CSI / Rusia

„Cel mai bun prieten” al lui Putin redeschide fostele cafenele Starbucks din Rusia

Un restaurator și un binecunoscutul rapper rus Timati urmează să redeschidă joi, 18 august, lanțul de cafenele din Rusia deținut anterior de Starbucks, cea mai recentă rebranduire a unei mari companii occidentale în urma unui exod fără precedent ale marilor corporații, transmite Reuters.

Astfel, potrivit fațadei unui magazin din centrul Moscovei, văzută de Reuters, și a feed-ului de Instagram al rapperului și coproprietarului Timati, lanțul va fi redenumit Stars Coffee, cu un nou logo care prezintă în continuare imaginea unei femei cu o stea deasupra capului.

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

 

O postare distribuită de 13 (@timatiofficial)

Noul logo al cafenelei din Moscova era acoeprit cu un plastic miercuri seara, în timp ce Timati și coproprietarul, restauratorul Anton Pinskiy, se pregăteau să prezinte joi prima cafenea cu noul brand.

Starbucks a refuzat să comenteze asemănarea dintre logo și nume, dar a făcut referire la o declarație anterioară în care a spus că societatea a luat decizia de a se retrage și că nu mai are o prezență a mărcii pe piața rusă, potrivit Hotnews.

La sfârșitul lunii mai, Starbucks, cu sediul în Seattle, care a contribuit la popularizarea cafelei la pachet într-o societate care în mod tradițional iubește ceaiul, a declarat că se retrage din Rusia după aproape 15 ani.

Starbucks avea 130 de magazine în Rusia, operate de către Alshaya Group, deținătorul licenței sale, și avea aproape 2.000 de angajați.

Relansarea urmează unei mișcări similare din partea Vkusno & tochka, ”Delicios şi punct”, care a preluat fostele restaurante McDonald’s din Rusia.

Cine sunt cei doi parteneri care au preluat cafenelele Starbucks

În iulie, Pinskiy a declarat pentru Forbes Russia că va deveni coproprietar al cafenelelor Starbucks din Rusia, în parteneriat și cu holdingul Sindika.

În timp ce parteneriatul poate părea puțin probabil, Timati, unul dintre cei mai faimoși rapperi din Rusia, a cofondat lanțul Black Star Burger din Rusia, care vinde un ”Timati Burger”.

De asemenea, el este cunoscut pentru sprijinul său față de Kremlin, iar în 2015 a lansat o piesă care conținea versurile ”Președintele Putin este cel mai bun prieten al meu”.

Pinskiy, care la începutul acestei luni i-a spus reporterului rus și activistului politic Ksenia Sobciak că nu a gustat cafea în viața sa, are o serie de restaurante în portofoliu, inclusiv un proiect comun cu Timati, REDBOX, care servește preparate din bucătăria pan-asiatică.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *