La început, acest acord a beneficiat de sprijinul populaţiei ucrainene: în anul 2010 un procent de 46% dintre ucraineni erau de acord cu schimbul gaz contra trupe ruse, în anul 2011 acest procent a scăzut la 41%, conform Interfax. Acest fenomen al scăderii acordului populaţiei pentru înţelegerea de la Harkov s-ar datora faptului că scăderea preţului la gazele naturale nu a fost simţită şi de oamenii simpli. Ba dimpotrivă, în condiţiile crizei economice preţul gazelor naturale pentru ucraineni a crescut. Undeva s-au dus banii din diferenţa de preţ – nu la populaţie, dar s-au îndreptat într-o direcţie. Cel mai probabil – prin clasicele deja mecanisme public private cu miros de corupţie din estul Europei – această diferenţă de preţ s-a dus către conturile unor politicieni sau oameni de afaceri din anturajul puterii. Ceea ce modifică percepţia asupra acordului de la Harkov din 2010: nu este vorba de un şantaj, ci de o mită. Scăderea preţului la gazele naturale ruseşti exportate în Ucraina a umflat conturile politicienilor care au fost de acord cu menţinerea trupelor ruse în Crimeea.
Ucraina doreşte acum o nouă scădere a preţului gazelor ruse, după cum scrie Jamestown Foundation. De aici scandalul declanşat de naţionaliştii ucraineni care au introdus în Parlamentul de la Kiev un proiect de anulare a acordului de la Harkov şi au provocat câteva manifestaţii de stradă. Practic, o mică încercare de şantajare a Rusiei. Preşedintele Viktor Ianukovici a ieşit să spună că, dacă nu ar fi existat acordul de la Harkov, probabil Ucraina ar fi dispărut – de fapt, îşi joacă rolul de „băiat bun” în relaţia cu Rusia. Preţul gazelor ruse pentru Ucraina a fost de 233 dolari pentru o mie de metri cubi în 2010 – însă pentru 2011 previziunea este să ajungă la 300 de dolari mia de metri cubi. Ceea ce nu le convine industriaşilor din Doneţk, fieful electoral al lui Ianukovici.
Doar că Rusia lui Putin a răspuns dur la încercarea de şantaj ucrainean. După ce a fost asigurată prezenţa flotei ruse din Crimeea, Moscova vrea şi mai mult. Preţul gazelor naturale poate scădea aşa cum îşi doresc ucrainenii, dar în anumite condiţii. Prima variantă ar fi ca aceste schimburi să fie socotite în ruble – având în vedere dependenţa totală a Ucrainei de gazele naturale ruse, asta va însemna că Kievul va depinde de Banca Naţională de la Moscova. Altă variantă ar fi ca, în schimbul unei noi scăderi a preţului, Ucraina să se alăture uniunii vamale Rusia-Belarus-Kazahstan (ceea ce înseamnă adio pentru apropierea de Uniunea Europeană). Şi ultima variantă ar fi preluarea companiei ucrainene Naftogaz de către Gazprom sau instituirea unui control al Gazprom asupra reţelelor de distribuţie ucrainene. Kievul s-a înfundat în relaţia cu Rusia până la gât: a cedat la un şantaj şi de acum înainte va trebui să cedeze la toate. Un avertisment cât se poate de serios pentru Chişinău.
