Actualitate

CEDO: Rusia a încălcat libertatea de exprimare a unui tânăr care a fost condamnat la închisoare după ce a scuipat portretul lui Putin

„Actul de a scuipa pe portretul unui reprezentant politic în urma realegerii acestuia este o exprimare a unei opinii politice”, a scris Curtea, transmite digi24.ro.

„În acest context, condamnarea reclamantului la o pedeapsă de 15 zile de închisoare se încadrează într-o atingere adusă libertăţii sale de exprimare”, a decis CEDO, potrivit AFp, preluată de Agerpres. Pe 6 mai 2012, Dmitri Karuev, care avea atunci 20 de ani, a luat parte împreună cu alte persoane la o demonstraţie la Ceboksarî, oraș situat la ce urmărea să „exprime speranţa ca administraţia Putin să ia sfârşit”.

„Inspirându-se din tradiţia rusă de a depune flori pe mormânt, alături de imaginea defunctului”, participanţii la demonstraţie au depus garoafe în faţa unui portret al preşedintelui Putin "pentru a simboliza anii la putere" ai acestuia, a amintit CEDO. Karuev a scuipat pe portret la circa o jumătate de oră de la începutul demonstraţiei şi a fost arestat câteva ore mai târziu, apoi condamnat la 15 zile după gratii pentru „tulburarea minoră a ordinii publice”.

Autorităţile ruse nu au furnizat „nicio dovadă a tulburării ordinii publice sau insultării trecătorilor pe care ar fi putut să le determine demonstraţia”, care a fost „esenţialmente paşnică”, au subliniat judecătorii CEDO.

loading...

CEDO a decis că în acest caz a fost încălcat articolul 10, privind libertatea de exprimare, al Convenţiei europene a drepturilor omului şi a stabilit că reclamantul are dreptul la 12.400 de euro daune morale şi cheltuieli de judecată.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.