-un alt colectiv.
Pregătiţi-vă şi pentru un moment în viitorul apropiat când să-i oferiţi copilului posibilitatea să negocieze împreună cu voi anumite aspecte ce ţin de relaţia dintre voi şi el. De exemplu, când îşi va petrece timpul cu celălalt părinte sau stabilirea planului de activităţi şi de responsabilităţi. Toate acestea îl vor ajuta pe copil să nu simtă divorţul părinţilor ca o separare dintre el şi părinţi.
Nu uita de relaţia dintre tine şi partenerul tău. După ce aţi stabilit împreună ce şi cum îi veţi comunica copilului vostru decizia de a divorţa, trebuie să aveţi în vedere să evitaţi criticile şi judecăţile de valoare cu privire la ceea ce a spus sau a făcut celălalt părinte. Astfel, puteţi proteja copilul de un posibil sentiment „toxic” (furie sau de autoînvinovăţire – „dacă aş fi fost mai cuminte, poate nu se certau atât de des”) faţă de unul dintre părinţi.
În relaţia părinte-copil, comunicarea nu presupune doar schimb de informaţii, ci şi un schimb emoţional. După ce i-aţi comunicat decizia voastră, încercaţi să fiţi răbdători cu copilul. Ascultaţi-l şi sprijiniţi-l în exprimarea emoţiilor şi lăsaţi-l să fie sincer. Recunoaşteţi-i sentimentele pe care le trăieşte şi asiguraţi-l că va primi în continuare susţinere şi dragoste din partea amândurora.
Silvia Ursu
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
