Sufixul -ism este utilizat la formarea cuvintelor abstracte, denumind școli și curente literar-artistice (romantism, clasicism, modernism), doctrine filosofice și politice (ateism, conservatism, idealism, liberalism, naționalism, totalitarism, comunism), forme de organizare socială (feudalism, capitalism), particularități specifice scriiturii unor autori concreți (bacovianism, hyperionism, caragialism) etc. Din punct de vedere semantic, se remarcă un caracter de generalizare al acestui sufix, ce se referă la fenomenul în ansamblu, fapt ce determină apariția frecventă a derivatelor cu -ism în scrierile cu caracter academic.
Or, în prezent asistăm la o deplasare a ismelor în sfera publicisticii, în care acestea capătă semnificații persiflante și sunt utilizate cu o mare doză de ironie șfichiuitoare. Sunt mulți autori care recurg la acest procedeu de exprimare a ironiei și sarcasmului, dovadă fiind și următoarele exemple: „Putem face mahalagisme delicate despre oamenii care scriu pentru public” (Paul Zarifopol); „Sunt îndeajuns de rari acei „aleși ai poporului”, al căror discurs să nu fie ornat cu agramatisme și asezonat cu trufandalele limbii de lemn”; „bat pasul pe loc prin acumularea de teribilisme băiețești”; „vorbim despre lichelismul personajelor marelui scriitor” (Grigore Grigurcu). Chiar și o vocabulă franțuzească destul de trivială, cum ar fi je m’en fiche (puțin îmi pasă, mă doare în cot) prin ajustarea unui ism descrie o stare de lene și indolență, pe care Paul Zarifopol o definește ca simplu je m’enfichism.
În presa actuală putem întâlni și alte vocabule cu o vădită semnificație caustică, ce caracterizează, în special, comportamentul unor persoane, de exemplu, bădărănism, diletantism, huliganism, nemaivorbind de idiotism sau debilism.
În calitate de element de expresivitate apare destul de des lexemul caprovărzism, care trimite la cunoscuta parabolă ce se referă la încercarea ineficientă de a împăca varza și capra (aceasta oricum va mânca varza), ca în exemplele: „E vorba de „caprovărzismul” specific unei epoci dictatoriale în care ştiinţa devenise servitoarea politicii”; „Ponta și Antonescu pot spera că românii le vor înghiți „caprovărzismul” lor social-liberal”.
Apropo, ca să obținem efectul stilistic scontat, „clasicele” personaje, capra și varza, trebuie să rămână aceleași, pentru a menține și semnificația persiflantă, și posibilitatea asocierii cu deja cunoscutul caprovărzism. Înlocuirea animăluțului după bunul plac al comentatorilor, cum au făcut-o cei de la Prime TV, care afirmau că cineva nu știe „cum să împace oaia și varza”, desființează și reduce la zero intenția stilistică, exprimată de neaoșul nostru caprovărzism.
Irina Condrea, doctor habilitat,
conferențiar universitat la USM
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
