Că poziția de demnitar public nu înseamnă automat că ești în postura de la care să poți pune la punct pe cine vrei, în orice domeniu, ca să nu mai vorbim despre faptul că nu te face, nicidecum, deținător al adevărului absolut în domenii cu care ai doar relații de concubinaj intelectual. Că atunci când copiii din clasele primare fac bășcălie pe seama discursurilor tale e periculos să te iei de guler cu comunitatea științifică a țării.
Nu ar mai trebui să explici de ce te-a luat gura pe dinainte și care au fost resorturile viscerale care te-au determinat să insulți, de-a valma, oameni care nu înțeleg că limba, istoria și tradițiile pot fi obiect de troc politic. Că orice acțiune a ta declanșează și o reacție și ca politician trebuie să îți asumi sancțiunile opiniei publice când părăsești tarlaua.
Și, în fine, că atunci când încalci toate aceste reguli, ca persoană publică, nu trebuie să te mire când devii, instantaneu, subiect de pamflet.
