La noi s-a produs un lanţ de evenimente în care tipicul s-a împletit într-un mod cu totul bizar cu atipicul. Am avut o revoltă a tinerilor, ai cărei participanţi au fost victimele unor represiuni brutale. Până aici, ne aflăm în albia unui caz oarecum tipic. Mai departe, însă, exemplul Moldovei devine unul atipic. Guvernanţii, care s-au făcut vinovaţi de revolta tinerilor soldată cu devastarea clădirilor şi cu represiunile brutale, în loc să-şi asigure pe orice căi, inclusiv ilegale, rămânerea la guvernare, evitând astfel pedeapsa iminentă, permit desfăşurarea, la 29 iulie, a unor alegeri anticipate corecte. Este de imaginat aşa ceva în altă parte? Nu cred. Mai departe. La alegeri înving rivalii comuniştilor, adică reprezentanţii celor care au participat la revolte, suportând abuzurile comuniştilor. Că au învins foştii opozanţi, iarăşi pare ceva tipic, adică un eveniment care putea să li se întâmple şi altor popoare. Atipic e faptul că noii guvernanţi nu îi sancţionează în niciun fel pe cei care se fac vinovaţi de producerea revoltei şi de represiunile organizate. Este oare de imaginat în altă parte că foştii guvernaţi sunt lăsaţi în pace? Nu cred. Comuniştii nu sunt pedepsiţi nici măcar pentru multiplele cazuri de corupţie şi abuzuri de pe timpul guvernării lor. Tot atipic mi se pare şi faptul că guvernanţii AIE organizează, la rândul lor, un scrutin anticipat corect la 28 noiembrie 2010, când riscul revenirii la putere a comuniştilor era mare.
Şi uite aşa, în urma acestui şir de inconsecvenţe, cedări, compromisuri, slăbiciuni, noi am câştigat gloria de „poveste de succes” în ochii Europei…
Mă uitam la cele două clădiri împrejmuite de gardul de metal înalt şi îmi ziceam că ceea ce s-a întâmplat este în mare parte opera unui om, Vladimir Voronin. Inclusiv milioanele de lei care sunt necesari acum pentru refacerea edificiilor. În alte părţi, un fost lider de ţară era pedepsit doar pentru a zecea parte din cele făptuite de Voronin. Deunăzi, am rămas mască în cazul în care un ministru din nu mai ştiu ce ţară şi-a dat demisia pentru că primise în câţiva ani onorarii de câteva mii de euro de la o simpatizantă. La noi, omul nu a trebuit să părăsească ţara precum liderii Tunisului ori ai Egiptului, el nu stă la puşcărie şi nici măcar pe banca acuzaţilor. Este deputat, liderul celei mai mari fracţiuni parlamentare şi pune condiţii guvernării AIE.
Iată cum, prin jocul sofisticat al politicului, democraţia, ca şi cum, învinge, noi ajungem „poveste de succes”, iar demnitatea şi moralitatea unui popor şi ale unei societăţi rămân „cu capul spart”.
