Câte ceva despre diplomații basarabeni

Noțiunea de provincie e o scuză pentru toți acei care nu doresc să priceapă că provincialismul nu e o noțiune geografică, ci una ce se referă la bagajul interior al personalității, de felul ei de a se raporta la marile valori. Consider că avem și vom avea diplomați de valoare.

Basarabia a avut în toate timpurile diplomați de marcă. Dacă un imperiu ca Rusia țaristă încredința unor originari din Basarabia posturi de ambasadori în țări în care interesele ei erau de primă importanță, atunci nu poate fi vorba despre lipsa de tradiție în acest dificil domeniu al activității umane. Încă de la începutul secolului XIX reprezentanții familiei Krupenski s-au bucurat de trecere la curtea imperială rusă. Această tradiție a fost respectată și în secolul XX, până la căderea monarhiei în Rusia.

Pe de altă parte, nu putem să nu remarcăm faptul că și reprezentanții acestei distinse și numeroase familii au servit cu supunere și devotament curtea țaristă. Un exemplu elocvent sunt chiar cei trei diplomați crescuți în cadrul clanului familial Krupenski, breviarele biografice ale cărora le reproducem în continuare. Cel mai cunoscut în epocă fiind Anatolie Krupenski (1850-1923), diplomat și șambelan al curții imperiale. Născut și educat în familia șambelanului Nicolae Matei Krupenski și a Nadejdei I. von Hintz (1829-1911). Studiile medii le-a făcut la pensionul contelui von Vitzum, apoi la Liceul nr.1 de băieţi din Chișinău, promoţia anului 1870, iar pe cele superioare la Universitatea din Petersburg. Grație unei bune susțineri din partea rudelor și a prietenilor familiei, Krupenski este primit la lucru în Ministerul de Externe.
Timp de treizeci de ani a activat în ambasadele de la Viena, Londra și Roma. A fost ministru plenipotențiar în Norvegia. De la 15 mai 1912 până la 24 martie 1915 este ambasador în Italia. A mai deținut și alte funcții importante: consilier privat și maestru al curții (1909), membru al Consiliului de Stat. A fost căsătorit cu contesa Leopoldina Trianji (născută von Hertz).

Alt reprezentant al aceleiași familii Vasile Krupenski (1868 – ?) a fost diplomat și el.

Era frate al lui Anatolie Krupenski. Și-a făcut studiile la Colegiul „Alexandru” din Petersburg. A fost ambasador în China și Japonia (până în 1922). Nobil ereditar, a avut titlu de șambelan. Urmele lui s-au pierdut după revoluția din octombrie 1917.

Un alt diplomat despre care se cunosc mai puține date a fost Pavel Krupenski.

Fiul lui Mihail Nicolae Krupenski (1851-1905), fost mareșal al nobilimii în jud. Hotin (1884-1897), mareșal provincial (1897-1905) și șambelan. Prin străduința lui Mihail Krupenski la Chișinău s-a deschis Liceul nr. 3, care mai târziu a devenit sediu pentru Sfatul
Țării și pentru Facultatea de Agronomie. A fost căsătorit cu Eliza Sutzo, fiica generalului Alexandru Dimitrie Sutzo și a Sofiei, născută Mavrocordat, fosta mare doamnă de onoare a reginei Greciei – Sofia.

Lista diplomaților nu se termină doar cu reprezentanții familiei Krupenski. Avem încă multe personalități necunoscute care au activat în diferite timpuri în serviciile diplomatice. Deci, nu e vorba despre lipsa unei tradiții, ci mai degrabă de ignorarea ei în perioada sovietică.

Gheorghe BALŞ (1805 – IX.1857, Albineţ, jud. Iaşi) a fost diplomat și consilier de stat în Rusia. Era nepotul şambelanului Ioan Balş şi fiul lui Alecu Balş. El s-a căsătorit cu Rallu Kallimaki (n. 1816), reprezentantă a celebrului neam Kalimaki, greci care au dat Moldovei, domni și mitropoliți. Studiile le-a căpătat în străinătate. În 1827 Ioan Sturdza –Vv., l-a numit vel-agă. În 1828 trece în Rusia unde se angajează ca funcţionar la Ministerul de Externe, departamentul Asiei. În 1830 este trimis în Grecia, la misiunea rusă în calitate de al doilea secretar, dar în 1832 se retrage din acest post. Între anii 1850-1857 este mareșalul nobilimii basarabene. Fire extrem de originală, om foarte bogat şi filantrop, el şi-a clădit la Chişinău una dintre primele case cu etaj, la intersecţia străzilor Alexandru cel Bun şi Kupeceskaia.

Deși a făcut parte din aparatul diplomatic al Rusiei țariste, foarte puțin timp, Constantin Stamati-Ciurea (4.V.1828, Chişinău – 22.II.1898, Caracușenii Vechi, Briceni) este cunoscut, în primul rând, ca scriitor, dar trebuie să-i recunoaștem drepturile și asupra carierei diplomatice. Fiul poetului Constantin Stamati, învaţă la Paris, făcând studii de liceu, apoi la Facultatea de Drept. Un timp activează în calitate de secretar al ambasadelor Rusiei la Paris, Berlin și Londra. După 1850, revine în Basarabia fiind angajat în cancelaria guvernatorului militar. Este ales membru al Comitetului statistic din Basarabia (1863-1864). În 1860 se retrage la moşia sa din Caracuşenii Vechi, consacrându-se până la sfârşitul vieţii muncii literare, precum şi picturii, fotografiei, astronomiei.

Fiul fostului director al Liceului nr. 1 din Chişinău, Ioan Nelidov (1799-1853), consilier de stat, mort de holeră, Nelidov, Alexandru (1835-1910), a fost ambasador și un reprezentant autentic al politicii externe a Rusiei de la finele secolului XIX. Descendent dintr-o ramură a neamului Otrepiev, menţionată documentar încă în sec. XIV. Ruşi de origine poloneză. Mama lui a fost Alexandra Ianovski (+ 1884).
Absolvent al Liceului Regional din Chişinău, promoţia anului 1850, a fost director al Cancelariei diplomatice a Marelui Stat-Major ruso-român din războiul cu Turcia (1877-1878). Este unul dintre autorii tratatului de la San Sebastiano. Din 1882, ambasador la Constantinopol, la Roma din 1897 şi la Paris din 1904 şi până la deces. A fost căsătorit cu prinţesa Olga Dimitrie Hilkov, iar fiul lor Dimitrie a fost şi el ambasador căsătorit cu Maria Teodor Mavrocordat.

Dragomani, adică translatori pe lângă o ambasadă, au fost doi reprezentanți ai familiei Neaga, unchi ai poetului Alexei Mateevici.
Eugraf Neaga a întocmit Genealogia preoţilor din familia Neaga (în manuscris). Pe baza informaţiei din acest manuscris N. Popovschi a elaborat o spiţă pe care a publicat-o în monografia despre istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea, alăturându-i şi o notiţă explicativă:

Familia „Neaga”, după o versiune, se trage din părinţii „Neaguş” din Munte-Negru, după alta – de la cuvântul sârb „Neagu” – „Nicolae”. În a doua jumătate a v. al XVIII-lea, un membru din această familie, tatăl preotului Ioan, fugind de prigonirile turceşti, s-a aşezat cu traiul în Basarabia. Preotul Ioan (1780-1825) a avut trei feciori: Anastasie (1808-1885), Sofronie şi Vasile (1823-1878), consul în Turcia. Anastasie a fost preot şi a fost tată a cinci băieţi: Ioan, preot (1834-1901), Luca, consul în Creta, Ştefan, Constantin, Vasile, preot (1885-1906). Ioan a dus mai departe viţa, dând viaţă la doi băieţi: Eugraf şi Mihail, preot (1873-1924). Vasile a avut şi el doi băieţi: Anastasie, preot, şi Gheorghe, preot.

Despre Vasile Neaga găsim informaţii interesante în diferite izvoare. În cartea lui P.A. Lotoţchi Spisok i kratkie biografii okoncivşih polnîi kurs Kişiniovskoi Duhovnoi seminarii citim:
Neaga Vasile, fiul preotului Ioan din s. Sângera, judeţul Chişinău, s-a născut în anul 1822. A absolvit Academia Teologică din Petersburg. A exercitat funcţia de dragoman în România, consul în Turcia. În anul 1872 a demisionat; a decedat în 1879 la Chişinău.

Iar în studiul Preotul basarabean Al. Mateevici Petre V. Haneş scrie: „Un frate al protopopului Neaga vorbea 12 limbi, învăţate parte prin şcoli, parte singur. Îşi făcuse studiile la Seminarul din Chişinău şi la Academia Teologică din Petersburg. Ca student, aici dăduse lecţii lui Lev Tolstoi şi unui frate al său.”

O carieră de invidiat a făcut şi fratele lui Ioan – Luca Neaga. În cartea lui P.A. Lotoţchi găsim inserată biografia unui unchi al lui Al. Mateevici: „În anul 1857 au depus cereri şi au părăsit despărţitura medie a seminarului şi au fost admişi la învăţătură în şcolile superioare laice – Ivan Koriukov (fiul preotului Ioan, gub. Poltava) şi Luca Neaga (fiul preotului Anastasie, jud. Chişinău). Ultimul până în 1863 a exercitat funcţii la Direcţia gubernială basarabeană; a învăţat în Universitatea din Sankt Petersburg; a fost funcţionar la Departamentul asiatic; începând cu anul 1878 a fost dragoman în România, consul la Salonic, consul pe insula Creta şi la Smirna. În anul 1902 a demisionat. A decedat în 1908 în Basarabia”.

Era firesc pentru Basarabia ca unul dintre urmașii lui Manuc-Bei să revină pe orbita diplomatică a Rusiei, acesta fiind baronul Mauriciu Fabian Schilling (Sankt Petersburg – septembrie 1934, Paris), senator, consilier de taină, mareşal al curţii imperiale. Strănepot al basarabeanului Manuc-Bei.

A făcut studii la Universitatea din Moscova. Din 1894 a întrat în serviciul Ministerului de Externe, trecând cariera sa diplomatică la Haga, Viena, Roma şi Paris. Fiind numit director de cancelarie al acestui minister (1911-1916), alături de Sazonov a condus tratativele de alianţă cu România. În 1914 a însoţit pe împăratul Neculai II la Constanţa, unde a fost decorat cu „Steaua României”, intrând în legături de amiciţie cu Ion I.C. Brătianu. În 1916, a fost numit senator, apoi consilier de taină şi mareşal al curţii. După revoluţie se refugiază în străinătate. În 1933 a locuit la Hânceşti, la conacul străbunicului său, ocupându-se de arhiva familiei.

Reprezentant al unui neam care a dat Basarabiei exponenți de frunte în viața socială și cea politică, neamul Catargi nu putea să nu dea și diplomați.

Mihail Catargi (24.VII.1878, Chişinău – 3.II.1958, Bucureşti, Cimitirul „Bellu”).

A fost filozof, publicist și diplomat. S-a născut în familia mareşalului nobilimii Ioan Egor Catargi, iar casa lor de pe str. Columna 106 este astăzi una dintre cele mai frumoase în Chișinău. În 1896 a absolvit Liceul nr. 1 din Chişinău. Plecând la Moscova, studiază la Colegiul lui Katkov, pe care îl absolveşte în 1900. Îşi continuă învăţătura în Germania, la universităţile din Berlin, Heidelberg şi Strasbourg. În 1910, obţine titlul de doctor în filozofie. Peste un an este numit secretar al Consulatului rus de la Roma, în 1913 – ataşat la Ambasada Rusiei în Germania.

La începutul războiului din 1914 trece prin mai multe greutăţi şi pericole pentru a ajunge acasă. Până în aprilie 1917 a lucrat la Ministerul de Externe. După revoluţia din octombrie se refugiază la Odesa, revenind la Chişinău chiar în preajma evenimentelor Unirii.
A fost ales preşedinte al Asociaţiei Proprietarilor de Pământ. A contribuit la procurarea unei tipografii româneşti şi la editarea ziarului Dezrobirea. Reforma agrară l-a sărăcit nespus, urmând să-şi ducă existenţa între cărţi şi amintiri, murind departe de casă, într-o stare de nostalgie de nedescris.

O altă figură necunoscută este Boris Constantin Arseniev, şambelan şi viceguvernator al Basarabiei, a fost un urmaş al tătarului Oslan-Murza, care la 1389 a intrat în serviciul Rusiei. Ataşat de Basarabia a solicitat în 1910 înscrierea sa în rândurile nobilimii locale. Era fiul academicianului Constantin Arseniev. A fost consul general în India, secretar la ambasadele Rusiei din Washington, Peking şi Bucureşti. După părăsirea serviciului diplomatic a preferat să se stabilească cu traiul la Chişinău. Rădăcinile lui basarabene prezentate de Gheorghe Bezviconi în volumul II „Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru” (Bucureşti, 1943) erau viguroase: „Sergiu, colonel, comandant al cetăţii Cetatea-Albă, fiul lui Ioan Danilă şi fratele lt.-generalului Pavel (1770-1840). Văduva sa, Ana, fata lui Vasile Voeikov, moşieriţă la Şabolat (Cet.-Albă). Fiica lor: Tatiana general Zagorski, iar fiul, Vladimir (1816- 1859), director silvic, a fost tatăl Mariei V. Okulicz”.

Deși a făcut parte din altfel de diplomație, adică cea sovietică, apărută după 1917, Daniil Ridel (1884, Corneşti, jud. Bălţi – 26.X.1933, Moscova), revoluţionar de profesie, a fost și diplomat.

După studiile făcute la şcoala orăşenească din Chişinău, a lucrat zeţar la o tipografie. Din 1901 membru al unui cerc ilegal. Este arestat pentru participare la prima demonstraţie politică din Chişinău. Din 1902 membru al PMSDR din Chişinău. Adept al liniei bolşevice.

În martie 1904 este din nou arestat, iar în noiembrie 1904 eliberat din închisoare şi se angajează zeţar la ziarul Bessarabskaia jizni. Peste un timp a trecut să lucreze la Odesa unde se ocupa de organizarea unei tipografii ilegale şi de editarea broşurilor revoluţionare. Aici a cunoscut personalităţi de marcă ale partidului: E. Iaroslavski, S. Gusev, R. Zemleacika, L. Stal ş.a. În luna mai 1907 figurează pe lista Tribunalului Militar districtual ca uneltitor împotriva statului şi, ca să nu se pomenească în Siberia, preferă emigrarea în Vest, nimerind mai întâi la Viena, iar din 1911 la Paris, unde l-a cunoscut pe Lenin.

După revoluţia din februarie 1917 a lucrat la Odesa. Participant la Congresul al doilea al Sovietelor de pe Frontul Român, al Flotei Mării Negre şi districtului Odesa, a primit misiunea să lucreze în cadrul comisariatului internaţional al acestei organizaţii. După ocuparea Ucrainei de către trupele germane este rechemat la Moscova, unde activează în cadrul mişcării comuniste internaţionale. În ianuarie 1919 trece linia frontului ajungând la Odesa alături de alţi comunişti străini printre care se afla franțuzoaica Janna Laburb. La Kiev alături de Jacques Sadoul, internaţionalist francez, organiza grupe comuniste pentru străinătate. În toamna anului 1919 trece în ilegalitate şi pleacă în Italia, se stabileşte la Torino, colaborează cu ziarul socialist Ordine nuovo.

În luna mai 1920 vine la Moscova ca membru al delegaţiei partidului socialist italian şi participă la Congresul al doilea al Internaţionalei Comuniste. Se întâlneşte cu Lenin căruia i-a transmis raportul secţiei Torino al partidului, având ca temă ideea: Pentru împrospătarea partidului socialist.

Din 1924 este trimis de către CC al PC(b) la muncă diplomatică. A participat ca expert sovietic la Conferinţa sovieto-română de la Viena (1924). A fost prim-secretar al Ambasadei URSS în Italia, apoi în Grecia şi Danemarca. Din 1928 – consul al URSS la Genova. În 1931 este rechemat la Moscova pentru a lucra în Internaţionala Comunistă.

Am prezentat mai sus doar spicuiri din marea oaste a diplomaților basarabeni și nu putem să nu fim mândri că-i avem în analele istoriei noastre…