Economie

Ce trebuie să știi ca să poți obține subvenții în agricultură (II)

Astfel, puteți depune dosarul pentru Măsura 1 de sprijin „Stimularea creditării producătorilor agricoli de către instituţiile financiare, inclusiv de către asociaţiile de economii şi împrumut”, care are drept obiectiv creşterea productivităţii şi competitivităţii agriculturii prin asigurarea accesului producătorilor agricoli la resurse financiare.

Sprijinul este acordat producătorilor agricoli, care au obţinut credite, începând cu anul 2010, de la băncile comerciale, organizaţii de microfinanţare şi asociaţii de economii şi împrumut, înregistrate pe teritoriul R. Moldova pentru achiziţionarea următoarelor bunuri şi servicii:
– seminţe şi material săditor;
– materie primă pentru întreprinderile de prelucrare primară, procesare a produselor agricole amplasate în localităţi rurale;
– îngrăşăminte (minerale şi organice), inclusiv mijloace de protecţie a plantelor şi animalelor;
– furaje;
– lubrifianţi şi carburanţi;
– energie electrică utilizată la irigare;
– acoperirea cheltuielilor pentru asigurarea riscurilor;
– piese de schimb pentru tehnica agricolă şi utilajul care asigură procesul tehnologic al întreprinderii;
– peliculă şi alte materiale, pentru construcţia/reconstrucţia de sere, solarii şi tuneluri;
– procurarea tehnicii şi utilajului agricol, echipamentului ce formează sisteme de irigare, sisteme antiîngheţ şi instalaţii antigrindină, conform necesităţilor de producţie;
– procurarea utilajului tehnologic, materialelor de construcţie, în scopul utilării şi renovării fermelor zootehnice;
– procurarea animalelor;
– procurarea echipamentelor tehnologice şi a utilajelor în scopul dezvoltării infrastructurii postrecoltare şi prelucrare primară în localităţile rurale;
– achitarea creditelor pentru destinaţiile prevăzute la subpunctele 1) – 13), accesate de la o altă instituţie financiară.
Mărimea sprijinului acordat se calculează, aplicând formula: S = rm: r × d, unde: S este suma subvenţiei, în lei; rm – rata medie a dobânzii, care constituie 14%; r – rata dobânzii conform contractului de credit; d – suma dobânzii în lei, efectiv achitată în perioada 1 noiembrie 2013 – 31 octombrie 2014 pentru creditele accesate începând cu anul 2010, pentru care este prezentată şi confirmarea achitării creditului aferent acesteia.
Mărimea sprijinului acordat unui beneficiar nu poate fi mai mare decât valoarea dobânzii calculate şi achitate din suma creditului rambursat în perioada respectivă şi nu va depăşi valoarea de 100 mii lei pentru un producător agricol, cu excepţia creditelor utilizate pentru dezvoltarea activităţilor legate de obţinerea producţiei agricole ecologice, pentru care mărimea maximă a subvenţiei nu va depăşi 200 mii lei pentru unul şi acelaşi producător agricol.

Pentru obţinerea sprijinului se solicită suplimentar:
– copia de pe contractul de credit, inclusiv graficul de achitare;
– copia de pe planul de afaceri pentru care a fost obţinut creditul sau, după caz, confirmarea din partea băncii a nedepunerii din partea beneficiarului a planului respectiv la obţinerea creditului;
– copia de pe ordinele de plată ce atestă achitarea creditului şi a dobânzilor în perioada de referinţă;
– următoarele acte sunt valabile pentru producătorii agricoli din cadrul sistemului de inspecţie şi certificare a producţiei agroalimentare ecologice: fişa de înregistrare a agentului economic în agricultura ecologică; raportul de inspecţie, eliberat de organismul de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică; autorizaţia privind acceptarea implementării perioadei de conversiune, eliberată de organul de inspecţie şi certificare, acreditat de organismul naţional de acreditare şi autorizat în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.149 din 10 februarie 2006 „Pentru implementarea Legii cu privire la producţia agroalimentară ecologică”; raportul de înlăturare a neconformităţilor, după caz, eliberat de organul de inspecţie şi certificare; contractul de colaborare cu laboratorul biologic; rezultatele analizelor de sol, eliberate de un laborator acreditat; planul terenului supus conversiunii, aprobat de inginerul cadastral din cadrul autorităţii administraţiei publice locale.
– declaraţia pe propria răspundere privind utilizarea exclusivă a creditului în scopurile indicate mai sus.

Creditele cu porţiune de grant nu sunt eligibile în cadrul prezentei măsuri, indiferent de sursa lor.
Măsura 2. Stimularea asigurării riscurilor de producţie în agricultură
În acest caz vor fi subvenționate primele de asigurare a producătorilor agricoli, în baza contractelor de asigurare a riscurilor de producţie în agricultură, care pot fi produse în anul 2014, în baza Listei riscurilor pentru a căror asigurare se subvenţionează din fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli pe anul 2014 primele de asigurare în fitotehnie, horticultură, viticultură şi zootehnie şi Listei culturilor agricole şi a speciilor de animale şi păsări pentru a căror asigurare se subvenţionează din fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli pe anul 2014 primele de asigurare.

A.C.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *