Cea mai sângeroasă zi în Ucraina după „retragerea” rusă. Separatiștii acuză Armata de asasinate și război de gherilă
Mutările de trupe ruse și luptele care au avut loc în această primăvară între Ucraina și separatiștii pro-ruși susținuți de Moscova au fost cele mai grave evenimente de la începerea crizei în 2014.
Lucrurile păreau că se calmează, însă se pare că azi a avut loc cea mai sângeroasă zi de la anunțul Rusiei cu privire la retragerea de la granițele Ucrainei, o retragere care așa cum a arătat și NATO, prin vocea secretarului Jen Stoltenberg, a fost mai mult pe hârtie. Zeci de mii de soldați au rămas în zonele ocupate și tehnica militară grea a fost lăsată la frontieră.
Ca urmare a evenimentelor de azi, un soldat al Armatei Ucrainei și-a pierdut viața, în timp ce de partea cealaltă cinci insurgenți au fost uciși. Publicația ucraineană Ukrinform preiczează că în Donbas separatiștii au încălcat de mai multe ori acordul de încetare al focului. Ca urmare al atacului, din păcate, un soldat a suferit răni incompatibile cu viața.
De partea cealaltă, media din Federația Rusă, precum publicația Izvestia, citează reprezentanți ai autoproclamatei Republici Populare Luhansk (LPR) care acuză Ucraina că a ucis cinci combatanți separatiști. Aceștia ar fi fost împușcați în cap cu „arme speciale de proveniență străină”, de trupe ale Ucrainei infiltrate pe teritroiul separatist. Liderii așa-numitei Republici Luhansk acuză că vizita președintelui Vlodomir Zelenski pe front a înrăutățit situația.
Separatiștii prezintă acțiunea ca pe o provocare a Kievului pentru ca aceștia să răspundă iar mai apoi Ucraina să poată justifica acțiuni militare, acuzând partea pro-rusă că încalcă acordurile de la Minsk.
Se pare că cele două incidente – în care militarul Ucrainei și cei cinci separatiști au murit – nu au legătură unul cu celălalt.
Războiul din Ucraina și implicarea activă a Rusiei în susținerea separatiștilor din Donbas
Amintim că în martie 2021, sub pretextul unor exerciții militare, Rusia a desfășurat 28 de grupuri tactice de-a lungul frontierei de stat a Ucrainei și în teritoriile ocupate temporar. Cincisprezece nave de război ale Flotei Caspice au intrat în Marea Neagră. Rusia a mutat, de asemenea, avioane de luptă Su-25SM3 din Stavropol Krai (teritoriul rus) în Crimeea ocupată.
La 22 aprilie 2021, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a declarat că țara să vă începe retragerea trupelor, care participaseră la exerciții militare în Crimeea ocupată și în apropierea granițelor Ucrainei, la bazele lor permanente din districtele militare sudice și occidentale.
Războiul în estul Ucrainei, soldat cu peste 14.000 de morţi de la declanşarea sa, a început la scurt timp după fuga în Rusia a preşedintelui ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici şi sosirea la putere la Kiev a forţelor pro-occidentale.
În tot acest climat, Moscova a anexat ilegal în 2014 peninsula ucraineană Crimeea și, deși există numeroase dovezi cu privire la implicarea Rusiei în războiul din Ucraina, atât economic cât și militar, Kremlinul neagă acest lucru.
Tensiunile dintre Ucraina și Federația Rusă din ultimele luni reprezintă cel mai tensionat moment al conflictului, din 2014 încoace.