Câți ruși s-ar opune de fapt războiului din Ucraina. Sondajul secret al Kremlinului
Jurnaliștii de investigație de la Meduza au obținut un sondaj de opinie închis comandat de Kremlin care arată că, în pofida propagandei de stat și a cenzurii totale instaurate, un număr neașteptat de mare de ruși vor „oprirea imediată” a războiului din Ucraina.
Sondajul a fost efectuat la sfârșitul lunii iunie printr-un ordin al Administrației Prezidențiale de la Moscova, respondenților punându-li-se întrebarea:
„Unii spun că luptele din Ucraina ar trebui oprite cât mai curând posibil. Alții cred că luptele nu trebuie oprite acum. Ce punct de vedere este cel mai aproape de tine – primul sau al doilea?”
Potrivit documentelor obținute de Meduza, un site de investigații rusesc ce operează în afara țării, 30% dintre cei care au răspuns întrebare au răspuns că ostilitățile din Ucraina ar trebui „oprite cât mai curând posibil”.
Alți 13% au precizat că le este greu să răspundă în timp ce 57% dintre respondenți consideră că războiul din Ucraina ar trebui continuat.
Jurnaliștii de la Meduza afirmă că autenticitatea documentelor a fost confirmată de o sursă din cadrul Kremlinului, care a văzut la rândul său sondajul efectuat de către VCIOM, centrul rus pentru sondarea opiniei publice.
Majoritatea tinerilor ruși resping războiul din Ucraina
Rușii cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani resping în proporție de 43% războiul și doar 41% susțin continuarea ostilităților. În general, cu cât respondenții sunt mai în vârstă, cu atât susțin mai mult „operațiunea militară specială”.
De exemplu, în rândul respondenților de peste 60 de ani, 72% s-au declarat în favoarea continuării invaziei.
În ceea ce privește grupa de vârstă 18-24 de ani, 56% sunt pentru încheierea războiului și doar 19% sunt pentru continuarea sa.
Poate în mod surprinzător, în cele mai importante centre urbane ale Rusiei, Moscova și Sankt Petersburg, doar aproximativ 40% din locuitori doresc încetarea ostilităților, iar 48% sunt în favoarea continuării acestora.
VCIOM nu a făcut publice aceste date, Meduza notând că pe site-ul centrului pot fi găsite rezultatele unui alt sondaj din iunie despre „operațiunea militară specială”.
Potrivit acestuia, 72% dintre respondenți „mai degrabă susțin” războiul, 17% „mai degrabă nu îl susțin”, iar 11% spun că le este greu să răspundă la întrebare.
Aceste rezultate sunt mai în linie cu un alt sondaj comandat de Kremlin și efectuat de VCIOM mai devreme în cursul lunii iunie, care afirmă că peste 80% din ruși au încredere în președintele Vladimir Putin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!