Nesimțirea începe la guvernanții fățarnici și se termină la cetățenii simpli, naivi și fricoși. Nu voi vorbi în acest articol despre circul nesimțirii care a pornit în urma scandalului Zubco, nici despre autosuspendarea „promptă” care a venit cu trei săptămâni întârziere, nici despre faptul că unii procurori și judecători din R. Moldova merg împreună la vânătoare, nici despre aceea că prim-ministrul și președintele țării află de acest caz din presă, și nu de la subalterni, așa cum ar fi normal. Voi încerca să aflu în următoarele rânduri cât costă viața unui om într-o țară de nesimțiți precum R. Moldova.
Să ne amintim un pic de trecut, de acel aprilie 2009, care pentru mulți trebuia să semnifice începutul unei ere democratice în Moldova. Cert este una – familia lui Valeriu Boboc nu-și va mai vedea fiul, soțul și tatăl niciodată. Cum credeți, se bucură ei de căderea comunismului și venirea democrației la putere? Aș vrea să vă mai întreb: cât credeți că a costat viața lui Valeriu Boboc? A costat cât o schimbare a puterii în Moldova sau cât afacerile dubioase ale familiei Voronin acaparate de noii șefi ai statului democratic? Sau poate a costat cât o Alianță pentru Integrare Europeană? Cât a costat sănătatea distrusă și psihicul mutilat ale sutelor de tineri maltratați de către forțele de ordine? Cât un dosar la CEDO sau cât un proces de judecată de ochii lumii intentat câtorva dintre polițiștii participanți la maltratări? Tot așteptăm răspunsuri de câțiva ani și ne împotmolim tot mai mult în minciună. Dosarul „7 aprilie” s-a transformat într-o lucrare științifico-fantastică, una cinică și mincinoasă, în care ne înglodăm pe zi ce trece. S-au scurs câțiva ani de la acel aprilie tragic, însă nici astăzi nu am aflat cât a costat viața lui Valeriu Boboc.
Exact cu un an în urmă, Moldova s-a trezit cu un alt „cadou” din partea pacificatorilor ruși. Tânărul Vadim Pisari a fost împușcat mortal, pentru că era beat la volan. A fost împușcat în țara sa, ruptă în două și ocupată de o armată străină care, chipurile, menține ordinea în regiune. Cât a costat moartea lui Vadim Pisari, stimați guvernanți? A costat cât un contract avantajos pentru livrare de gaze sau cât exporturile de vin spre Rusia? A costat cât un proces de reglementare transnistreană sau poate cât o uniune vamală euroasiatică? Murim ca muștele și cel mai groaznic este că aceste morți nu ne învață nimic, sunt mai ieftine decât o pereche de pantofi purtați de cel mai umil politician.
Anul 2012 s-a dus și speram că odată cu el s-a dus și nesimțirea. Speram, ca orice om normal, că vom deveni mai buni în 2013, mai onești, mai cu bun-simț. Nu a fost să fie, tagma politică moldovenească ne-a oferit un alt „cadou” de sărbători. „Cadou” pe care cu toții l-am transformat într-un circ de prost gust. Cât a costat viața lui Sorin Paciu? Cât un mandat de procuror, cât un mandat de ministru de Interne sau cât o poveste de succes a eurointegrării R. Moldova? De mic am învățat că viața unui om este cel mai scump lucru, unul intangibil, unul ce nu are preț. Se pare că nu toți cetățenii acestei țări au învățat acest lucru. Mare păcat când oamenii mor, iar decesul lor este transformat în campanii de imagine pentru un partid sau altul. În așa ritmuri vom muri cu toții, stimați guvernanți. Vom muri în accidente rutiere, vom muri din greșeală pe la vânători și sindrofii, vom muri pentru că vom fi beți la volan, vom muri pentru că vom spera într-un viitor mai bun. Cine o să vă voteze atunci, sicriele?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
