Cât costă lipsa somnului?
Cum aşa? Angajaţii nedormiţi sunt neproductivi, fac accidente de muncă sau îşi iau mai multe zile de concediu medical. În total, anul trecut, lipsa somnului a dus în SUA la 1,2 milioane de zile de muncă pierdute.
Mai exact, specialiştii americani spun că lipsa somnului te face… NEPERFORMANT. Procesele cognitive sunt încetinite şi dacă mergi nedormit la muncă e ca şi cum te-ai duce băut.
Reacţiile unui angajat care a dormit puţin sunt cu 15% mai încete decât ale colegilor. Cea mai mare problemă e cu salariaţii care manevrează utilaje grele – fac mai multe accidente sau pur şi simplu execută operaţiunile stabilite într-un timp mai îndelungat decât ar trebui. Lipsa somnului nu-ţi permite să te concentrezi, iar riscul de a face accidente la volan este mult mai mare.
Lipsa somnului este, potrivit medicilor, strâns legată şi de starea fizică. Cei care nu dorm destul sunt predispuşi la obezitate şi diabet. Deci, îşi iau mai multe libere pe motive medicale decât colegii.
Concluzia cercetătorilor americani e simplă: dacă vrei să fii eficient la serviciu, dacă vrei să avansezi în carieră fă un lucru important: DORMI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!