După destrămarea URSS, când Moscova a încetat să mai fie, de jure, un axis mundi, toate republicile-satelit au început să se prăbușească debusolate în gol. Mai puțin trei dintre ele. Statele Baltice – Estonia, Letonia și Lituania – au dat dovadă de un acut simț al orientării, racordându-se la Vest. Astfel, în 2004, la numai 13 ani de la colapsul Uniunii Sovietice, ele aderau la prestigioasele cluburi occidentale – NATO și Uniunea Europeană.
Anul acesta, după mai bine de două decenii de șovăială, alte trei state din fosta URSS – Republica Moldova, Ucraina și Georgia – și-au început drumul spre Uniunea Europeană, cu care au semnat acorduri de asociere, fără să li se garanteze însă perspectiva clară a aderării. Lipsa de fermitate, pendularea timorată între Est și Vest, între Rusia și UE, au costat scump societatea din aceste țări aspirante, mai nou, la valorile și standardele occidentale.
Cel puțin asta ne spun cifrele. O analiză a principalilor indicatori economici ne arată că toate cele șase state ex-sovietice s-au prăbușit brusc în 1991, dar, în timp ce Țările Baltice și-au reluat creșterea constantă începând cu 1994, Republica Moldova, Georgia și Ucraina au zăcut ani buni în mlaștina tranziției către un punct incert.
Paralizia economică
În 1991, anul destrămării URSS, Republica Moldova avea venitul național brut (VNB) pe cap de locuitor (indicatorul reflectă nivelul de trai al populației) de 3.600 de dolari. Acesta a continuat să scadă opt ani la rând, ajungând în 1999 la 1.800 de dolari, după care a început să crească ușor, cel mai probabil grație cetățenilor care începuseră să muncească în străinătate. Țara noastră a reușit să ajungă la nivelul din 1991 abia în 2007, pentru ca în 2012 să înregistreze un VNB de 4.712 dolari (o creștere de 30% în 21 de ani).
Evoluția Georgiei și a Ucrainei este comparabilă cu a țării noastre. Potrivit datelor Băncii Mondiale, Georgienii aveau în 1991 un VNB de 4.210 dolari pe cap de locuitor, iar ucrainenii – de 6.560. Acum acest indicator este de 6.760 în cazul Georgiei (în creștere cu 60%), respectiv de 8.670 în cel al Ucrainei (în creștere cu 32%).
„Miracolul baltic”
Acum să ne uităm la „miracolul baltic”: în Letonia VNB s-a majorat de la 7.090 de dolari în 1991 la 21.390 de dolari în 2012; în Estonia – de la 9.050 la 23.080 de dolari; în Lituania – de la 6.960 la 22.900 de dolari. Prin urmare, în timp ce Republica Moldova, Ucraina și Georgia au bătut pasul pe loc, cele trei state baltice au înregistrat salturi remarcabile, sporindu-și nivelul de trai de cel puțin două-trei ori.
Balticii au știut să-și revigoreze rapid și eficient economia, chiar dacă și ei s-au confruntat cu aceleași provocări. După desființarea Uniunii Sovietice, nu aveau instituții autonome și funcționale, nu aveau relații economice cu alte state, 90% din schimburile comerciale realizându-se cu Rusia.
Însă odată cu proclamarea independenței, ele și-au impus o reorganizare profundă. Au început cu distanțarea de influența rusească, orientându-se către Occident. Cele trei state au promovat politici care să le asigure stabilitatea macroeconomică, să le asigure atragerea de investiții străine și au reușit să adere la Uniunea Europeană înaintea României și a Bulgariei.
La noi, guvernele care s-au perindat la conducere timp de două decenii, au ruinat industria, agricultura, fără să zidească ceva în loc.
În timp ce la noi clasa politică a mimat reforma, iar societatea rămâne puternic divizată între Est și Vest, în statele baltice a existat o puternică voință politică pentru schimbare. Iar societatea a susținut direcția proeuropeană aleasă. Astfel, au fost create din temelii sau reformate instituțiile, s-au făcut privatizări inteligente și s-a liberalizat comerțul, ceea ce a ajutat economia să performeze.
Între 2000 și 2008, cele trei state baltice au înregistrat o creștere economică spectaculoasă, de 8-9% anual în termeni reali, au fost campioane în absorbția fondurilor europene, prezentând la Bruxelles strategii și proiecte viabile. Această evoluție s-a datorat și forței de muncă înalt calificată, aspect care le făcea atractive pentru antreprenori.
Statele baltice au știut să dea dovadă de credibilitate, grație căreia au beneficiat de intrări de capital. Investițiile străine directe ajunseseră, în anii care au precedat criza, la 20% din PIB în Estonia, 8,5% în Letonia și 6% în Lituania. Rata șomajului a scăzut de la 14-16% în 2000 la aproximativ 4% în Estonia și Lituania și 6% în Letonia în 2007.
Mai aproape de Bruxelles sau de Moscova?
Revenind la noi acasă, constatăm că, după 20 de ani de tranziţie, suntem, de departe, cea mai săracă ţară din Europa, cu o securitate vulnerabilă, o zonă în care Rusia își face încă nestingherit jocurile. Jumătate de Moldovă ar alerga spre Vest, jumătate încă nu s-a trezit din strânsa îmbrățișare a Estului, excelând în neclintire.
