Viorica Cernat, directorul executiv al Centrului pentru victimele violenţei domestice „Refugiul Casa Mărioarei”, spune că până în prezent acesta a activat în baza unui program finanţat de o agenţie suedeză, dar la sfârşitul anului 2009 proiectul s-a încheiat. „Nu am putut să închidem de tot Centrul, am apelat la alte organizaţii nonguvernamentale pentru ca măcar să achităm facturile şi să remunerăm specialiştii care lucrează part-time”, a subliniat Viorica Cernat. Ea spune că s-a adresat la numeroase organizaţii şi la instituţiile de stat pentru obţinerea unei finanţări, însă deocamdată situaţia rămâne neschimbată. „Femeile au mare nevoie de acest Centru. Ele sunt deja informate şi nu mai vor să tolereze violenţa. În permanenţă ne sună femei care au nevoie de consultaţia specialiştilor. Multe dintre femeile maltratate pur şi simplu îşi iau copiii şi fug din calea agresorului, dar ele au nevoie de un adăpost. În prima jumătate a anului la noi s-au adresat 1162 de femei bătute cu bestialitate de soţi, cu peste 230 mai mult decât în 2009”, a mai spus Viorica Cernat.
În timp ce mă aflam la „Casa Mărioarei”, am întâlnit-o pe Maria, o femeie de vreo 50 de ani, care de ceva timp beneficiază de consultanţă juridică din partea specialiştilor de aici. Ei o ajută pe Maria să-şi rezolve pe cale juridică problemele pe care le are cu fostul său soţ.
Maria spune că s-a căsătorit acum 27 de ani şi că avea o familie fericită până în 1993, când soţul a început să aibă probleme la serviciu, fiind nevoit de nenumărate ori să-şi schimbe locul de muncă. Din cauza lipsei unui venit stabil au început certurile, iar când venea beat acasă devenea foarte violent şi nu ezita să o lovească pe ea şi pe cei doi copii. „Am suportat bătăile câţiva ani buni, iar din cauza stresului şi a loviturilor m-am îmbolnăvit şi a trebuit să fiu operată. În tot acest timp, soţul nici nu a vrut să audă de mine sau de copii”, îşi aminteşte femeia. Deşi au divorţat în urmă cu 13 ani, aceştia continuă să locuiască şi azi sub acelaşi acoperiş. „Am divorţat pentru că mă bătea din ce în ce mai des şi credeam că divorţul o să îl facă să nu se mai apropie de mine şi să mă lovească, chiar dacă locuiam în acelaşi apartament. Dar nu a fost aşa”, suspină Maria şi, cu ochii în lacrimi, îmi povesteşte prin ce calvar a trecut în cei 13 ani. Fostul ei soţ nu are un loc de muncă nici acum, dar vine mereu beat acasă. Nu de puţine ori a dat buzna în miez de noapte, a bătut-o şi a lovit-o cu capul de pereţi. „M-am adresat la numeroase organizaţii, la poliţie, la Ministerul de Interne… dar degeaba, nimeni nu mă ajută cu nimic ca să îl pot evacua din apartament, căci nu mai putem suporta certurile şi bătăile. În primăvară iar m-a bătut atât de tare, că până acum nu pot să-mi revin”, se destăinuieşte Maria. Ea spune că, din cauza soţului, fiica de numai 18 ani a ales să plece la lucru în Liban „ca să câştige un bănuţ, dar cum îl câştigă ea acolo şi ce face nu ştiu”. În timpul uneia dintre certuri, soţul i-a luat cheile de la apartament şi a alungat-o în stradă. „Aici, la Centru, am găsit oameni de încredere şi un refugiu. Am venit la „Casa Mărioarei”, mi-au dat o odaie, am luat cina şi am stat liniştită. Am dormit ca un copilaş. Când am venit, Centrul era plin de mame cu copii şi mă întreb oare unde s-au dus toate femeile astea. Acum unde să se refugieze o femeie agresată, care mai are şi vreo doi copii de îngrijit?”, se întreabă Maria.
Centrul „Refugiul Casa Mărioarei” a fost deschis în 2004, iar până în prezent circa 10 mii de femei au beneficiat de serviciile lui.
