În urmă cu 95 de ani se consuma unul dintre cele mai triste şi, totodată, controversate episoade din istoria României: transferarea la Moscova a tezaurului românesc. Documentele scoase recent din arhiva BNR oferă o perspectivă spectaculoasă asupra acestui eveniment. Vor ajuta acestea şi la recuperarea bogăţiilor confiscate de ruşi?

Una dintre cele mai complete cărţi scrise despre povestea transferului tezaurului românesc în Rusia este cea apărută anul trecut sub semnătura istoricilor Cristian Păunescu şi Marian Ştefan. Cartea scoate la lumină nu mai puţin de 166 de documente cu o însemnătate deosebită pentru ţara noastră, păstrate în arhiva Băncii Naţionale a României.
1917 – Anul laşităţii

Probabil că mulţi se întreabă acum de ce România şi-a dat avuţia naţională pe mâna Rusiei în 1917. Contextul în care s-a întâmplat acest lucru a fost dramatic. Ţara noastră intrase în primul război mondial cu mult avânt, dar a fost curând împresurată de forţele mult mai numeroase şi mai bine pregătite ale Puterilor Centrale. Aşa că o mare parte din teritoriul naţional ajunge curând sub ocupaţie, inclusiv Bucureştiul. Încă înainte de dezastru, la 11 octombrie 1916, Banca Naţională a României luase în discuţie posibilitatea să-şi mute sediul acolo unde şi Guvernul va funcţiona efectiv. Autorităţile se vor muta la Iaşi după căderea Bucureştiului. România fusese practic abandonată în acel moment de aliaţii săi din Antantă. Singurul sprijin venea din Est. Dar ce „aliat" aveam! Ruşii duceau o campanie insistentă în rândul populaţiei româneşti. Totul se baza pe ideea ca românii să plece cu toţii în Rusia – de la Casa Regală, Armată, Guvern şi instituţii publice până la popor. România ar fi devenit practic o ţară fără teritoriu. Ruşii pregătiseră la Herson, o localitate de la gurile Niprului, tot ce era necesar pentru găzduirea familei regale române.

Răspunsul pe care l-a dat regele Ferdinand a fost tranşant – nu părăsea sub nici o formă România! În schimb, mulţi români au fost loviţi de totala deprimare. O serie întreagă de parlamentari şi industriaşi, oameni din înalta societate, din lumea mondenă, şi-au luat tălpăşiţa spre „libertatea" care-i aştepta în Rusia. Se vorbea atunci despre fugă chiar şi la Cartierul General al Armatei Române. Apăruse chiar şi un aşa-numit „partid al evacuării", format din voci influente în societatea românească. Într-o asemenea situaţie morală în care se găsea poporul român, o voce categorică a fost mai presus de toţi – Regina Maria. Ea a cerut românilor, pe un ton categoric, să înceteze cu văicăreala. Secondată de premierul Ion I.C. Brătianu, de Nicolae Iorga şi de şeful misiunii militare franceze în România, generalul Berthelot, Regina Maria a reuşit în scurt timp să-i „vindece" pe români de pesimism. Din punct de vedere politic, se considera că dacă România ar fi încetat, chiar şi pentru scurt timp, să mai existe, ca teritoriu, atunci ţării noastre i-ar fi fost greu, la finalul războiului, să stea cu capul sus la negocierile de pace.

93 de tone de aur românesc la Kremlin

Dacă cel puţin capii statului nu şi-au părăsit ţara, în schimb ne-am dat aurul. Primul transport al valorilor româneşti începe la 25 decembrie 1916. Sunt încărcate în vagoane, la Iaşi, 1.738 de casete, valoarea lor fiind de peste 314 milioane de lei, la care s-au adăugat bijuteriile Reginei Maria, preţuite la 7 milioane de lei. Trenul de aur al României va ajunge la Moscova pe 3 ianuarie 1917. Preţioasa încărcătură e depozitată în beciurile de la Kremlin, mai precis în Sala Armelor. Acel spaţiu aparţinea Băncii de Stat. Nu trece însă mult timp şi în Rusia situaţia devine dramatică. Ţarul e înlăturat în urma revoluţiei burghezo-democratice din februarie 1917 şi puterea e preluată de un guvern provizoriu. Lucrurile devin incerte pe frontul din Moldova, unde erau trupe ruseşti. Nu se ştia dacă, în noile condiţii politice de la Moscova, ruşii vor mai continua războiul sau dacă nu cumva România va rămâne singură în faţa Puterilor Centrale. Românii sunt cuprinşi din nou, de data asta în primăvara lui 1917, de teama că ţara lor va fi ştearsă de pe harta Europei. Starea de panică este mult mai amplă acum, ajungându-se la un acord de principiu, ca instituţiile statului român să se retragă pe teritoriul Rusiei în cazul unei ofensive a inamicului.

Până una-alta, este organizat al doilea transport al valorilor neamului românesc. Toate instituţiile bancare de la noi îşi varsă banii în contul Băncii Naţionale a României, iar întreaga sumă va fi expediată în Rusia, într-un tren care avea 24 de vagoane. Dar nu numai metal preţios era în acea garnitură feroviară, ci şi arhive ale statului, lucrări de artă, colecţii particulare şi odoare mănăstireşti. Trenul soseşte în Moscova la 3 august 1917. Ceea ce se ştie azi, conform calculelor făcute de diverşi specialişti bancari, având la dispoziţie o serie întreagă de surse de informare, este că numai tezaurul Băncii Naţionale a României expediat la Kremlin reprezintă aproximativ 93 de tone de aur. Este o cifră prezentată încă din 1993, în cartea „Tezaurul României la Moscova", semnată de Viorica Moisiuc, Ion Calafeteanu şi Constantin Botoran. Pe de altă parte, la dispoziţia publicului se află „evoluţia rezervei de aur a Băncii Naţionale a României în perioada 1920 – 2010". Vedem ce cantitate de aur a fost, an de an, atât în ţară, cât şi în străinătate. Un capitol e destinat „stocului la Moscova". Stocul prezentat în acte era de 91, 2 tone de „aur fin". În fiecare an, în analele Băncii Naţionale a României se trecea cantitatea de la Moscova. Dar asta până în 1928. Pentru că, din 1929 încoace, în dreptul acestei „căsuţe" din tabel apare doar o linie. Ca şi cum aurul românesc de la Moscova s-ar fi volatilizat pur şi simplu.

A fost readus în România tezaurul de la Moscova, în decembrie 1917?

România anilor ‚30 trece prin febra unui zvon – tezaurul expediat la Moscova în 1917 s-a întors la români în acelaşi an, datorită unor agenţi speciali englezi care au organizat un tren, încărcat cu întreaga comoară a Băncii Naţionale a României. Poate fi adevărat un asemenea scenariu? Faptele arată cu totul altceva în realitate. Situaţia era atât de gravă în februarie 1917, încât Banca Naţională a României nu avea maşini speciale şi materiale pentru tipărirea banilor. În aceste condiţii, autorităţile noastre discută cu guvernul provizoriu al Rusiei şi se ajunge la un acord, în sensul ca pe teritoriul rusesc să fie tipăriţi bani româneşti, mai precis bilete de 1, 2, 5 şi 20 de lei. Tipografia a funcţionat iniţial la Petrograd, apoi a fost mutată la Moscova. Pentru buna desfăşurare a întregii operaţiuni, Banca Naţională a României şi-a trimis propriii specialişti pentru a lucra acolo. Tipografia şi-a desfăşurat activitatea până în decembrie 1917, când o mare cantitate de bani, dar şi materiale tipografice, inclusiv hârtia specială, au fost încărcate într-un tren care era comandat de un colonel canadian, pe nume Joe Boyle. Ei bine, căpitanul englez George Hill, care se recomandă colaborator al lui Joe Boyle, publică în 1933 o carte intitulată „Viaţa mea de spion". Englezul îşi povesteşte aventura din Rusia, vorbind despre „trenul Boyle", încărcat, după cum susţinea el, cu întregul tezaur al României. După multe peripeţii, „comoara" luată de la Moscova a fost redată românilor, susţinea englezul în 1933. Trebuie spus că acel tren a existat cu adevărat, dar el a transportat până la Iaşi doar banii tipăriţi în Rusia. Există, în acest sens, procese verbale de predare-primire. Practic, numai într-un vagon din acel tren se aflau bunurile destinate Băncii Naţionale a României.

Planul bolşevicilor de arestare a regelui Ferdinand

Situaţia gravă în care se afla România, la începutul lui 1917, ocupată în cea mai mare parte, este atestată de faptul că peste două milioane de români se retrăseseră pe teritoriul Rusiei, unii ajungând la Moscova, alţii la Petrograd şi Kiev, la Harkov şi Poltava, Odessa, Rostov, Celiabinsk, Samara, Sevastopol, dar şi în alte părţi. Cei mai mulţi erau însă în Odessa, mai ales muncitori, în condiţiile în care aici fuseseră transferate o serie întreagă de întreprinderi româneşti. Portul oraşului găzduia şi flota militară a României. Dacă pe front era duşmanul, trupele germane şi austro-ungare, ar fi trebuit să avem măcar spatele asigurat de aliatul nostru, Rusia. Dar noua putere bolşevică avea cu totul alte planuri faţă de România. Bolşevicii pregăteau arestarea regelui Ferdinand şi transformarea ţării noastre în „Republica Socialistă Sovietică Românească". Semnificativă e înfiinţarea, la Odessa, a unui „Comitet de acţiune social-democrat", în fruntea căruia vor fi Cristian Racovski şi Mihail Gheorghiu Bujor. Cei doi reuşesc să strângă 1.500 de oameni într-un „batalion revoluţionar internaţionalist". Lenin însuşi i-a felicitat pentru faptele lor. Era chiar momentul în care România se pregătea de marile bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, când Mihail Bujor îi trimite lui Lenin un memoriu, arătând că venise prilejul răsturnării regelui Ferdinand. Doi ani mai târziu, în 1919, apare o scrisoare a unui alt bolşevic român, Nicolau, care aminteşte despre „marele proiect al unei lovituri de stat împotriva regimului, în iunie 1917, cu ajutorul trupelor ruseşti". Se păstrează şi azi câteva însemnări ale lui Mihail Bujor despre vizita sa la Petrograd, în ziua de 4 decembrie 1917, când l-a întâlnit pe Lenin. Convorbirea are ca temă răsturnarea regimului din România. Lenin e de acord că „monarhia este bastionul reacţiunii în România, situaţie care impune doborârea ei". Se ajunge cu discuţia la comisarul Roşal, desemnat de Lenin „să ducă la îndeplinire planul de arestare a regelui României".

Republica Sovietică Socialistă România

Românii aflaseră, încă din 17 noiembrie 1917, despre iminenta lovitură de stat a bolşevicilor. Se iau măsuri speciale pentru apărarea Regelui şi a Reginei. În paralel, se petrec fapte deosebit de grave la Socola, aproape de Iaşi, într-o tabără cu 3.000 de muncitori ruşi de la căile ferate. Trenurile de la Odessa ajung în acest loc, aducând şi pe comisarul Roşal, cu trupa lui. Are loc o încercare, eşuată, de arestare a generalului Şcerbacev. Generalul rus cere guvernului Brătianu să spargă fără întârziere „clubul bolşevic de la Socola". Se pregăteşte acţiunea contra Regelui României. Bolşevicii instalează tunuri pe dealul Aroneanu, îndreptate spre Iaşi. Două batalioane cu bolşevici pleacă din Odessa, în sprijinul „tovarăşilor" lor din Socola. Situaţia era deosebit de gravă, pentru că dacă românii deschideau focul împotriva celor din tabăra de la Socola, era ca şi cum România începea ostilităţile împotriva Rusiei. Iar ruşii erau, teoretic, aliaţii noştri.

Cu toate aceste riscuri, premierul Brătianu decide atacarea bolşevicilor din Socola, astfel că la jumătatea lunii decembrie 1917 pericolul loviturii de stat este înlăturat. Dar viaţa regelui Ferdinand este în continuare în pericol. La reşedinţa sa e dezamorsată o bombă. În acelaşi timp, românii împrăştiaţi pe întreg teritoriul Rusiei sunt intoxicaţi de bolşevici cu informaţii de genul – trupele ruse au „eliberat" Iaşiul, iar cei doi „criminali", Ferdinand şi Brătianu, au fost arestaţi. Puterea bolşevică rupe relaţiile diplomatice cu România la 26 ianuarie 1918. Un diplomat sârb din perioada interbelică – Spalajkovic – specializat în problema relaţiilor dintre România şi Rusia, citat de Ion Constantin în cartea „România, marile puteri şi problema Basarabiei", apărută în 1995, arăta că „atitudinea violentă a guvernului sovietic era subordonată planului de revoluţie în România şi intrarea sa, împreună cu Basarabia – ca un tot unitar – în componenţa Republicii Federative Ruse". Ce şanse mai avea România, în aceste condiţii, să-şi recupereze tezaurul? La întrebarea asta a răspuns Sovietul Comisarilor Poporului, prin decizia din 26 ianuarie 1918 – „tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică îşi asumă răspunderea de a păstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român".

România, aproape obligată de ruşi, în 1917, să-şi dea aurul pe mâna Moscovei

Merită să insistăm asupra momentului în care România şi-a dat tezaurul în mâna Moscovei. Ruşii ne-au strâns practic cu uşa, în 1917, să le dăm în „grijă" aurul. Abia sosit la Iaşi, ca ambasador al Rusiei, Mossolov nu şi-a ascuns ţinta principală a misiunii sale – de a lua toate măsurile „pentru transferarea aurului românesc la Moscova". Interesant este că se discutase de transportarea aurului nostru la Moscova încă din 1916, anul intrării României în primul război mondial, la semnarea acordului militar româno-rus. Mossolov se referă la dezastrul militar al României din 1917 şi afirmă, în acest context, că „se impunea, fără întârziere, transferarea aurului românesc în Rusia, căci, într-un moment sau altul, convenţia militară ar fi putut fi anulată". Iată deci că ruşii ne ameninţau, mai mult sau mai puţin voalat – ori transferaţi aurul vostru la Moscova, ori vă lăsăm baltă, în faţa ofensivei armatelor germane şi austro-ungare.

Cea mai controversată teorie legată de soarta tezaurului românesc de la Moscova, care n-a fost clarificată nici până azi, se referă la faptul că o parte din acea comoară ar fi luat drumul Americii.

Partea a doua a acestui documentar poate fi citită în numărul de luni al ziarului nostru sau pe www.romanialibera.ro, începând de vineri seară

Cine sunt autorii

A doua ediţie a cărţii „Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova" a apărut anul trecut sub semnătura istoricilor Cristian Păunescu şi Marian Ştefan.

Cristian Păunescu este de peste 20 de ani un apropiat colaborator al guvernatorului Băncii Naţionale, dar şi membru în comisia româno-rusă care discută pe seama tezaurului de la Moscova. La rândul său, Marian Ştefan este unul dintre fondatorii revistei "Magazin Istoric", un om care de câteva decenii studiază problema tezaurului.

Cât valorează tezaurul

Primul transport ajunge la Moscova pe 3 ianuarie 1917, trenul cu valori conţinând 1.738 casete, în valoare de peste 314 milioane lei, plus bijuteriile Reginei Maria, în valoare de 7 milioane lei. Al doilea transport, din 3 august 1917, a cuprins 188 de casete, cu valoare totală de peste 1,5 miliarde lei. Aurul efectiv valora peste 500.000 de lei, iar restul reprezentau lucrări de artă, colecţii particulare, odoare mănăstireşti şi arhive ale statului.

Sursa: Românialibera.ro