Polonezii în mod tradițional joacă rolul de avocați ai ucrainenilor. În 2004, fostul președinte Aleksandr Kwaśniewski a fost principalul mediator al negocierilor dintre Iușcenko și Ianukovici. Atunci, cetățeni simpli din Gdansk sau Cracovia plecau la Euromaidan cu muzică și bucurie, ca la un festin, ca să-i susțină pe frații lor de pe Nipru ce protestau împotriva alegerilor falsificate. Euromaidanul în versiunea 2013, izbucnit după ce Ianukovici a refuzat semnarea Acordului de Asociere, nu mai pare un camping în centrul Kievului, s-a vărsat și sânge, se ocupă instituții de stat, există toate semnele unei revoluții. Entuziasmul a cam pierit, însă interesul Poloniei a rămas la fel de mare. Oamenii simpli urmăresc atent cum decurg lucrurile la Kiev, iar partidele politice examinează în ce măsură trebuie să participe la evenimentele din Ucraina.
Pe de altă parte, în presa românească apar deja voci care admit că Ucraina se poate destrăma și pun în discuție o eventuală intervenție militară a României în nordul Bucovinei sau sudul Basarabiei ca să-i protejeze pe cetățenii români. Parcă am auzit aceeași retorică, numai că o spuneau oficialii de la Moscova și era vorba de cetățenii ruși din Transnistria. Cei care se gândesc la un astfel de scenariu fac mai curând un deserviciu țării lor. Asemenea discuții ațâță doar presa rusă care numai asta și așteaptă ca să acuze România de imperialism și alte păcate.
Totuși ne miră că oficialii de la București nu au luat o atitudine față de evenimentele din Ucraina, iar pentru că lipsește o poziție oficială, încep să apară speculații.
P.S. Pe 24 ianuarie MAE al României a publicat un comunicat de presă prin care își exprimă îngrijorarea privind escaladarea violențelor din Ucraina.
La scurt timp după apariția textului MAE al României a declarat că urmăreşte atent evoluţia situaţiei din Ucraina.
