Ce pedepse riscă braconierii care taie ilicit arbori sau pomi pentru Crăciun
Aceste acțiuni sunt o necesitate în sezonul rece al anului, când se înregistreză mai multe ilegalități. Cele mai frecvente sunt: tăierea ilicită a arborilor, lemn de foc sau Pomi de Crăciun, și în sezonul de vânătoare (22 noiembrie – 31 decembrie) cazurile de braconaj, transmite UNIMEDIA.
Astfel, reprezentanții Agenției Moldsilva în comun cu colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne, Poliția de Frontieră, Inspectoratului Ecologic de Stat, Societatea Vînătorilor și Pescarilor din Moldova, desfășoară patrulări în zonele forestiere şi verifică persoanele suspecte și cele aflate pe terenurile de vânătoare non stop (24/24 ore).
În cazul tăierilor ilicite de molizi (sau orice alt tip de arbori) din fondul forestier sau din alte spații verzi persoanele fizice riscă o amendă de la 40 la 50 unități convenționale (800-1000 lei) iar persoanele juridice de la 400-500 unități convenționale (8000-10000 lei) sau muncă neremunerată în folosul comunității conform art. 122 al Codului Contravențional al Republicii Moldova.
Pentru cazurile de braconaj, conform legislaţiei în vigoare este stabilit cuantumul despăgubirilor, de exemplu: pentru cerb nobil – valoarea despăgubirii constitue 10 000 lei, pentru cerb cu pete – 7000 lei, pentru căprior – 5000 lei, mistreţ – 5000 lei, iepure de cîmp – 1000 lei, fazan – 1000 lei ( respectiv în cazul în care suma prejudiciului cauzat depăşeşte 4000 lei se intentează dosar penal).
La fel, Agenția Moldsilva vine cu un apel către populație, în cazul depistării unor ilegalități în fondul forestier național sau a unor acțiuni suspecte sunt rugați să anunțe la linia fierbinte 0 22 211- 311.
Sursa: unimedia.md