Ce este COP?
COP22 este cea de-a 22 Conferință a părților (în limba engleză "Conference of the Parties", COP) la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (CCNUCC, sau UNFCCC în limba engleză). Această convenție universală, care oferă un cadru global pentru negocierile privind clima, recunoaște existența unor schimbări climatice cauzate de om și conferă țărilor industrializate primatul responsabilității în lupta împotriva acestui fenomen. Aceasta a fost adoptată la Summit-ul Pământului de la Rio de Janeiro, din 9 mai 1992, înainte de a intra în vigoare la 21 martie 1994. Ea a fost ratificată de 196 de state — la care trebuie adăugată Uniunea Europeană (UE ) — ca părți ale Convenției, iar Palestina a fost cel de-al 196-lea stat care a aderat oficial la CCONUSC, pe 17 martie 2016.
Conferința părților, organismul suprem al Convenției, se reunește anual în cadrul unui summit mondial unde sunt luate decizii pentru a respecta obiectivele luptei împotriva schimbărilor climatice. Aceste decizii nu pot fi luate decât prin unanimitatea părților sau prin consens.
Cea de-a 22-a Conferință ONU privind schimbările climatice are loc la Marrakech, în Maroc, între 7 și 18 noiembrie. Conferința se va desfășura în cartierul Bab Ighli, timp de secole intrarea principală a Medinei, într-un perimetru amenajat în jurul a 55 de corturi. Ca la fiecare COP, partea rezervată pentru negocieri, "zona albastră", va fi plasată sub autoritatea ONU, iar "zona verde" va găzdui societatea civilă, mediul de afaceri și alți actori nestatali.
Care au fost momentele importante ale negocierilor?
A 3-a Conferință a părților la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP 3) a condus la adoptarea Protocolului de la Kyoto, primul tratat internațional cu forță juridică obligatorie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Semnat în 1997 și intrat în vigoare în 2005, tratatul stabilește obiective obligatorii doar pentru 55 de țări industrializate, considerate responsabile pentru 55% din emisiile globale de CO2 în 1990.
Protocolul viza o reducere cu cel puțin 5% a emisiilor a șase gaze cu efect de seră (dioxid de carbon, metanul, protoxid de azot și trei înlocuitori ai clorofluorocarburilor), între 2008 și 2012, prin comparație cu nivelurile din 1990.
Chiar dacă unele dintre părți, cum ar fi UE, și-au îndeplinit angajamentele, marii poluatori nu le-au urmat exemplul: Statele Unite nu au ratificat protocolul, Canada și Rusia s-au retras, iar China, devenită cel mai mare producător mondial de gaze cu efect de seră, nu a fost preocupată. În prezent caduc, Protocolul de la Kyoto expiră în 2020 și trebuie înlocuit cu un text nou, ceea ce a constituit obiectivul COP21.
În anul 2009, a 15-a Conferință a părților, desfășurată la Copenhaga, trebuia să permită renegocierea unui acord internațional privind clima. De data aceasta, acordul trebuia să privească atât țările industrializate, cât și cele aflate în curs de dezvoltare, pentru a înlocui Protocolul de la Kyoto. Cu toate acestea, după doi ani de negocieri, summitul s-a încheiat cu un eșec: chiar dacă afirma necesitatea de a limita încălzirea globală la 2°C, textul acordului nu conținea nici un angajament cuantificat cu privire la reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră, ci se mulțumea să pledeze pentru "cooperare", pentru a se ajunge la un maxim al emisiilor "cât mai curând posibil".
Începând cu anul 2011, conferințele COP, organizate la Durban (Africa de Sud), Doha (Qatar), Varșovia și Lima, au avut drept scop ajungerea la un acord universal până la sfârșitul anului 2015, adică cel mai târziu în timpul COP21, găzduit de Franța între 30 noiembrie și 12 decembrie 2015.
În ce constă acordul de la Paris, obținut la COP21?
Adoptat prin consens la ultima sesiune plenară a COP21, la 12 decembrie 2015, acordul de la Paris este primul acord privind clima la nivel global, în condițiile în care Protocolul de la Kyoto din 1997 era destinat doar țărilor industrializate, considerate la acel moment drept principalii vinovați pentru creșterii temperaturilor la nivel mondial.
Documentul de 39 de pagini este format din două părți, un acord care necesită ratificarea de către statele membre ale CCNUCC (în conformitate cu legislația specifică fiecăreia dintre ele) și "decizii de adopție", care nu aveau nevoie de ratificare din partea celor 196 de state.
Scopul Acordului de la Paris era reducerea încălzirii globale "cu mult sub 2°C peste nivelurile pre-industriale" și "continuarea eforturilor de a limita creșterea temperaturii la 1,5°C". Acest obiectiv, mai ambițios decât misiunea inițială a negociatorilor (de a rămâne sub pragul de 2°C), corespunde unei solicitări formulate în timpul COP21 de către toate statele insulare, cele mai vulnerabile la efectele încălzirii globale.
Pe de altă parte, plafonul de 1,5°C are, o importanță, în principal, simbolică, în condițiile în care potrivit previziunilor ONU, curba actuală a emisiilor globale de gaze cu efect de seră ar trebui să se traducă printr-o încălzire de ordinul a 3°C.
Acordul de la Paris este slăbit, totodată, și de lipsa unor obiective cuantificate pe termen lung. Textul invită comunitatea internațională să atingă "un maxim al emisiilor globale de gaze cu efect de seră, cât mai curând posibil" și apoi de a realiza un "echilibru între emisiile de origine antropică și absorbția de carbon în a doua jumătate a secolului".
Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie să îndeplinească o dublă condiție, stipula textul din 12 decembrie 2015. Acesta trebuie ratificat de cel puțin 55 de țări (din 196 de state membre ale CCNUCC)), responsabile pentru cel puțin 55% din emisiile globale de gaze cu efect de seră.
Semnarea Acordului de la Paris, pe 22 aprilie 2016, la sediul ONU din New York, a dat semnalul de pornire pentru procesul de ratificare. Dublul prag de 55/55 a fost atins la 4 octombrie, grație ratificării de către UE. În conformitate cu normele ONU, Acordul de la Paris a intrat în vigoare o lună mai târziu, la 4 noiembrie 2016.
Care sunt principalele provocări ale COP22?
"Principala temă a COP22 va fi de a specifica regulile de punere în aplicare a acordului de la Paris și obținerea unui acord cu privire la data finalizării acestor norme comune", a indicat Laurence Tubiana, ambasadoarea responsabilă pentru negocierile privind schimbările climatice din partea Franței. În condițiile în care acordul intră în vigoare din 4 noiembrie, prima reuniune a părților la Acordul de la Paris (CMA în vocabularul ONU, sigla COP pentru Meeting of the Parties to the Paris Agreement), va fi convocată în cadrul COP22.
CMA se va deschide la 15 noiembrie, ziua în care mai mulți șefi de stat și de guvern sunt așteptați la Marrakech, printre aceștia numărându-se președintele francez Francois Hollande și secretarul de stat american John Kerry.
Se va susține următoarea propunere: întrucât noua organizație își intră în atribuții mai rapid decât era prevăzut, de ce să nu fie finalizate discuțiile privind normele comune în 2018, termen de evaluare prevăzut de acordului privind schimbările climatice?
Celălalt aspect al COP22 privește realizarea unui bilanț al angajamentelor voluntare asumate de către țări pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și a contracara efectele încălzirii globale. Puse cap la cap, cele 189 de "contribuții naționale", care vizează o perioadă care ajunge până în 2025-2030, nu permit o reducere a încălzirii globală sub 2°C. Din acest motiv, COP22 ar trebui să invite statele să se angajeze în acțiuni suplimentare pentru a-și crește ambițiile.
De la COP21, au apărut noi inițiative: Alianța internațională solară, Inițiativa africană pentru energia regenerabilă, Misiunea Inovația, Coaliția pentru prețul carbonului etc. În fața dificultății de a face un bilanț al acestor inițiative, ministrul mediului marocan, Hakima El Haite, și ambasadoarea franceză, Laurence Tubiana, vor propune la Marrakech înființarea unui dispozitiv de monitorizare a acestor coaliții până în mai 2017, pe baza unor criterii specifice.
În Maroc, delegațiile urmează să discute și problema sâcâitoare a finanțelor, în condițiile în care țările în curs de dezvoltare păstrează în minte promisiunea făcută în 2009 de către țările industrializate de a mobiliza cel puțin 100 miliarde dolari (90 miliarde de euro) pe an, până în 2020, pentru finanțarea problemelor legate de climă din Nord către Sud. Lansată pe 17 octombrie, în ajunul ajunul pre-COP22, o expertiză a Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE) estimează că fondurile (publice și private) ar putea ajunge la 77-133 de miliarde de dolari, potrivit scenariilor.
Cum este organizată conferința de la Marrakech?
Peste 20.000 de participanți sunt așteptați la Marrakech între 7 și 18 în noiembrie. Conferința va găzdui 196 de delegații statele, reprezentanți ai societății civile și companiilor, ONG-uri, oameni de știință, autorități locale, localnici, sindicate și mass-media mondiale.
Discuțiile au început în cursul anului, iar echipele de negociere au discutat regulat de la adoptarea Acordului de la Paris, în decembrie 2015, întâlnindu-se la Bonn, în iunie 2016, pentru sesiunea anuală de lucru a CCNUCC. Din 6 iulie, un nou secretar executiv al Convenției-Cadru, diplomata mexicană Patricia Espinosa monitorizează negocierile, înlocuind-o pe Christiana Figueres, din Costa Rica.
Franța, care asigura președinția COP21 din 30 noiembrie 2015 — prima dată prin Laurent Fabius, apoi prin Segolene Royal din martie 2016 — va preda mandatul luni țării gazdă a COP22, Maroc. Ministrul afacerilor externe și cooperării din Maroc, Salaheddine Mezouar, îi va succeda luni, ministrului francez al mediului la conducerea COP22 până la următoarea conferință dedicată climei, programată într-un an în Asia.
