„Cât l-am iubit pe omul acesta, dacă ai şti!”, i se confesează George Meniuc Tatianei Găluşcă în iulie 1974, la moartea fostului coleg de la Facultatea de Litere şi Filozofie, Miron Constantinescu. (…)Mai mult decât ciudat este faptul că George Meniuc, declarându-şi – nu o singură dată – afecţiunea faţă de „marele prieten”, în acelaşi timp nu lasă nici un fel de note care ar face explicite resorturile ei. Or, suntem total nelămuriţi: pentru ce totuşi îl îndrăgise studentul Meniuc pe activistul utecist şi viitorul ideolog comunist Miron Constantinescu, născut la Chişinău în 1917, sub numele Mehr Kohn? Îi intuise poate nişte virtuţi alese ascunse? O documentare asupra vieţii şi activităţii acestuia ne dă certitudinea că aşa ceva nu e posibil. Consemnăm câteva fapte biografice care ne dau o idee clară ce fel de om era el. Intrând în graţiile lui Gh. Gheorghiu-Dej, sociologul marxist Miron Constantinescu, devenit un lider „roşu” temut, deşi nu posedă competenţele necesare, ocupă între 1947-1948 şi 1949-1955 posturi înalte în conducerea economiei, declanşând un adevărat haos în toate domeniile ei. În 1956, complotând împreună cu Iosif Chişinevschi împotriva lui Gheorghiu-Dej, încearcă să-l înlăture pe acesta de la putere şi, drept urmare, un timp este ostracizat. Sub conducerea lui N. Ceauşescu revine în politică şi deţine funcţii de stat importante, arătându-se acelaşi oportunist îndoctrinat, acelaşi carierist brutal şi fără scrupule.
(…)Concluzia care se impune din cele sus-menţionate este univocă: prietenia care se înfiripase, în circumstanţe puţin elucidate, între studentul Meniuc şi utecistul Miron Constantinescu nu putea să aibă nicidecum o motivaţie moral-spirituală. Mai degrabă relaţia lor avea la bază mobiluri şi motive de natură pragmatică. Dacă citim printre rânduri scrisorile lui George Meniuc în care vorbeşte de „marele prieten”, ne dăm seama că, pentru el, pe atunci student cu o situaţie materială precară, calea aleasă de Miron Constantinescu, ce activa în rândurile UTC din 1935, reprezenta un model de a răzbi în lume şi, eventual, o şansă de a-şi rezolva, cel puţin în parte, problemele materiale imediate. De aceea tânărul şi neexperimentatul Meniuc se lasă atras în lumea himerelor „roşii”, urmându-l cu încredere pe autoritarul Miron, din îndemnul căruia a făcut „multe”: „Mi-a fost un mare prieten în anii studenţiei mele. Am fost de câteva ori la el acasă, am luat parte la cercuri literare clandestine, am colaborat la Cadran, şi multe le-am făcut din îndemnul lui Miron”. (Meniuc-Găluşcă, iulie 1974). (…) Neîndoielnic, toate aceste momente, plus faptul că epistolierul, elogiindu-şi „prietenul”, face abstracţie de biografia lui macabră de lider roşu, ilustrează contradicţiile flagrante ale omului Meniuc, făcându-ne să ne gândim cât de puţin îl cunoaştem încă.
Elena Ţau
Născută pe 12 iulie 1946 în Cuhureştii de Sus, raionul Floreşti, este conferenţiar universitar în cadrul Universităţii de Stat din Republica Moldova. A publicat lucrările Aspecte ale convenţionalului în proza scurtă moldovenească contemporană, Analize literar-stilistice sau Compoziţia operei literare. Este unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai criticii universitare basarabene.
