Televiziunea și Puterea – iată un subiect care nu dispare din discuțiile publice chiar și în țările cu democrații autentice. Și nu întâmplător, deoarece Televiziunea, Presa în general, înseamnă control asupra societății din partea Puterii, iar controlul înseamnă manipulare care se face în numele unor interese politice în spatele cărora rânjește întotdeauna „tandra și dulcea fiară” numită banul.
La Chișinău, subiectul „Televiziunea și Puterea” are însă specificul său, ca tot ce e moldovenesc. La noi toate lucrurile au „un specific”, „un specific al nostru”, „moldovenesc”: ni-i „specific” statul și poporul, tot „specifice” sunt amurgurile de soare, divorțurile, găinile plouate și curcile chioare. Dar să revenim: toate guvernările care s-au perindat la Chișinău de la ‘90 încoace, inclusiv cele zece democratice, au ținut televiziunea sub controlul lor direct, conducând țara pe făgașul democrației cu telecomanda într-o mână și cu receptorul în alta… Și astăzi, principalul canal național de televiziune („M-1”) continuă să rămână sub controlul Puterii, situația fiind similară cu cea din Belarus, Rusia, Tadjikistan și din alte dictaturi postsovietice. Emisiunile de știri de la „M-1”, parcă sunt „trase la xerox”, cu singura deosebire că la televiziunea din Minsk apare, în fiecare seară, ca protagonist Lukașenko, iar la televiziunea „publică” – Voronin.
La „M-1” lipsesc cu desăvârșire adevăratele dezbateri publice. Nici un subiect actual și important nu este luat în discuție aici – corupția în sistemul administrativ și în structurile de stat, calitatea proastă a guvernării, lipsa de independență a justiției, strangularea presei democratice ș.a.m.d. Așa-zisele „talk-show-uri” de la „M-1” sunt niște jalnice parodii la ceea ce înseamnă o veritabilă dezbatere publică. Seară de seară ni se propun „talk-show-uri” sforăitoare, kilometrice, realizate la un „nivel profesional” greu de imaginat, cu invitați bâlbâiți și pe teme „arzătoare”, cum ar fi, de exemplu, cel de marți seara despre „alimentația rațională a populației”… O oră întreagă, la o oră de maximă audiență, „M-1” „a dezbătut” „o problemă arzătoare” – dacă femeile de la țară se alimentează corect și dacă „țin dietă”? „Moderatoarea” „talk-show-ului” a fost superbă mai ales în clipele de maximă inspirație creatoare, când insista să afle răspunsul la o altă întrebare fundamentală a istoriei noastre: „De ce, înainte, la țară se spunea „o femeie frumoasă și grasă” este o „femeie grasă și sănătoasă”? Ca să vezi, pe bietele femei care au mai rămas la țară le îneacă grăsimea… Alte probleme aceste femei nu mai au, decât… silueta. Toată emisiunea (talk-show-ul) cu public în galerii s-a învârtit în jurul acestui subiect, fiind un model de lipsă monumentală de bun-simț. Culmea lipsei de profesionalism a moderatoarei a fost atunci când punea întrebări invitaților, bâlbâindu-se copios în formulări de genul: unde sunt mai mulți bolnavi în țara noastră – la sate sau în urbe?..
Acum să revenim la „specificul moldovenesc” al televiziunii noastre. Aici am ajuns la o problemă „delicată”, care-i vizează direct pe colegii noștri, telejurnaliștii. Da, există problema „bucăți de pâine”, a locului de lucru care te hrănește, da, există „comanda socială”, venită din partea șefilor, dar de ce să accepți să faci o emisiune despre care tu însuți știi că-i proastă și chiar „un pic” cinică, lipsită de elementarul bun-simț? Am zis că problema e „delicată” pentru că atunci și acolo unde o televiziune își permite cu atâta nonșalanță să se facă de râs în fața telespectatorului, întotdeauna sunt doi vinovați: cei care comandă emisiunile și cei care acceptă să le realizeze. Iată de ce, răspunsul la întrebarea care se discută la noi de ani („Când televiziunea noastră va deveni cu adevărat publică, servind societatea, dar nu Puterea?”) trebuie să-l dea nu Consiliul Europei, nu Voronin-Lupu-Tarlev, ci jurnaliștii de la televiziune. În toate țările postcomuniste din estul Europei televiziunile au fost reformate de jurnaliștii de la aceste televiziuni, nu de guvernanți.
Așadar, oricât de dictatorială ar fi Puterea, libertatea presei, totuși, e în mâinile jurnaliștilor, nu în ale Puterii. Iată de ce, mi se par nu numai amuzante, dar nesincere și ipocrite, lamentările unora și acuzațiile altora la adresa regimului care „ține sub control” televiziunea, presa în general. Am o anumită experiență de muncă în presă și am înțeles un lucru: e independent un jurnalist care dorește să fie independent, care luptă pentru libertatea sa de expresie în fiecare zi – luptă cu șeful, cu patronul, cu regimul, dar, înainte de toate, cu sine, cu acel iepure fricos care stă ascuns în fiecare dintre noi și ne îndeamnă să fim atenți, vigilenți și să ne autocenzurăm…
Într-un cuvânt, libertatea e o „nenorocire” pentru care trebuie să lupți…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
