Ce fel de ochelari alegem ca să vedem viitorul? VUCA, BANI, RUPT, TUNA sau MPH?

Este război la granița României, inteligența artificială se insinuează în lume noastră, pe piețele financiare acțiunile vedetă performează teribil, cu o volatilitate anormal de ridicată, intrăm în perioada pre-electorală cu o țară condusă de o coaliție de stânga-dreapta. Pe scurt, anul se anunță pe scurt cu turbulențe, incertitudine și, ambiguitate. Am să prezint diverse moduri de a vedea viitorul, concepute pentru vremurile pe care le trăim.

• VUCA (Volatile, Uncertain, Complex and Ambiguous): acronimul a fost inventat de Warren Bennis si Burt Nanus și a apărut în 1986 în cartea lor ”Leaders: The Strategies for Taking Charge”
• BANI (Brittle, Anxious, Non-Linear and Incomprehensible): acronim creat de Jamais Cascio în 2018 ca un model de a interpreta lumea și de a efectua predicții despre viitor. Este un model alternativ la VUCA, ceva mai recent, care prinde din ce în ce mai multă tracțiune în anumite medii de analiză. Cum se vede România prin perspectiva BANI?
• RUPT (Rapid, Unpredictable, Paradoxical, Tangled), sistemul folosit de Centre for Creative Leadership in SUA.
• TUNA (Turbulent, Uncertain, Novel, Ambigous) acronim folosit la universitatea Oxford.

Sumarizând aceste puncte de vedere, lumea în care trăim poate fi caracterizată ca fiind volatilă, incertă, complexă, ambiguă, fragilă, anxioasă, non-lineară, incomprehensibilă, paradoxală, încâlcită, și turbulentă.

Lumea este volatilă: Apar fenomene neașteptate cu durată imprevizibilă care generează instabilitate. Cel mai bun exemplu în România și Europa sunt prețurile la energie din ultima perioadă. Vorbim în acest caz de o volatilitate exogenă. Volatilitatea este o constantă a ultimilor ani și pe piețele financiare, prețul acțiunilor înregistrând fluctuații majore în plus sau minus.

Volatilitatea este un fenomen măsurabil, și există sau pot fi concepute modele matematice-statistice care să facă oarecum previzibil viitorul chiar și în condiții de volatilitate

Volatilitatea la anumite produse, (de exemplu petrol sau gaze) se poate combate prin rezerve care se constituie în perioadele de prețuri mici și se folosesc în puseurile de creștere de preț. Cei care au stocuri pot să se asigure de profitabilitatea stocurilor existente prin hedging la preturi undeva în intervalul dintre extreme.

Lumea este incertă: Incertitudinea este o situație în care un fenomen este cunoscut dar rezultatele sale finale sunt necunoscute, dar se pot formula scenarii alternative de viitor. De exemplu, dacă aruncăm o monedă putem spune că rezultatul este incert, dar probabil va fi cap probabil va fi pajură, si foarte puțin probabil moneda va rămâne pe cant. Un astfel de fenomen este războiul de la granița României, care este un fenomen cunoscut cu rezultate finale necunoscute, dar care se pot cuantifica în scenarii previzibile.

În situațiile de incertitudine, după determinarea scenariilor posibile de rezultate, singura soluție posibilă este să „trișăm”. Asta înseamnă să încercăm să influențăm rezultatul pentru a minimiza probabilitatea rezultatului negativ și a maximiza probabilitatea rezultatului pozitiv. Dacă ne referim la exemplul cu războiul din Ucraina, a „trișa” poate însemna o mulțime de lucruri care să stimuleze probabilitatea unui rezultat favorabil pentru noi. Atenție, scenariile de final sunt complexe, și cea mai favorabilă poziție pentru noi poate însemna anumite costuri și beneficii în raport cu Ucraina și alte costuri și beneficii în raport cu Rusia, la care se adaugă costuri și beneficiile în raport cu partenerii noștri.

Lumea este complexă: Complexitatea se referă la modul în care fenomenele sunt interconectate în moduri care fac extrem de dificilă analiza și identificarea soluțiilor.

Dacă ne referim la cele două exemple anterioare, volatilitatea prețurilor energiei și războiul din Ucraina, este clar că aceste două fenomene sunt legate, și că orice analiză încercăm să facem trebuie să rezolve această legătură între un fenomen imprevizibil și fenomene volatile pentru a lua decizii care să aducă stabilitate în interiorul țării. De fapt exemplele așa cum le prezint eu sunt simplificate și sub aspectul volatilității și al incertitudinii și al complexității.

Pentru rezolvarea problemelor complexe este nevoie de competențe, aptitudini și puncte de vedere diverse. Soluțiile la astfel de probleme sunt variabile, de la simplitatea tăierii nodului gordian de către Alexandru până la strategii complexe multidimensionale multi-anuale într-un context internațional. Astfel de soluții, dacă eliminăm exemplul anecdotic al nodului gordian, sunt soluții care se obțin din munca unor colective de specialiști și oameni cu experiență (think-tank). Sunt curios câte astfel de colective avem.

Lumea este plină de ambiguitate: este o prezență a neclarității în relații dintre entități și fenomene. Nu există precedente utilizabile, până și necunoscutele au necunoscute. În sens strategic de regulă ambiguitatea se referă la neclaritatea obiectivelor, nu știm ce vrem, prin urmare stakeholderii nu se pot poziționa coerent în raport cu entitatea și entitatea nu se poate poziționa corect cu stakeholderii. Personal eu privesc ambiguitatea ca internă și externă. De exemplu, în cazul fenomenelor de volatilitate a prețurilor energiei, gazelor și petrolului, în contextul fenomenului război în Ucraina nu este foarte clar ce scenariu de soluționare ne dorim. În același timp, nu există precedente similare la care să ne raportăm, și nu știm nici ce vrea Rusia nici ce vrea Ucraina, nici ce vor în final marii producători de energie, s-ar putea ca nici ei să nu știe ce vor.

Există două răspunsuri la ambiguitate, unul care se referă la ambiguitatea internă și unul care se referă la ambiguitatea externă. Ambiguitatea internă este de regulă soluționată prin stabilirea de obiective care să permită concentrarea eforturilor și să evite difuzarea și disiparea efortului. În cazul României, trebuie să fie foarte clar ce scenariu energetic și de vecinătate ne dorim. Pe undeva, cel puțin parțial ar trebui ca producătorii de energie, pe de o parte, Ucraina și Rusia, pe de altă parte, să știe ce vrem noi, pentru a se poziționa în relație cu ceea ce ne dorim noi, sau cu ceea ce vrem noi să creadă că ne dorim. Pentru a soluționa problema ambiguității externe, trebuie experimentat răspunsul actorilor relevanți la diverși stimuli pentru a încerca să descoperim cât mai corect ce obiective au și cum văd relația cu noi în diverse scenarii.

Lumea este fragilă (Brittle): Fragilitatea se referă la sisteme pe care oamenii au contat de foarte multă vreme care devin rapid nefuncționale, fără să existe alternative imediate ușor accesibile. M-aș referi în acest caz la trei fenomene exemplificative, pandemia Covid, războiul din Ucraina, și piața energetică. Sistemul de sănătate s-a confruntat cu o pandemie pentru care nu era pregătit, și, cred că nici în ziua de azi nu este pregătit. Pentru bolnavii cronici care aveau nevoie de tratamente permanente criza COVID a fost un dezastru, pentru că brusc serviciile de sănătate care erau concepute pentru situații normale nu au mai funcționat. Nu cred că se poate cuantifica suferința provocată de triajul epidemiologic celor care au suferit traumatisme și, probabil nu putem determina nici măcar câte decese a provocat triajul însăși. Oricum, scenele de a începutul crizei COVID cu medicii îmbrăcați în saci de gunoi lipiți cu bandă adezivă spun volume despre ceea ce înseamnă un sistem nepregătit să facă față la o criză. Însăși răspunsul macroeconomic a fost la nivel internațional și național un dezastru economic în sine. Consecințele le vedem astăzi în inflația generalizată și fragilitatea finanțelor publice din toată lumea la nivele fără precedent.

Dacă ne referim la războiul din Ucraina, era un scenariu posibil ca Ucraina să se prăbușească în câteva zile. Eram pregătiți în vreun fel dacă ofensiva continua dincolo de Ucraina în România? Un scenariu improbabil, dar nu imposibil.

Pentru piața energetică, s-au decuplat centrale pe cărbune, dar s-au lăsat în stare de conservare capacități de producție în caz de criză energetică? Aveam stocuri rezervă de stat de petrol și gaze? Pentru ce interval de timp și ce context? Să înțeleg că rezerva de bani și aur de la BNR ar trebui să acopere orice situație? Mă tem că banii rezolvă problemele de multe ori prea tarziu.

Combaterea fragilității se poate realiza prin reziliență și rezerve. Sistemele rigide trebuie să devină flexibile. O problemă majoră este când sistemele sunt rigide și întâlnesc o situație nouă. Procedurile normale creează algoritmi de decizie optimi pentru vremuri normale. În prezența anormalului algoritmii de decizie procedurali generează invariabil soluții greșite. Culmea este că decidenții însăși poate știu că deciziile sunt greșite dar sunt încorsetați în proceduri și reguli care nu le permit să ia deciziile corecte.

Nu există un răspuns predefinit la întrebări care nu au fost puse.

O mare parte a problemelor este neglijarea scenariilor percepute ca improbabile sau imposibile. Mi-a plăcut enorm un pasaj dintr-un film SF, World War Z, în care un personaj descrie răspunsul Israelului la o epidemie incredibilă. Ar merita revăzut pasajul. Ca idee, atunci când toată lumea este de acord că ceva este imposibil trebuie să fie cineva care să spună că este posibil și să caute o soluție în scenariul respectiv. Întotdeauna trebuie să existe un avocat al diavolului.

Ce facem dacă fabrica BASF (Ludwigshafen cred că este locația) se blochează din cauza lipsei de gaz metan? Este un nod central pentru toată industria și agricultura europeană și mondială. E o întrebare care ar trebui să aibă un răspuns la Ministerul Industriilor și niște rezerve strategice undeva în România și eventual un scenariu, cu politici și instrumente și tot ceea ce presupune asta. Câte astfel de întrebări există și pentru câte astfel de situații nu suntem pregătiți?

Lumea este non-lineară: În foarte multe raționamente pe care le facem gândim la modul linear, adică, dacă în trecut a fost starea A în prezent este starea B, din starea A și starea B estimăm în viitor starea C care este un rezultat al stării A și B, și a tendinței relevate de diferența dintre cele două. Așa funcționează de regulă lucrurile în timpuri normale. Problema este că lumea nu funcționează mecanic, linear, ci într-un mod mult mai complex, motiv pentru care dacă în trecut a fost starea A și în prezent este starea B în viitor poate fi starea XY care nu poate fi prevăzută prin nici un algoritm linear de gândire. Previzionarea este imposibilă cu orice grad de certitudine pe care să putem conta.

Răspunsul la probleme neprevăzute este improvizația. Trebuie să acceptăm că nu putem avea proceduri, norme, prevederi, instrucțiuni, algoritmi pentru orice situație. Ne putem pregăti pentru scenariile previzibile dar trebuie să acceptăm că ne vom confrunta cu imprevizibilul.

Atunci când apare o situație neprevăzută se pune întrebarea ce sisteme sunt limitate în opțiuni la soluții care nu țin cont de noua situație. Dacă este o situație de criză, ce gestionar de rezerve nu poate elibera din stoc rezerve pentru că exact această situație nu a fost prevăzută? Dacă trebuie urgent cumpărate măști și costume de protecție, ce prevedere legală blochează sau încetinește achiziția de măști și costume de protecție?

Lumea este dominată de anxietate: este un sentiment uman și social, un fenomen de frică combinat cu revoltă, presiunea unui pericol nedefinit. Uneori ne este frică de foamete, de frig, de ratele la bancă de o mulțime de lucruri. Problema majoră este că avem tendința de a fi foarte receptivi la informațiile care ne hrănesc anxietatea și avem tendința de a respinge informațiile care ar trebui să o calmeze. Această tendință este accelerată și augmentată de Social Media. Oamenii tind să caute și să prefere stimulii care le hrănesc anxietățile lucru care este favorizat de algoritmii de funcționare ai Social Media. Social Media tinde să ne ofere ceea ce vrem să vedem, ceea ce căutăm, ceea ce ne dorim, prietenii care ne aprobă, ne confirmă și ne adulează și să ne ferească de ceea ce nu dorim să vedem, de oamenii care nu ne plac, de ideile care nu ne sunt confortabile. Motivația este simplă, nu este neapărat o conspirație, pur și simplu preferințele noastre sunt ceea ce le permite să ne capteze atenția, și, implicit ceea ce pot să transforme în bani prin transformarea atenției noastre în vehicul pentru publicitate. De asemenea informațiile despre preferințele noastre alimentează proiectarea de bunuri și servicii pe care le-am cumpăra, deci devin informații de marketing comercial sau politic extrem de valoroase. Pentru că anxietățile noastre ne motivează preferințele de căutare și atenția automat le transformă în mecanisme de selecție a informațiilor, adevărate, false sau de orice fel care ne sunt servite de platforme, ceea ce face ca anxietatea să fie amplificată. Atunci când contextul devine anormal, frica și individualismul sunt hrănite de anxietate blocând capacitatea de decizie de grup coerentă.

Un răspuns posibil la anxietate este empatia. Trebuie să înțelegem și să acceptăm că cei din jur, și cei mai departe de noi suferă și le este frică. Trebuie să ne orientăm spre a ajuta, a sprijini, a susține pe cei din jur, și să lansăm mesaje în acest sens. Un exemplu foarte bun a fost răspunsul la războiul din Ucraina in sensul ajutorării refugiaților.

Un alt răspuns este să conștientizăm în ce fel furia și neîncrederea ne blochează răspunsurile la crize. Cel mai prost scenariu este cel în care în contextul unei situații de criză se începe o vânătoare de vrăjitoare și de vinovați pentru nerespectarea normelor și procedurilor. Dacă ne aflăm în situația în care tocmai am constatat că situația este anormală, cea mai mare greșeală este să pedepsim pe cei care ies din modul de decizie normală pentru a lua decizii anormale dar adaptate la noul context.

Lumea este incomprehensibilă: se referă la starea de confuzie, dezinformare, distragere a atenției în care ne aflăm atunci când evenimentele de natura crizelor ne lovesc. Informațiile sunt contradictorii, irelevante, și de foarte multe ori greșite intenționat sau neintenționat, și aproape întotdeauna atenția noastră este distrasă de probleme irelevante în noul context.

În Vestul mai evoluat, au descoperit recent că sunt 81 de genuri față de 72 în 2022, noi, mai înapoiați avem doar două deocamdată, bărbați și femei. Inteligența povestitoare ChatGPT este noua chestie, în timp ce pe la noi, calul duce acasă bețivanul. În China au bănci 100% fără angajați, plata se poate face prin recunoaștere facială, și oamenii au Scor Social. În câteva țări statul poate localiza fiecare cetățean prin mai multe mijloace, unde se află, ce face, și cu cine se întâlnește. Banii s-ar putea să treacă pe tehnologia blockchain și să permită trasarea tuturor tranzacțiilor pe care le-au intermediat, cu nume, prenume adresă și CNP. Piața crypto s-a dezvoltat, a ajuns la trilioane de dolari și s-a prăbușit și cei mai mulți dintre noi nici nu am înțeles despre ce a fost vorba. Nici nu ne putem imagina acum ce gen de criză pot genera aceste evoluții, pentru că nici măcar nu putem înțelege problema în sine. Complexitatea societății actuale este atât de ridicată încât problemele cu care ne vom confrunta sunt de neimaginat.

Răspunsul posibil este să credem în propria intuiție-capacitatea de a accepta indicarea unor probleme chiar și atunci când aparenta pare să indice că totul este normal. Specia umană a supraviețuit și s-a adaptat într-un context care a fost mereu mai mult sau mai puțin imprevizibil. Trebuie să fim perceptivi la ceea ce ne spune instinctul, sau, și mai bine, ceea ce le spune instinctul celor care de obicei au instincte bune. Este vorba de acel instinct care spune unui om, atunci când pădurea tace că urmează să se întâmple ceva și că e cazul să intre în stare de alertă. Este vorba de acel instinct care când e soare, frumos, si totul este minunat ne spune că ceva este în neregulă. Este acel instinct pe care îl are o mamă atunci când e un anumit gen de liniște în camera copiilor și care îi spune că copii fac o prostie.

Uneori instinctul ne spune că ceva ce pare bun și frumos este în final rău și va duce la ceva nedorit. Este cazul să fim atenți mereu la acest instinct, uman, non artificial, rezultatul a zeci de mii de ani de evoluție cum ar spune unii, un dar de la Dumnezeu cum ar spune alții.

Schimbările lumii se petrec cu rapiditate: schimbările au loc cu viteză mare, fenomenele se dezvoltă cu mare viteză, timpul de reacție trebuie să fie foarte scurt. Dacă ar fi să luăm un exemplu este evoluția pieței între două situații financiare. O firmă cu o situație financiară care nu indică nici un pericol la sfârșit de an poate fi pe un nou context de piață în câteva luni care să o pună în situație de faliment. Bugetul unui stat pe un an adoptat la începutul anului poate să fie complet neadecvat în câteva luni datorită unor fenomene care nu erau previzibile sau erau privite ca improbabile.

Răspunsul la rapiditatea schimbărilor poate fi un sistem informațional în esență simplificat dar mult mai rapid în primă fază și un sistem de conectare informațională real-time în faza a doua. Informația trebuie să circule suficient de rapid pentru ca să fie utilă decidenților. Un exemplu în acest sens sunt situațiile statistice. Datele despre PIB corecte și detaliate sunt disponibile mult după ce au loc fenomene și se iau decizii pentru care ar fi foarte utile. Aici ne poate salva tehnologia prin proiectarea și implementarea unor sisteme de colectare și procesare a datelor la un nivel fără precedent dar la nivelul tehnologiei informatice actuale.

Lumea este plină de paradoxuri: situații în care logica obișnuită nu funcționează, situații în care fenomene care par contradictorii se manifestă simultan. De exemplu paradoxul cantității de monedă este o situație în care creșterea masei monetare deși ar trebui să genereze creșterea consumului prin creșterea ofertei de bani pentru bunurile și serviciile de pe piață, duce la scăderea consumului. Un alt paradox deja cunoscut este relația ciudată dintre salarii și productivitate. Între anumite limite scăderea salariilor crește productivitatea, între alte limite o scade, respectiv creșterea salariilor crește productivitatea între anumite intervale o scade în alte intervale.

Paradoxurile sunt de multe ori generate de o înțelegere superficială și de idei preconcepute despre societate și cum ar trebui să reacționeze ea la anumiți stimuli. Răspunsul la paradoxuri este cercetarea, analiza profundă a problemelor cu care ne confruntăm, și, invariabil, necesitatea reevaluării premiselor raționamentelor cu care operăm.

Lumea este încâlcită: în lumea în care trăim conexiunile între fenomene sunt foarte puternice dar nu sunt evidente. Trebuie efort de descifrare a conexiunilor și informații care sunt arareori disponibile.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contribuotrs.ro