Politică

Ceban a vizitat spitalul din Bălți: Directorul pleacă din funcție

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a anunțat astăzi, în cadrul vizitei efectuate la Spitalul Clinic Bălți, că detașarea lui Iurie Osoianu la conducerea instituției încetează. În locul acestuia, interimatul funcției de director va fi asigurat de Vladimir Pascaru.

Vizita ministrului are loc în contextul imaginilor apărute în spațiul public din secția de prelucrare a alimentelor a blocului alimentar al spitalului, care au provocat un val de reacții.

„Suferă toată imaginea spitalului din Bălți. Noi avem mari speranțe către acest spital. Spitalul din Bălți trebuie să fie un spital model, trebuie să fie un spital regional, universitar și trebuie să asigure managementul la toată populația din nordul țării”, a declarat Ceban.

Totodată, Emil Ceban a anunțat că vor fi alocați 556.000 de lei pentru lucrările de proiectare a blocului alimentar. Potrivit autorităților, intervențiile sunt necesare pentru renovarea spațiilor și îmbunătățirea condițiilor în care este pregătită hrana pentru pacienți.

Administrația spitalului urmează să inițieze procedurile necesare, iar pe durata lucrărilor ar putea fi identificate soluții alternative pentru asigurarea alimentației pacienților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *