Mă tot uit la televizor cu speranţa de a auzi nişte dezbateri sănătoase şi inteligente asupra problemelor oraşului nostru, tot aştept să mi se spună cu claritate: iată problema şi iată rezolvarea. În locul acestora însă mi se bagă pe gât spectacole, demagogie, replici otrăvite. Şi dacă domnii candidaţi nu-mi oferă ce aştept – şi anume, analize calme -, încep să discut cu mine însumi. Adică, să-mi fiu mie însumi şi candidat, şi alegător. Iar primul lucru pe care îl facem noi împreună – eu candidatul şi tot eu alegătorul – este, de pildă, să comparăm ce au izbutit ultimii doi primari ai Chişinăului, Serafim Urecheanu şi Dorin Chirtoacă. De la Urecheanu ne-au rămas în minte amândurora câteva lucruri – îmbunătăţirea unor şosele, deschiderea unor linii noi de troleibuz, procurarea de ambulanţe. Asta în vreo zece ani… Dorin Chirtoacă a reuşit cam tot atâtea acţiuni mari – îmbunătăţirea unor şosele, rezolvarea problemei mirosului din oraş, instalarea unor jocuri pentru copii în tot municipiul şi procurarea de troleibuze – numai că nu în zece, ci în doar patru ani. Este un progres în raport cu Urecheanu? ne întrebăm noi, eu candidatul şi eu alegătorul. Evident! ne răspundem.
Totuşi, candidatul din mine susţine orgolios că se putea face şi mai mult. Alegătorul cade de acord, dar vrea, totodată, să audă şi nişte argumente drept dovadă. Aici eu, ca şi candidat, mă blochez, pentru că nu mă pricep la administrarea oraşului şi aştept un ajutor în acest sens, adică, nişte angajamente de la adevăraţii candidaţi. Dar de la ei îmi vin doar fraze generale, acuze şi înţepături. Când îi asculţi pe aceşti inşi, ai impresia că parcă ar fi nişte extratereştri. Din vorbele lor ar rezulta că până la 5 iunie 2011 vom avea oraşul pe care îl avem – cu bugetul, serviciile, specialiştii şi ritmul lui de dezvoltare -, iar odată cu venirea lor la primărie toate vor deveni „extraterestre”: bugetul va fi de vreo zece ori mai mare, serviciile şi specialiştii vor fi la nivelul celor din Occident, iar ritmul de dezvoltare al capitalei va fi pur şi simplu demenţial.
Am obosit să tot aud refrenul „Bani în Chişinău sunt, ei trebuie găsiţi!”. Este o banalitate pe care o repetă toţi, de la posesorii de jeepuri până la boschetari. Domnilor politicieni, nu-mi mai spuneţi atâta că bani sunt, daţi-mi măcar un exemplu concret cum pot fi găsiţi aceşti bani. Le-aş mai propune alegătorilor un exerciţiu pe care îl fac eu. Să-şi imagineze că sunt în iunie 2015, la sfârşitul mandatului unui Dodon sau Bodiu sau Buliga sau Chirtoacă sau… Oare vom putea spune atunci că, iată, gata, a încetat plombatul-cârpitul şoselelor, că am rezolvat problema gunoaielor, că vor înceta să crească preţurile, că nu vom fi hărţuiţi atâta de „Termocom” etc., etc.?
Şi, în general, stimaţi alegători, să nu mai participăm la campania electorală pe care ne-o impun politicienii, ci să ne organizăm fiecare „campania” lui şi, la 5 iunie 2011, să luăm o decizie în conformitate cu conştiinţa noastră, nu cu bălăcăreala lor.
P.S. Din păcate, munca asupra unei emisiuni de televiziune, precum şi a unor proiecte literare nu îmi mai lasă timp pentru a susţine în continuare această rubrică. Îmi iau o pauză, cu speranţa de a reveni. (C. C.)
