Ce este limonada neagră și la ce te ajută

Limonada neagră a devenit un trend pe Instagram și foarte multe persoane o consumă pentru că aduce multe beneficii pentru sănătate.
Ce este limonada neagră?
Culoarea inedită este conferită de utilizarea cărbunelui activ care transformă o limonadă obișnuită în una mult mai sănătoasă, după cum susțin specialiștii.
Cărbunele activ a ajuns să fie în vogă anul acesta, iar stiliştii alimentari au ajuns să-l folosească în preparate culinare pentru a obţine un contrast puternic şi neobişnuit. Aşa au apărut îngheţata neagră, chiflele negre, un latte negru și acum limonada neagră.
Cărbunele activ sau cărbunele medicinal este folosit de peste 10.000 de ani în medicina alternativă. El a fost recunoscut pentru proprietăţile sale benefice asupra sistemului digestiv, dar şi pentru capacitatea lui de a absorbi toxinele favorizând eliminarea lor.
Este un compus natural obţinut prin arderea unor diverse elemente de materie organică precum lemnul, nuca de cocos, coji de nuca de cocos, după care este tratat ca să devină activ.
La ce ajută limonada neagră?
Datorită cărbunelui activ, limonada neagră are un puternic efect detoxifiant, favorizând eliminarea toxinelor din corp. A ajuns un adevărat trend pe instagram, unde foarte multe persoane postează fotografii cu această băutură, susținând că au ales să o consume penntru că este un bun detoxifiant.
Potrivit studiilor, cărbunele activ ajută la scăderea colesterolului rău, alungă mahmureala și îmbunătățește funcțiile biliare.
Cărbunele activ este folosit uneori în caz de diaree, intoxicație cu alcool sau pentru diverse infecții intestinale. Scopul lui este acela de a se lega de particulele care determina problemele și să favorizeze eliminarea lor din tractul gastrointestinal.
Trebuie să fii atentă la consumul acestei băuturi, deoarece poate să interacționeze cu anumite medicamente, deoarece cărbunele poate să absoarbă și anumite substanțe benefice, avertizează un medic naturopat citat de site-ul simplemost.com.
De aceea, este de preferat să aștepți două ore după administrarea unui tratament, înainte de a consuma limonada neagră.
