Carnea de miel, cu bune și cu rele
Foarte apreciata in perioada Sarbatorilor de Paste, carnea de miel trebuie savurata, dar cu masura. La fel ca iedul, mielul face parte din categoria carnii rosii, fiind o sursa bogata si sanatoasa de proteine, atat timp cat este consumata cu moderatie.
Beneficii
Datorita continutului nutritional, carnea de miel este un bun aliat impotriva starilor de astenie, are efecte benefice pentru subponderali si anemici si se pare ca revigoreaza sistemul reproducator, ajutand totodata la buna functionare a tractului gastrointestinal. Carnea de miel contine cantitati insemnate de fier si de seleniu, precum si vitaminele B12 si B3, care ofera protectie organismului, intarind sistemul nervos si nu numai. Este o carne bogata in potasiu, fosfor si zinc, dar contine si acid folic, calciu si vitamina E, toate de mare ajutor sistemului imunitar.
De tinut minte
-
Evita sa prajesti carnea de miel! Se recomanda s-o gatesti sanatos si s-o consumi cu legume, in niciun caz cu paine sau cartofi – mai ales daca sunt prajiti.
- Cand alegi mielul, ai grija sa nu aiba sub 8-9 kg! Cu cat este mai mic, cu atat carnea lui va fi mai greu de digerat si mai bogata in toxine.
Precautii
Avand o concentratie destul de mare de colesterol, carnea de miel nu poate fi consumata de catre oricine. Daca suferi de guta, probleme ale sistemului cardiovascular sau afectiuni ale ficatului si bilei, mananca miel cu moderatie si evita cu orice pret carnea grasa! Si persoanele in varsta trebuie sa limiteze in timp consumul de carne.
Sursa: femeia.ro